Textile şi texte

Ne mişcăm, de la o vreme, într-un univers al hainelor cu discurs. Imprimate, inscripţionate sau tipărite, noile haine poartă nume, fac glume, afişează cimilituri, citate, sloganuri, îşi

Ne mişcăm, de la o vreme, într-un univers al hainelor cu discurs. Imprimate, inscripţionate sau tipărite, noile haine poartă nume, fac glume, afişează cimilituri, citate, sloganuri, îşi laudă purtătorul sau pe sine şi susţin idei.

Ieri. Întrebările care se puneau, până nu demult, în legătură cu o haină erau, de pildă, din ce este făcută, din bumbac american, turcesc sau din mătase, dacă este croită peste drum, în China sau în Malaezia, dacă e boită cu pigmenţi indieni, italieneşti, naturali sau de sinteză. Şi astfel de întrebări aveau sens, căci originea hainei era retrasabilă, tangibilă şi, în plus, dătătoare de seamă, relevantă pentru calitatea ei.

Azi.  Acuma, detaliile fabricării unui obiect vestimentar, traseul lui e, pentru cel care îl poartă, obscur, secundar, irelevant. Originea hainei e disipată global, anonimizată de distanţe fizice şi logistice, de prestaţia unei mâini de lucru eterogene şi schimbătoare.
Istoria autentică a unei hai-ne, povestea ei reală este substituită de legenda publicitară.

Haina a ajuns, în mai mare măsură, produsul abstract al ingeniozităţii manageriale decât rezultatul palpabil al fabricării. Despărţit de originea şi substanţialitatea sa, veşmântul pare, mai degrabă, născut în raftul magazinului, botezat de marca oblăduitoare şi copt la lumina lămpilor vitrinei, decât ţesut la războaie, împuns cu ace, croit din foarfece.

Astfel devitalizată şi depersonalizată, haina se cere adusă la viaţă, golemic, prin aplicarea unui text, prin adoptarea unui discurs, al publicitarului sau al creatorului de modă. Fără text, haina de azi e materie moartă, suport inert, pământ.

Veşmântul pare, mai degrabă, născut în raftul magazinului, decât ţesut la războaie