FOTO Imobilul în care au fost găzduiţi trei ani membrii Comisiei Centrale, pe timpul domnitorului Al. I. Cuza, cea mai veche clădire din Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, imobilul se află în administrarea Muzeului Vrancei şi găzduieşte Muzeul Unirii, care a fost reabilitat cu fonduri europene.

Din documentele de la Arhivele Naţionale Vrancea rezultă că cea mai veche clădire din oraşul Focşani, bineînţeles cu reparaţiile şi consolidările periodice ale timpurilor, dar cu o formă aproape neschimbată fata de aspectul iniţial, este actualul Muzeu al Unirii, clădire aflată în imediata vecinătate a Sucursalei BCR Vrancea. Imobilul are o vechime  de peste o două sute de an, neexistând o dată exactă a construcţiei, ceasloavele fiind îngropate la temelie  cu aproximaţie la 1853.

Imobilul, cunoscut pe vremuri  sub denumirea de „Vama Veche”, a adăpostit în trecut Hotelul Cimbru, unde au fost găzduiţi membrii Comisiei Centrale  din 1859 până în februarie 1862. 

„Aici, întreaga suflare a oraşului a sărbătorit actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 într-un „entuziasm la culme” şi cu „o bucurie nespusă”, cum glăsuiau documentele vremii. Aici, cu prilejul primei sale treceri prin Focşani, la  5 februarie 1859, domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza s-a bucurat de cea mai frumoasă şi entuziastă primire avută în drumul său de la Iaşi la Bucureşti. În această clădire, între 1859 – 1862, au fost găzduite personalităţi politice ale vremii, membrii Comisiei Centrale, Mihail Kogălniceanu, Vasile Melinescu, Nicolae Golescu, Nicolae Şuţu şi alţii. Aici la aflarea veştii că Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat Decretul de Unificare a oraşului Focşani (10 iulie 1862), locuitorii întregului oraş, de la mic la mare, s-au adunat în faţa clădirii şi „au distrus cel dintâiu hotar pentru unitatea naţională”, se arată într-o prezentare  făcută de Muzeu Vrancei.

După anul 1912 imobilul a fost cumpărat  de Poşta Română, dar  a fost abandonat de această instituţie, care şi-a ridicat la începutul anilor 1960 clădirea cu etaj din faţa  Prefecturii vechi Putna.

Clădirea de pe Cuza Voda, azi localizată poştal pe str. Republicii, a rămas aproape nefolosită sau folosită parţial,decenii la rând, în plus fiind  slăbită  şi de seisme,  până când prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vrancea nr. 7 / 30 ianuarie 2007 s-a dat în administrarea Muzeului Vrancei,  pentru înfiinţarea Muzeului Unirii.

„O clădire veche trezeşte în oameni  sentimente diferite. Unii le considera vechituri bune de demolat, alţii le apreciază arhitectura, pe câţiva  îi apuca mila  văzând cum case, pe vremuri excepţionale,  azi abia mai rezista intemperiilor. Cu siguranţă, în schimb,  cu toţii   admirăm la aceste clădiri-monument faptul că au fost martore la evenimente despre care am citit  sau  am auzit”, ne spune istoricul Florin Dîrdală, de la Arhivele Naţionale Vrancea.

Despre imobil se mai ştie că a fost proprietatea defunctului I.I Pastia, rămas moştenitorului lui Gh. Fotin  de la care a fost cumpărat de Iancu Ciurea şi  dat zestre fiicei sale Elena, prin căsătorie Macarovitschi.

Mai puteţi citi:

Comisia Centrală în care s-a înfăptuit Unirea dintre Moldova şi Muntenia la 1859, demolată din neglijenţă

FOTO: Casele monument ale fostelor personalităţi din Focşani zac în uitare


 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Un thriller de pe Netflix spulberă audiența pe toate canalele de streaming în acest moment. A ajuns nr 1 în 80 de țări din lume
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa