POVEŞTI DE BUCUREŞTI Lăutarii şi mahalalele care au marcat Capitala
0Moda occidentală a cântăreţilor de localuri se impune şi în restaurantele din Bucureştiul interbelic. Jean Moscopol, Cristian Vasile şi Zavaidoc, au fost vedetele vremii.
Nenumăratele birturi, cârciumi şi restaurante au făcut faima Bucureştiului de odinioară, alături de biserici şi mănăstiri. Fiecare local îşi avea lăutarii lui, de regulă foşti robi-muzicanţi de curte, care desfătau urechile mesenilor cu cântece de mahala.
Sfârşitul Primului Război Mondial aduce cu sine schimbarea gustului publicului bucureştean în materie de muzică. „Atmosfera europeană, publicul elevat, cultura muzicală superioară a diseurilor, câştigată în şcoli şi conservatoare a schimbat radical nivelul artistic al ascultătorilor şi ţinuta programelor de localuri din Capitală”, explică muzicologul Viorel Cosma, autorul volumului „Bucureşti – citadela seculară a lăutarilor români”.
Muzică nouă în haine noi
Aşadar perioada interbelică proiectează muzica de mahala în sfera artiştilor consacraţi, premiaţi la concursurile internaţionale din Occident.
Tangoul, fox-trot-ul, valsul, rumba, slow-ul, blues-ul, chimmy-ul, charlestonul pătrund în repertoriul localurilor de dans şi pe lângă „diseurii”- barbaţi, apar şi femeile-diseuze.Are loc şi o împărţire pe sexe a genurilor muzicale. Astfel, în timp ce femeile cântă mai ales romanţe, valsuri şi tangouri, bărbaţii se specializează în cântece de petrecere.
Spre deosebire de lăutarii obişnuiţi, îmbrăcaţi modest şi de multe ori desculţi, noii profesionişti ai muzicii precum Zavaidoc, Cristian Vasile, Dorina Drăghici, Titi Botez, Jean Moscopol sau Ioana Radu poartă adevărate uniforme sobre - haine negre, papioane sau lavaliere, sacouri impecabil croite de mari maeştri ai Capitalei. Cei care nu abandonează costumul popular sunt interpreţii muzicii de gen: Ion Luican, Maria Lătăreţu şi Rodica Bujor.
Zavaidoc i-a cântat lui Antonescu
Cristian Vasile s-a numărat, vreme de 20 de ani, între 1929 şi 1949, printre cei mai cunoscuţi cântăreţi de local ai vremii. El era solicitat foarte des în restaurantele bucureştene unde cânta romanţe şi tangouri. Cristian Vasile era şi unul dintre răsfăţaţii caselor de discuri Odeon, Columbia şi His Master`s Voice. Cântăreţul a rămas în memoria publicului cu câteva melodii celebre până astăzi precum „Zaraza”, „Mandolinatta”, „Azi noapte te-am visat”, „Mai spune-mi că nu m-ai uitat”.
Cu un potenţial uriaş în operă, brăileanul Marin Teodorescu-Zavaidoc a optat în cele din urmă pentru muzica uşoară. Argumentele care l-au convins au fost câştigurile consistente oferite de patronii de restaurante de la Carpaţi, Vişoiu sau Roata Lumii şi cele oferite de casele de discuri.
Rival al marilor diseuri -Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez-, Zavaidoc a reuşit, mai ales prin repertoriul popular şi stilul unic de interpretare (maniera de rostire a cuvintelor, chiuituri spontane), să devină un cântăreţ singular. Lansat de piaţa muzicală a Bucureştiului interbelic, ajunge, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, să fie dus cu maşina militară blindată la Odessa, pentru a cânta în faţa mareşalului Ion Antonescu.
Moscopol şi Edith Piaf
Tot din Brăila, dar mai sobru şi mai serios, Jean Moscopol a cântat alături de Edith Piaf şi a înregistrat în cariera sa peste 300 de discuri. Arta cinematografică nu i-a rămas străină, el jucând în filme regizate de Jean Mihail („Aur” 1931) şi Jean Georgescu („O noapte furtunoasă” 1942).
Moscopol a fost considerat de către muzicologi primul în ierarhia celor trei vedete ale localurilor Capitalei de altădată, alături de Cristian Vasile şi de Zavaidoc. Numele Jean Moscopol a rămas legat de câteva dintre şlagărele de neuitat, precum „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seară”, „Dă-mi guriţa s-o sărut”, „Rumba geloziei”, „Sub balcon eu ţi-am cântat o serenadă”.
Citeşte şi:
VIDEO Povestea primilor manelişti ai României. Cum îl distrau lăutarii pe marele Caragiale