Spitalele româneşti, 100% în ilegalitate. „Niciun spital vechi nu poate obţine autorizaţia de securitate la incendii”

Am ars şi vom mai arde de vii în spitale, în principal, pentru că infrastructura este veche şi nu mai rezistă. Ultimul incident, din fericire minor, dar care a creat emoţie în rândul pacienţilor şi al medicilor a avut loc duminică-seară, la secţia ATI a Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti. Un neon s-a ars cu degajare de fum, doi bolnavi care se aflau internaţi fiind mutaţi în salonul alăturat.

Asta după ce, vineri-dimineaţă, într-un pavilion al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş” din Capitală a avut loc un incendiu în urma căruia şi-au pierdut viaţa, până ieri, şapte pacienţi. Incendiul s-a produs la două luni de la o altă tragedie care a avut loc la secţia ATI a Spitalului de Urgenţă din Piatra Neamţ, în urma căreia zece pacienţi au murit carbonizaţi cu tot cu paturi, bilanţul victimelor urcând apoi până la 15. 

Aproape 2.000 de deficienţe constatate

După catastrofa de la Piatra Neamţ, inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, alături de direcţiile de sănătate publică şi de Inspecţia de stat pentru controlul cazanelor, recipientelor sub presiune şi instalaţiilor de ridicat au iniţiat mai multe controale la secţiile ATI din spitale, întocmind un raport care a ajuns pe masa ministrului de atunci al Sănătăţii, Nelu Tătaru, pe 16 decembrie.

Raportul face o radiografie parţială, dar gravă a sistemului public de sănătate arătând că s-au constatat 1.921 de deficienţe în domeniul apărării în faţa incendiilor şi doar 138 au fost soluţionate. Documentul arată că cele mai multe spitale funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu fie pentru că instituţiile nu cer acest act, fie au pierdut documentaţia tehnică şi nu au bani pentru întocmirea alteia noi, fie pentru că nu au alocate fonduri pentru conformările la reglementările actuale. Obligaţia obţinerii autorizaţiei a fost impusă începând cu 1992. Pentru a funcţiona în condiţii de legalitate, spitalele ar trebui să ceară mai întâi un aviz care se dă pe baza documentaţiei unui proiect – pentru care tot ordonatorul de credite trebuie să aloce fonduri –, în timp ce autorizaţia se acordă după recepţia finală a lucrării şi în urma constatării că toate criteriile au fost îndeplinite. 

Pe lângă lipsa autorizaţiei, raportul mai menţinează şi alte deficienţe, respectiv lipsa condiţiilor pentru ca focul şi fumul să nu se propage în interiroul spitalului, a instalaţiilor de detecţie, semnalizare şi avertizare a incendiilor, precum şi a hidranţilor. Cei care nu îndeplinesc condiţiile sunt obligaţi conform legii să întocmească un plan de conformare şi să aloce fonduri pentru îndeplinirea lui. 

Ce spun managerii

În Bucureşti/Ilfov, raportul menţionează mai multe unităţi care nu au autorizaţie de securitate la incendiu, respectiv Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” SS - Pavilioanele 1 şi 2; Spitalul Clinic „Nicolae Malaxa” S2; Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” S2 - Corpul Cl0 cu UPU pavilon 4 gardă; Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” Sl; Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Sl; Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” Sl; Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti SS; Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov; Spitalul Clinic Colţea S3; Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului „Alessandrescu Rusescu” S2; Spitalul Clinic Filantropia S1.

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Prof.dr. Marius Nasta” din Bucureşti, a explicat că spitalul nu are autorizaţii de securitate la incendii pentru cele două pavilioane specificate în raport pentru că respectivele clădiri datează din 1906, respectiv 1934, deci sunt mai vechi de 100 de ani şi căile de evacuare – adică scările – nu corespund legislaţiei actuale. „Pe lângă toate celelalte. Deci, este una dintre probleme. Ca să fac scări la un pavilion din 1906 îmi trebuie bani pentru modificarea întregii structuri ca să fie în acord cu legislaţia actuală”, a explicat managerul. Iar banii ar trebui să vină de la Ministerul Sănătăţii, pentru că spitalul este al statului român. Managerul mai spune că anul trecut a depus o serie de documente pentru a obţine bani şi de la Ministerul Fondurilor Europene. „Fac tot ce ţine de mine, credeţi-mă!”, a spus managerul. În vara anului trecut, institutul a închis pavilionul Zerlendi, clădire care avea peste 100 de ani şi care era la risc în caz de cutremur. 

Majoritatea spitalelor, construite în cincinalul 1970-1975

În cazul în care nu este vorba de vreo investiţie sau modernizare, cheltuielile sunt suportate de fiecare instituţie în parte din fonduri proprii. „De la Ministerul Sănătăţii primim doar bani de investiţii. Investiţii înseamnă reparaţii capitale, construcţii noi sau aparatură. Banii care sunt necesari funcţionării zilnice curente a spitalului sunt din venituri proprii, ceea ce înseamnă în mare parte contractul cu Casa. Adică, banii pacienţilor, cum ar veni. Din contractul cu Casa, noi avem contractat un număr de pacienţi pe lună – 2.000, în cazul nostru. Din aceşti bani care reprezintă bugetul pentru funcţionarea spitalelor trebuie să plătim salariile, şi nu avem cum să ne atingem de acele fonduri, şi să achiziţionăm bunuri şi servicii. Asta înseamnă: utilităţi – apă, curent, căldură, gaze, canal, revizii la toată aparatura din spital, reparaţii curente – se strică un geam, trebuie zugrăvit într-un salon, de exemplu – plus medicamente, materiale sanitare, mâncare”, a explicat felul în care sunt finanţate spitalele de stat, managerul unui spital de urgenţă din Capitală. 

Dar, chiar şi dacă ar vrea, managerii de spital n-ar putea obţine autorizaţia cu pricina din pricina clădirilor vechi care nu pot fi modificate. „Autorizaţie definită ISU, vă spun, nu are nimeni!”, este categoric managerul. „De ce? Pentru că sunt atât de greu de îndeplinit toate acele condiţionalităţi, încât cred că nu a reuşit nimeni. În primul rând, clădirile nu suportă noile reglementări. Noi avem o clădire din anii 1970 şi respectă reglementările de atunci. Nu mai avem cum modifica diafragmele de beton, stâlpii, zidurile portante, n-avem cum să le spargem. Este imposibil să faci o clădire veche să respecte circuite şi funcţionalităţi în conformitate cu legislaţia actuală”, a adăugat managerul. 

Ce este de făcut? „Nu ştiu dacă aş putea să avansez eu soluţii”, mai spune acesta. În orice caz, este exclusă închiderea unui spital în condiţiile în care şi aşa încărcarea este mare, în condiţiile în care nu s-a construit nicio instituţie sanitară nouă cu această destinaţie, subliniază acesta. 

Şi mai este un aspect care nu trebuie neglijat: factorul uman. „Dacă cineva fumează lângă tubul de oxigen, nicio autorizaţie nu te apără de dezastru. Cu regulile s-ar putea să stăm bine, cu respctarea lor, daţi-mi voie să mă îndoiesc. Nivelul general de educaţie în populaţie este cel pe care-l ştim cu toţii şi acelaşi nivel de educaţie fundamentală se regăseşte în toate breslele şi în toate locurile de muncă. Eu cred că acolo trebuie lucrat mai mult. Sigur că şi la infrastructură, şi în multe alte locuri”, conchide managerul.