Secretele uscării plantelor medicinale

Virtuţile medicale ale naturii au fost folosite pe meleagurile româneşti încă de pe vremea dacilor. În marile oraşe, vegetaţia îşi restrânge aria de supravieţuire. De aceea, localnicii

Virtuţile medicale ale naturii au fost folosite pe meleagurile româneşti încă de pe vremea dacilor.

În marile oraşe, vegetaţia îşi restrânge aria de supravieţuire. De aceea, localnicii admiră miracolele naturii vegetale în parcuri sau în grădina casei lor, dacă au şansa să locuiască la curte. Plante foarte cunoscute sau mai puţin cunoscute stârnesc şi azi curiozitatea specialiştilor, care le studiază pentru a verifica virtuţile lor terapeutice.

România dispune de un imens tezaur de plante medicinale, iar unele sunt prea puţin studiate, comparativ cu reala lor putere de tămăduire. Cunoscătorii îşi amintesc că Herodot, părintele istoriei, a scris despre deosebita iscusinţă a geto-dacilor în folosirea plantelor medicinale pentru menţinerea unei sănătăţi robuste. E o invitaţie la cunoaştere deplină a acestui tezaur pentru care românii pot fi invidiaţi.

După cum precizează surse autorizate, în spaţiul nostru geografic vegetează peste 3.600 de specii, adică mai mult de jumătate din categoria celor care vegetează în Europa. Dintre acestea, peste 700 au proprietăţi medicinale.

Dar, pentru mulţi români, şi nu numai, identificarea plantelor medicinale şi aromatice din natură e o misiune dificilă. Experţii spun că oricând te poţi păcăli atunci când le culegi sau le poţi distruge calităţile dacă nu le usuci cum se cuvine.

De aceea mulţi medici, farmacişti, biologi şi agronomi sunt interesaţi de proprietăţile plantelor medicinale, de modul cum trebuie recoltate şi uscate pentru o valorificare eficientă. În zilele noastre, fitoterapia modernă are la bază studii complexe fitochimice, farmacologice şi toxicologice, evaluând efectele pozitive şi contraindicaţiile. Din păcate, există destui impostori, dornici de câştiguri fabuloase şi reclama lor îndoielnică induce în eroare mulţi bolnavi.

Culegerea plantelor din zone nepoluate

Pentru a culege plante, în funcţie de puterea lor de vindecare, e firesc să cunoaştem zonele unde cresc şi care sunt locurile sănătoase de unde le putem recolta. De pildă, plantele care cresc pe câmpii au nevoie de multă lumină, dar cele care cresc în pădurile de la munte nu sunt pretenţioase în acestă privinţă. Majoritatea plantelor se culeg pe vreme bună, însorită, dar nu în toiul caniculei.

Se aleg întotdeauna zonele curate din punct de vedere ecologic, evitând, categoric, recoltarea de pe marginea şoselelor, chiar a drumurilor de ţară, a căilor ferate şi din parcurile oraşelor. De exemplu, florile de tei, cu mireasma lor îmbie trecătorul să le culeagă oriunde le întâlneşte. La fel, frunza viţei de vie, întâlnită, adesea, pe gardurile caselor aşezate la stradă.

Alte plante, precum păpădia, traista ciobanului, pătlagina, coada şoricelului sunt întâlnite, în drumurile noastre, unde există puţină vegetaţie, la marginea oraşelor şi pe lângă calea ferată. Studiile de laborator au dovedit că infuziile realizate din aceste plante sunt încărcate de metale toxice şi ne afectează grav sănătatea.
Să nu uităm că recunoaşterea corectă a plantelor este foarte importantă, pentru a evita confuziile, cu urmări dramatice pentru viaţa noastră.

O firmă care valorifică plantele medicinale din propriile plantaţii, dar şi de la culegătorii din ţară (care le adună din zone montane nepoluate), este Dacia Plant.

Specialiştii şi reglementările UE

Plantele, cultivate în cadrul celor patru sere existente pe propria plantaţie, respectă condiţiile de cultivare, recoltare şi uscare a plantelor potrivit sistemului HACCP, adică respectă analiza punctelor critice de control. Specialistul Dana Bobiş, doctor în horticultură, supraveghează dezinfectarea strictă a serelor, recoltarea şi uscarea plantelor în condiţii ecologice.

De asemenea, achiziţiile plantelor de la producători se fac după criterii stricte. Mai multe persoane din mediul rural şi-au cultivat terenul cu plante medicinale sub directa supraveghere a specialiştilor şi câştigă acum sume importante din vânzarea acestor plante.

Ceaiurile obţinute sunt adjuvante în peste 200 de afecţiuni. În paralel, în laboratoarele firmei sunt studiate mereu noi plante, puţin valorificate din flora noastră. Există o preocupare riguroasă pentru ambalarea şi păstrarea seminţelor tuturor speciilor (143 la număr), în depozite de profil, în condiţii igienice de maximă securitate. Se fac achiziţii din India, care sunt incluse în compoziţia diferitelor preparate, dar numai după analize minuţioase.

Cum uscăm plantele la noi acasă?

Uscarea se face repede şi în mod natural, mai ales la umbră, pentru că plantele nu trebuie să transpire. Evităm astfel mucegăirea lor sau intrarea în fermentaţie. Nu uscăm plantele pe hârtie de ziar, pentru că aceasta este toxică, din cauza plumbului, ci numai pe hârtie albă, curată, care eventual se aşterne şi pe deasupra. De preferinţă, plantele se aşază în strat subţire pe o pânză curată, în locuri aerisite şi curate. În perioada uscării, plantele se întorc din când în când.

Majoritatea plantelor, mai ales frunzele şi florile, se usucă la umbră, dar rădăcinile, bulbii sau fructele se usucă la soare. Sunt şi plante, ca mărarul, leuşteanul, pătrunjelul, levănţica, rozmarinul, lămâiţa, sunătoarea sau busuiocul care se pot usca legate în bucheţele.

Vara, frunzele plantelor se usucă într-un interval de trei-şapte zile, iar pentru rădăcini şi scoarţa unor copaci perioada de uscare atinge un interval de 20-30 de zile. O plantă este bine uscată dacă frunzele ei pot fi sfărâmate în palmă, iar tulpina trosneşte cînd se rupe. Nu punem la uscat, amestecate, plantele mirositoare cu cele nemirositoare.

În timpul uscării, plantele pierd în greutate, astfel încât, pentru a obţine un kg de plante uscate, trebuie să culegem, ţinînd cont de specie, între 1,5 şi opt kg de plante proaspete. Când s-au uscat, plantele se păstrează în pungi sau saci de hârtie, în cutii de carton sau recipiente de sticlă acoperite cu capac.

Nu vom folosi niciodată pentru păstrarea plantelor pe care le-am uscat, pungi din plastic sau borcane închise ermetic. După recoltare, plantele pot fi folosite un interval de unu până la trei ani. Vom avea grijă să scriem pe pungă data de recoltare. Dacă nu sunt folosite, plantele se aruncă.

Plafarul, magazinul unde găseşti ce vrei

Principala sursă de aprovizionare sunt magazinele de specialitate. Procurate de aici, suntem siguri că am cumpărat exact plantele de care avem nevoie. În acest caz nu există riscul unor confuzii în categoria plantelor alese.

O altă sursă de procurare a plantelor ar fi cultivatorii acestora, care au plantaţii supravegheate de specialişti. Este riscant, din multe puncte de vedere, să procurăm plante de la vânzătorii ambulanţi. Nu ştim de unde au fost recoltate şi nici în ce condiţii au fost uscate. În acest caz mai există riscul ca unele plante să fie confundate, datorită asemănării lor cu cele pe care dorim să le avem în farmacia casei noastre.

Ceaiuri care nu pot lipsi peste iarnă

Orice casă are nevoie de ceaiuri din plante vitaminizante, precum fructele de pădure, de ceaiuri care favorizează buna funcţionare a digestiei şi ficatului: busuioc, coada şoricelului, echinaceea, salvia şi sunătoarea, sau ceaiuri care scad febra: flori de soc, petale de trandafir, nalbă mare, pătlagină, turiţă mare.

Cele mai sănătoase plante cresc în zonele curate, situate la mare distanţă de oraşe