Omar Hayssam este judecat la Oradea de magistratul Traian Munteanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Munteanu este magistratul care-l judecă pe Omar Hayssam, condamnat pentru terorism

Judecătorul Traian Munteanu, achitat în 2006 într-un dosar de corupţie, este cel care-l judecă pe omul de afaceri sirian. Pe 11 martie este prevăzut noul termen în procesul lui Omar Hayssam, judecat la Curtea de Apel Oradea pentru trecerea ilegală a frontierei.

Omul de afaceri sirian Omar Hayssam este judecat la Oradea pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat. Dosarul sirianului a revenit judecătorului Traian Munteanu. La termenul din 11 martie este pentru prima dată când judecătorul orădean va intra în sală pentru cazul Hayssam. Deşi a mai avut loc un termen, tot la Oradea, Traian Munteanu se afla pe atunci în concediu, motiv pentru care cazul a revenit altui magistrat de la Curtea de Apel Oradea, Mircea Puşcaş.

Judecat pentru corupţie


Magistratul Traian Munteanu este cunoscut opiniei publice datorită scandalului de corupţie în care a fost implicat. Magistratul a fost trimis în judecată, în 2002, de Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, alături de judecătorul Adrian Popa. Cei doi au fost acuzaţi de corupţie, în baza unui autodenunţ formulat de controversatul afacerist Viorel Ştiube.

Acesta a declarat la acea vreme că cei doi magistraţi i-ar fi cerut 20.000 de dolari pentru a-l favoriza într-un dosar. După patru ani de procese, judecătorul a fost achitat şi a revenit în magistratură.

Magistrat cu avere modestă

„Judecătorul a fost suspendat din funcţie în perioada 24 iulie 2002 – 24 noiembrie 2006”, a spus purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Oradea, Adrian Haş. Potrivit declaraţiilor de avere de pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, Traian Munteanu are în proprietate un apartament în Oradea, cumpărat în anul 2007, un autoturism Ford, din 2006 şi trei credite la bancă, în valoare de 90.000 de euro.

Potrivit declaraţiei din 2009, magistratul a avut un venit de 84.000 de lei. În schimb, pe declaraţiile de avere din 2007 şi 2008, veniturile magistratului sunt de peste 290.000 de lei, o parte din bani fiind diferenţele achitate pentru salariile care i s-ar fi cuvenit în perioada în care a fost suspendat din funcţie.

Magistraţii orădeni îl vor pe Hayssam


La ultimul termen în cazul Hayssam, magistraţii au amânat procesul pentru 11 martie. „Judecarea poate avea loc dacă procedura de citare este legal îndeplinită. La acest termen nu există premisele unei proceduri legal constituite în legătură cu inculpatul Omar Hayssam. Vom solicita demersuri pentru localizarea lui Hayssam, pentru a putea fi citat”, a spus judecătorul Mircea Puşcaş.