Galaţi: Şase saloane de înfrumuseţare din Galaţi au fost amendate de Protecţia Consumatorului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Condiţii de igienă necorespunzătoare, produse cosmetice cu termenul de valabilitate depăşit sau lipsa dotării cabinetului cu trusa sanitară de prim-ajutor sunt doar câteva dintre neregulile constatate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Galaţi.

Controlul s-a efectuat în perioada 3-6.11.2009 şi au fost verificaţi şase agenţi economici.  Abaterile de la legislaţia în domeniul Protecţiei Consumatorului au fost depistate la SC Amerijan SRL, SC Nicodar, Nita Impex, SC Marry Blond Red Black, SC  Deda 95, SC Alroal Tecuci. Patru dintre patronii saloanelor de înfrumuseţare au fost amendaţi cu sume în valoare  totală de 10.000 de lei.

Pe lângă neregulile menţionate mai sus, comisarii OJPC au mai depistat neregului precum abateri de informare, lipsă afişare preţ, lipsa orarului de funcţionare, lista de tarife incompletă.

„De pildă, nu se foloseau pelerine de unică folosinţă sau gulere pentru consumatori. S-au găsit perii şi foarfece cu resturi de materie organică (păr), forfecuţele folosite pentru manichiură-pedichiură prezentau zone cu rugină, iar briciul pentru călcâie neigienizat era aşezat în sterilizator, vopsea de păr cu termen depăşit, dar şi creme autobronzare şi oje”
, ne-a declarat directorul OJPC Galaţi, Gina Stanciu.

Au fost înregistrate şi reclamaţii în ceea ce priveşte serviciile prestate de saloanele de înfrumuseţare. Spre exemplu, s-a reclamat faptul că nu corespunde culoarea de păr obţinută după vopsire cu ceea ce aştepta clienta.