STUDIU Românii şi Dumnezeu. Obedienţa neamului nostru, între puterea divină şi politicieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mult de jumătate din români consideră că „doar Dumnezeu le poate decide viitorul”, în timp ce 65% sunt de părere că „viitorul este în mâna conducătorilor”. Aşa arată un sondaj recent realizat de Institul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES). „Românii s-au învăţat dintotdeauna să fie obedienţi faţă de ceva, fie că vorbim de autoritatea divină sau de autoritatea actorilor decizionali din spaţiul politic”, susţin specialiştii.

Grijile din viaţa de zi cu zi sunt un alt motiv pentru care românii îşi pun speranţele în religie sau în politicieni. „Simţindu-se neputincios, acesta ajunge să îşi pună toată nădejdea într-un factor exterior propriei persoane”, comentează specialiştii.

„Această atitudine obedientă faţă de Dumnezeu este contrară Creştinismului, iar asta pentru că această religie acceptă <<liberul-arbitru>>. Cât despre procentul mare de români care consideră că viitorul lor stă  în mâinile lui Dumnezeu, totul  porneşte de la interzicerea religiei în perioada comunismului , care a determinat ca, după Revoluţie, să apară o contrabalansare. Mai cu seamă, s-a născut o reacţie puternică de respingere a comunismului care a însemnat automat acceptarea religiei. În plus, pe parcursul ultimilor zeci de ani nu a fost niciodată trasată o delimitare  sau o separare clară a religiei faţă de stat“, a explicat, pentru „Adevărul”, sociologul Mircea Kivu.

Potrivit acestuia, există şi alţi factori care îi determină pe români să creadă că destinul lor este hotărât de un lider divin. În principal, este vorba de  nemulţumirile oamenilor din viaţa de zi cu zi precum  sărăcia, problemele de sănătate sau alte situaţii dificile.

„Oamenii au de multe ori o credinţă superficială. De exemplu, în creştinism  se spune că trebuie să îţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi, ori vedem că deseorii românii nu acceptă în preajma lor persoane care aparţin unor minorităţi religioase (islamofobia fiind un exemplu care ilustrează întocmai această atitudine), etnice, sexuale ş.a.m.d“, a conchis sociologul.

Pe de altă parte, psihologii susţin că religia reprezintă o chestiune foarte intimă în viaţa unui om şi că este greu de precizat care sunt cauzele pentru care o persoană are o credinţă sau alta.

„Fiecare om este liber să creadă în ce vrea. Este o chestiune strâns legată de educaţia socială, dar şi un aspect extrem de personal în viaţa fiecărei persoane. Totuşi, sunt oameni care, prin prisma credinţei lor, cred că sunt legitimaţi să aştepte să acţioneze o divinitate pentru ei, într-un sens sau altul, în loc să treacă ei înşişi la acţiune“, a explicat Mirela Horumbă, psiholog.

În România nu există cultură politică

Acelaşi raport subliniază însă că românii îşi pun speranţele în politicieni. Mai exact, 65% din ei cred că viitorul este în mâna decidenţilor. Cu toate aceştia, românii sunt dezinteresaţi de ceea ce se întâmplă în spaţiul politic.

„Românii, dacă sunt  în afara campaniilor electorale, nu prea participă în viaţa politică. În plus, contează  şi că până foarte recent era aproape imposibil să formezi un partid politic. Prin urmare, cetăţenii sunt de părere că partidele actuale au o stabilitate şi o influenţă de necontenit, deci nu mai văd rostul înfiinţării unui partid care să acţioneze în interesul românilor“, a declarat Camil Pârvu, politolog.

Studiul realizat de IRES mai arată că aproape jumătate din români nu şi-au făcut planuri pentru anul 2017. Totodată, 63% dintre aceştia cred că anul viitor va fi mai bun decât anul curent. Pe de altă parte, când vine vorba despre viitorul României, doar 39%  dintre cetăţeni cred ca anul următor va fi mai bun.

Acelaşi document evidenţiază un fenomen îngrijorător: lipsa unui sentiment al participării sociale şi al preocupării pentru mersul lucrurilor în ţară. Concret, doar 4% dintre aceştia par să fie interesaţi de ceea ce se întâmplă în societate şi în politică, aceştia punând planurile individuale şi familial pe primul loc.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!