Tamango din Bălării

Boemul e originar dintr-un sat giurgiuvean, cunoscut în popor cu nume "vegetarian". Cântăreţ de muzică ursărească, se recomandă ţigan, nu rrom, e duşman al manelelor, fan Louis Armstrong,

Boemul e originar dintr-un sat giurgiuvean, cunoscut în popor cu nume "vegetarian". Cântăreţ de muzică ursărească, se recomandă ţigan, nu rrom, e duşman al manelelor, fan Louis Armstrong, iar de două luni consilier onorific la guvern

Ooof, fir-ar ea de viaţă! Ne cântă omul ceva de jale şi de dor. Stăm în cămăruţa asta din pustiu şi îl ascultăm. Pe urmă se acompaniază cu două linguri pe care le loveşte sacadat de genunchi. Recunoaşte că n-are decât două clase, dar se "scoate" cu "şcoala vieţii", unde e "licenţiat". Ne compune pe loc o poezie, "să plângă şi pietrele". Aşa l-am cunoscut pe Tamango.

Ne atrage atenţia să-i zicem ţigan, că el nu e rrom. Cântă muzică "din popor", urăşte manelele, iar pe deasupra mai e şi consilier onorific al premierului Tăriceanu, de două luni încoace. Le zice la ţigani, pe unde se duce cu maşina guvernamentală, să intre în rândul lumii şi să nu le fie ruşine cu originea lor.

Şoseaua care te scoate din Bucureşti spre Alexandria ajunge până în locul care, pe vremuri, se numea Bălării. E cunoscut azi drept satul Valea Plopilor, din comuna giurgiuveană Ghimpaţi. Am vorbit iniţial la telefon cu cel la care am vrut să ajungem. Bucuros de oaspeţi, ne-a aşteptat în faţa unei cârciumi, la o intersecţie, să ne conducă pe uliţele de pământ, pierdute în praful anonimilor, departe de forfota drumului mare. Râde gazda şi zice că nu are automobile, în schimb se laudă cu un cal care "atinge 80 la oră".

Bogat la suflet Cu cizme ca de leopard, acoperit de blugi şi scos în evidenţă de o pălărie cu boruri largi, parcă e texan, aşa ne invită într-una dintre cele trei încăperi pe care le are, într-o casă modestă, care nu se făleşte cu nimic faţă de celelalte coşmelii din jurul ei. "Anul ăsta mi-a mers mai bine ca niciodată, am strâns un ban, am pus acoperiş nou, am făcut nişte îmbunătăţiri", e mulţumit de gospodăria lui. Că de făcut avere, nici vorbă, a dat până acum totul la copii.

"Cum veneam acasă cu ceva mălai, dă şi mie, dă şi mie. Şi eu dădeam, că sunt ai mei", îl văd pe stăpânul sălaşului cu zâmbetul pe buze. În camera strâmtă, cu două paturi bătrâneşti, o sobă şi un televizor, ne punem pe vorbă, la adăpostul pereţilor îmbrăcaţi cu poze de familie şi covoare viu colorate.

Fan Louis Armstrong Versurile sunt ale lui, multe îi vin în minte pe loc, la inspiraţie. Cum noi suntem băieţi "de comitet", i-am creat atmosfera propice, aşa că avem parte de o construcţie literară ad hoc. "De unde vântul mă bate, tot mă frige şi mă arde de întreaga străinătate. Nu bate vântule tare, că mă dobori din picioare. Şi nu bate furtunos, că mă dai grămadă jos". Închide ochii şi se încruntă, că viaţă grea a dus şi parcă îl fulgeră amintirile.

I-a murit mama când avea trei ani. Apoi, drumurile nesfârşite în căruţă, dormind nopţi la rând sub cerul liber. "Aşa îţi vine să cânţi, să scoţi necazul din tine", aud eu. Dar sufletul i-a fost inundat de bucurie, într-o zi, pe când avea vreo 12 ani. "Am auzit dintr-o curte, de la un aparat de radio, ceva care a intrat definitiv în inima mea. Mai târziu am aflat că era Louis Armstrong". Aşa s-a născut un boem în neamul ursarilor.

Se însoară anul ăsta A ieşit la rampă abia după 1990, "că înainte nu prea aveai cum, ca ţigan". A cântat prin cele mai mari restaurante din Bucureşti, l-a remarcat lumea, se laudă cu mulţi prieteni între artişti, dar mai ales cu publicul pe care l-a făcut să plângă la melodiile lui, "făcute după sentimentele omului, mai triste ori mai pline de bucurie". Sărim de la una la alta şi ajungem la viaţa de familie, că e însurat de 35 de ani cu o româncă, are nouă copii, de la care i-au venit, mai departe, 18 nepoţi.

Ne anunţă că anul ăsta vrea să se cunune religios, dar să meargă şi la preot cu femeia lui, pe care a mângâiat-o şi a pupat-o când i-am pus la poza de familie, în curtea casei. "Nu prea e la noi, la ţigani, obiceiul să ne cununăm", recunoaşte viitorul mire.

Primul disc, în câteva luni De mai bine de un an şi jumătate a strâns în jurul său câţiva amici, sub denumirea "Şukar Tamango", cu Radu Show la ţambal electronic, "ca nimeni altul", Marian la vioară, Nicu la acordeon, Vasi la chitară şi Gheorghe la percuţie. Asta e descrierea originală a formaţiei. În cel mult două luni vor să scoată primul disc, dar pentru asta trebuie să strângă bani. Au cântat în toată ţara, dar au ajuns şi în Anglia, Franţa şi Belgia, "de lăcrimau străinii când le-am şoptit câte ceva". Mai trage un cântec pe marginea patului, parcă ar vrea să se ridice şi să joace, când îl prinde vârtejul muzicii, dar apoi se domoleşte, că îl dor picioarele. De, are o vârstă, a plecat pe 62 de ani, deşi nu prea i se văd. Îl mănâncă şi nasul, "semn de bucurie".

Cu lingurile la Tăriceanu E, acum e acum! A venit timpul să vorbim şi de lucruri grele. De politică. După ce ne arată legitimaţia pe care o poartă tot timpul la el, de cântăreţ liber-profesionist, tip A, care înseamnă că e cel mai tare în rândul artiştilor, vedeta ursarilor ne anunţă că va avea în curând şi altă legitimaţie, cea de consilier guvernamental, că ocupă funcţia asta, ce-i drept, onorifică, de vreo două luni. Povesteşte cum a fost la guvern, în audienţă la premierul Tăriceanu.

I-a zis şi lui să nu-l ia cu rrom, să-i zică ţigan. Vreau să ştiu dacă i-a cântat ceva şi primului-ministru. N-a fost să fie. Dar muzicantul avea lingurile la el, când s-a dus la Bucureşti, aşa că putea oricând să-i bată şefului un ritm de "inimă albastră". Raport săptămânal Ajungem şi la munca de consilier. Asta înseamnă că trebuie să se ducă în toată ţara, să le vorbească celor de aceeaşi limbă cu el. Ne zice cum gândeşte despre etnia pe care o reprezintă. "Ţiganii sunt văzuţi rău şi azi. O parte nu suntem răi. Dar altă parte sunt agresivi, nu ştiu să trăiască în societate".

Ehe, nu e uşor să lucrezi la aşa nivel! Trebuie să dea, săptămânal, raportul la guvern despre activitatea sa. Ultima oară s-a dus la o şcoală din Drobeta-Turnu Severin, unde le-a vorbit elevilor tot aşa cum i-a învăţat şi pe copiii săi. "Dacă respecţi, eşti respectat.

Nu e bine să înjuri, nu e bine să faci rău. Să învăţaţi, să intraţi în rândul lumii. Să nu vă fie ruşine că sunteţi ţigani". Tamango se duce în deplasările oficiale cu maşina de la guvern, dar nu crede că treaba asta va dura mult timp. Mai are şi spectacole. A fost invitat în America, de curând, dar îi e frică de avion, aşa că nu e sigur dacă se duce. Şi mai vrea ceva. Să facă o carte despre viaţa lui. Dar să-şi pună acolo şi versurile. Şi sufletul…

"Diagnostic" de ţigan

Bărbatul îmi atrage atenţia să nu-i zic rrom, că are "diagnosticul" de ţigan. "Sunt ţigan negru, născut noaptea, fără lampă-n casă", e pus pe şotii. Zice că "numai ăia mari" din etnia sa au pretenţia să li se zică rromi. Şi ne mai roagă ceva, să nu-i amintim de manele, că nu le suportă.

Au venit unii, mai de mult, să-i ia un interviu, iar la final i-au zis să le fredoneze o "manea de-a lui". S-a supărat foc şi le-a zis să închidă repede uşa "pe dinafară". În schimb, cântă muzică veche de peste 100 de ani, "culeasă din popor". Şi ne face o demonstraţie, cu vocea lui baritonală. Sunetele te iau prin surprindere. Ba sunt lente, ba te cotropeşte pe neaşteptate ritmul vulcanic.

Partea I

Partea II

Partea III