Carlos Carmonamedina, mexicanul care desenează Clujul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carlos Carmonamedina a expus ieri în pădurea Hoia

Masterand la secţia de pictură a Universităţii de Artă şi Design Cluj, Carlos Carmonamedina îşi expune lucrările în păduri, parcuri sau pe pereţii clădirilor dezafectate ale Clujului. Născut în Mexic, Carlos Carmonamedina a ţinut morţiş să-şi susţină masteratul într-o ţară „exotică“, după absolvirea facultăţii.

A ales România, fiind de părere că aici vă găsi libertatea şi inspiraţia de care un artist “neconveţional” are nevoie, pentru a putea crea. “Mi-am dorit o ţară europeană mai puţin dezvoltată, mai exact în curs de dezvoltare, care să mă inspire. Un loc viu, unde să găsesc oameni, care merg la piaţă, fac autostopul”, a explicat Carlos Carmonamedina.

Expune pe stradă

Mexicanul, ajuns în oraşul de pe Someş în 2007, este văzut ca fiind o pată de culoare în lumea artistică clujeană. Stă departe de lumea galeriilor de artă, preferând să creeze şi să-şi expună lucrările în locuri puţin obişnuite, precum parcurile din oraş, pădurile din jurul Clujului sau pereţi ai unor clădiri dezafectate.

“M-am gândit cum aş putea rezolva problema spaţiului, dar şi cum m-aş putea exprima mai liber. Mie-mi place să confrunt realitatea. E o artă mai deschisă publicului”, este de părere artistul. Este promotorul unei noi tendinţe în artă, cea “regenerabilă”, după cum el însuşi o numeşte.

Artă “low-cost”

Desenează în aer liber, acolo unde şi expune, folosind un cearcearşaf sau o pânză pe care le cumpără din magazine second-hand: „Arta e un mijloc de comunicare, drept care încerc să-i schimb mereu valenţa. Desenele pe care le realizez, le fotografiez ulterior, iar poza devine şi ea o operă de artă. Peste fotografie realizez un alt desen şi e un alt nivel de discurs”.

Şi fotografiile pe care le realizează sunt “low-cost”, el folosind aparate de fotografiat ruseşti vechi, cumpărate cu maximum 10 lei de la târgurile de vechituri. Are o colecţie de aproximativ 20 de asemenea aparate de foto. Pozele pe care le realizează le developează în propriul apartament.
Chiar dacă este conştient că arta pe care o creează nu este una profitabilă, spune că satisfacţia este una mult mai mare atunci când nu se simte constrâns de aspectele financiare.

“Am vândut şi eu până în anul al treilea de facultate. Nu spun că banii reprezintă un aspect negativ, înţeleg cum funcţionează lucrurile în artă, dar ca să fii un artist bun, trebuie să fii liber. Sunt foarte tânăr şi nu vreau să mă încadrez forţat în tendinţele comerciale”, a explicat artistul.

Carlos Carmonamedina este implicat în acest moment într-un proiect alături de artistul ecuadorian, Andres Jepez. Acesta din urmă va realiza un material video în cadrul expoziţiilor ce vor fi realizate, în perioada următoare, cu lucrările lui Carmonamedina. Acestea vor fi amplasate în 7 locuri neconvenţionale din Cluj. Primul loc unde a expus ieri Carlos este pădurea Hoia.

“În acest moment lucrăm la scenariu. Va fi un mix de animaţie realizată de mine şi cadre imortalizate în cadrul acestor expoziţii”, a conchis artistul.

Data şi locul naşterii: 18.10.1982, Mexic
Studii: Masterand în cadrul UAD
Starea civilă: Necăsătorit


Ce-i place: “Îmi place mult să citesc, să scriu şi să călătoresc. Din tot ce am vizitat, spaţiul balcanic m-a impresionat cel mai mult. Îmi place de asemenea să merg în fiecare sâmbătă la Oser”

Ce nu-i place: ”Nu-mi plac birocraţia, în general şi oamenii închişi. Chiar şi ca fumător, nu-mi place faptul că în Cluj, nu prea găseşti localuri care să nu fie îmbuibate de fum. Mi se pare că trebuie să existe un respect al spaţiului celuilalt”