Reabilitarea termică continuă gratuit în Sectorul 1 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul de reabilitare termică a blocurilor din sectorul 1 continua gratuit pentru locuitorii de pe raza sectorului, reabilitarea fiind făcută exclusive din fonduri de la bugetul local, după cum au anunţat reprezentanţii primăriei.

 Prevederea legală potrivit căreia proprietarii de apartamente sunt obligaţi să plătească între 10 şi 30% din costul reabilitării termice a locuinţelor se aplică numai în cazul în care anveloparea imobilelor se face din fonduri europene. În sectorul 1, în acest an, reabilitarea termică este realizată exclusiv din fonduri de la bugetul local, fără ca bucureştenii din această zonă administrativă să achite vreun ban din costul investiţiei.

În 2014, Primăria Sectorului 1 va reabilita termic 190 de  blocuri, iar până în acest moment au fost finalizate lucrările la 35 de imobile, alte 140 lucrările fiind în diferite stadii de execuţie.

Astfel, la sfârşitul acestui an, locatarii din peste 800 de blocuri din sectorul 1 se vor bucura de beneficiile reabilitării termice: facturi mai mici la întreţinere, căldură iarna şi răcoare vara în apartamente, precum şi clădiri cu un aspect urbanistic plăcut. Administraţia locală a sectorului 1 a anunţat că îşi propune ca, până la sfârşitul anului 2015, să finalizeze reabilitarea termică la toate blocurile eligibile de a intra în acest program.

“Doresc să-i asigur pe cetăţenii sectorului 1 că programul de reabilitare termică a blocurilor va continua să fie gratuit. Ar fi nedrept şi inacceptabil ca proprietarii din unele imobile să beneficieze de reabilitare termică gratuit şi alţii nu. Nu putem să le fim unora mumă, iar altora – ciumă. Toţi proprietarii de apartamente plătesc impozite la bugetul local şi toţi au dreptul să beneficieze de investiţiile noastre în aceleaşi condiţii”, a declarat primarul Andrei Chiliman.

Proiectul de reabilitare termică a blocurilor – “Iarna va fi ca vara!” este o investiţie economică pe timp de criză. Aplicarea proiectului înseamnă creşterea valorii de piaţă a locuinţelor, creşterea economiilor cetăţenilor prin scăderea costurilor de întreţinere a locuinţei, precum şi reducerea risipei de resursă energetic, potrivit reprezentanţilor primăriei.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model