Craiova: Cazul Bornescu a fost amânat de LPF

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Cazul Bornescu a fost amânat de LPF

Comisia de Disciplină a LPF a amânat aseară, pentru 19 august, judecarea cererii de ratificare depuse de Universitatea Craiova în cazul portarului Mircea Bornescu.

Oltenii solicită suspendarea pe trei luni a jucătorului şi diminuarea cu 25 la sută a salariului, pentru abateri disciplinare deosebit de grave, dar membrii comisiei nu au dat un verdict. Avocatul lui Bornescu a cerut răgaz pentru a pregăti apărarea, iar Comisia de Disciplină a stabilit ca nou termen de judecată data de 19 august.  

Goalkeeperul Ştiinţei mai are un litigiu cu clubul, cel rezultat din memoriul depus de el pentru a deveni liber de contract. Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul LPF a dat dreptate Universităţii, considerând că Bornescu este jucătorul Craiovei, dar acesta vrea să facă recurs, ameninţând că va merge cu procesul până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.