Palatul de la Țigănești, reabilitat cu fonduri UE. Aici s-a plămădit Unirea Principatelor Române

0
Publicat:

Palatul de la Țigănești (Galați), locul unde s-a plămădit Unirea Principatelor Române, este acum o ruină. Academia Română va renunța la edificiul ce poartă numele lui Costache Conachi, pentru a fi reabilitat cu fonduri europene.

Palatul de la Țigănești, în anul 1986 FOTO: CJ Galați

Conacul lui Costache Conachi de la Țigănești (Galați) este în stare de degradare de foarte mulți ani, iar soluția găsită pentru salvarea lui este preluarea de către Consiliul Județean Galați, pentru a-l consolida și restaura cu ajutorul fondurilor europene.

Odată cu renovarea conacului, va fi puns în valoare și drumul Micii Uniri: Casa Cuza Vodă - Conacul de la Mânjina - Palatul de la Țigănești.

„Am făcut un pas uriaș pentru a salva Palatul de la Țigănești, locul în care s-au scris multe pagini din istoria neamului românesc. Îl vom prelua de la Academia Română, vom accesa fonduri europene și-l vom reface așa cum arăta în jurul anului 1840, când a fost construit. Vom readuce la viață arhitectura vremurilor de altădată, vom dota și interiorul cu mobilierul epocii. Deja am identificat și o axă de finanțare. Din păcate, astăzi, conacul unde a fost salvată Unirea Principatelor din 1859 este într-o avansată stare de degradare, deoarece unii oameni nu au înțeles valoarea lui”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Palatul de la Țigănești, abandonat FOTO: Primăria Munteni

Soarta zbuciumată a Palatului de la Țigănești

Conacul de la Țigănești se află la câțiva kilometri de orașul Tecuci (Galați), în comuna Munteni, și figurează ca monument istoric și arhitectural pe lista Ministerului Culturii. De asemenea, monument istoric este și poarta conacului, construită în stil neogotic şi care se poate vedea în partea de sud a moşiei.

Confiscat de comuniști după Al Doilea Război Mondial, conacul de la Țigănești a trecut prin vremuri tulburi. A fost transformat în Centrul Şcolar Agricol şi mai apoi în Liceul Agricol Tecuci. Ulterior, a ajuns sediul Întreprinderii Agricole de Stat. În 1981, impozantul palat a fost dat în administrarea Combinatului siderurgic de la Galați, fiind transformat într-un club privat accesibil doar elitei comuniste și mai puțin angajaților colosului siderurgic.

După Revoluție, Academia Română, care a moștenit prin testament Palatul de la Țigănești, a început un proces pentru a intra în posesia proprietății confiscate abuziv de comuniști. Au urmat ani de procese, timp în care, conacul a fost lăsat fără pază, fiind vandalizat de hoți și lăsat să se degradeze tot mai mult. În 2017, Academia Română a obținut definitiv în instanță palatul de la Țigănești, însă soarta acestuia nu s-a schimbat.

Palatul are nevoie urgentă de reabilitare FOTO: Primăria Munteni

Cele trei decenii de nepăsare au lăsat urme adânci asupra clădirii: apa s-a infiltrat în zidărie, tencuiala a căzut, au apărut fisuri tot mai mari, iar la un cutremur mai puternic, imobilul riscă să se prăbușească.

Monumentul istoric de importanță capitală pentru istoria României va fi salvat in extremis de la dispariție.

Conform acordului de cooperare cu Academia Română, care are în proprietate acest conac, Consiliul Județean va prelua Palatul de la Țigănești, inclusiv poarta conacului, pe o perioadă de 10 ani.

„Va fi demarată și procedura de achiziție publică pentru realizarea studiului de fezabilitate, astfel încât să putem depune spre finanțare această importantă investiție a Galațiului”,a mai spus președintele CJ Galați. 

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete