Poiana lui Iocan la cârciuma din Zoreşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul ziar sătesc din ţară apare în Zoreşti. Localnicii îl citesc pe nerăsuflate şi apoi dezbat subiectele la barurile din sat. Poeziile scrise de nea Gogoaşă, actualitatea politică şi articolele istorice sunt citite pe nerăsuflate mai ales pe holurile dispensarului şi în cârciumile pe terasele din Zoreşti.

"Moromete, ia spune, domnule, ce zice acolo? Spune-ne şi nouă, să nu murim proşti...", îl îndemnau prietenii pe Ilie Moromete să le citească din ziarul vremii în poiana fierăriei lui Iocan. Istoria pare să se repete, numai că se petrece în secolul XXI în cârciumile din Zoreşti iar locul lui Moromete a fost luat de Ştefan Dinu, zis Intelectualul Satului.

Ziarul din satul Zoreşti are redacţia în sufrageria unui tânăr de 39 de ani, redactorul şef care este fochist la o şcoală din oraş şi pe care pasiunea pentru jurnalism l-a cuprins încă din adolescenţă. Eduard Sârbescu a investit din salariul său într-un calculator, un soft de editare, o imprimantă şi un aparat de fotografiat.

Ajutat de trei colaboratori, Eduard a reuşit să scoată primul număr al revistei. Are dimensiunea unui tabloid iar tirajul este de 300 de exemplare, multiplicate la un xerox performant, cu ajutorul unui sponsor. "Ideea mi-a venit din anii ‘90. Atunci nu aveam un soft de calculator şi nu dispuneam nici de informaţia necesară. Acum e altceva. Ziarul cuprinde mai mult articole istorice, actualitate, sport şi divertisment", ne-a spus redactorul şef.

Lumea din sat a aflat repede că au o publicaţie numai a lor. Au găsit-o pe tejgheaua magazinului sătesc, la dispensar sau la cârciumile de pe stradă. Spun că au ce citi în ea.

Au aflat de exemplu că vechea cruce de la intrarea în biserică, de care nu prea se ştiau multe lucruri, aparţine unui preot şi învăţător care a murit în 1939. Sau că vecinul lor, nea Gogoaşă, despre care nu ştiau mare lucru, s-a apucat să scrie poezii, şi chiar ce premii au luat copiii lor la şcoală.

"Primul lucru, când deschid ziarul, este să citesc poziile lui Gogoaşă. Îmi place, dom'le, cum scrie. După aceea, când îl termin din scoarţă în scoarţă, îl citesc iar şi iar...", ne-a declarat Ştefan Dinu, zis Intelectualul Satului.

Sătenii sunt tare încântaţi de iniţiativa tânărului redactor şef şi de multe ori îl opresc pe stradă să îi mai dea câte o idee de subiect. Îi interesează istoria, legendele şi noutăţile din partea locului, dar recunosc că le-ar plăcea să mai citească şi câte o bârfă scurtă.

"Este o idée extraordinară. Nici nu mă gândeam eu că o să apuc să stau acia la cârciumă şi să cetesc despre satul nostru. E foarte bine că mai aflăm şi noi câte ceva. Mie îmi place ce scrie acolo dar cred că ar fi bine să bage şi un anunţ, o bârfă, ceva", spune Dumitru Dumitru, pe terasa din Zoreşti.

Nu se putea altfel: e şi ziar online!

Pentru că a observat că sătenii i-au primit ideea cu entuziasm, Eduard Sârbescu lucrează deja la al treilea număr al revistei. Între timp, a lansat şi o variantă online a „Curierului Zoreştean", destinată posesorilor de calculator, din sat.