Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: temperaturile vor oscila

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meteorologi au emis prognoza meteo valabilă până pe 8 iulie. îÎ următoarele două săptămâni nu vom fi feriţi nici de ploi, dar nici de temperaturi ridicate. În următoarele zile valorile termice vor scădea, iar în majoritatea zonelor vor fi ploi cu descărcări electrice.

BANAT

În primele zile ale intervalului de prognoză, temperaturile medii diurne vor scădea cu aproximativ opt grade, ajungând la 21 de grade Celsius pe 26 iunie, pentru ca apoi sa crească uşor de la o zi la alta, spre 26 de grade pe 28-29 iunie. În următoarele două-trei zile va avea loc o nouă scădere a temperaturii,

de această data cu aproximativ trei grade. 

După această perioadă, regimul termic va creşte uşor şi treptat spre valori medii de 27 de grade, comparabile cu normele climatologice ale primei decade a lunii iulie. Temperaturile medii din timpul nopţii vor scădea de la 18 grade în prima noapte, spre 12 grade pe 28 iunie, după care vor creşte din nou.

Vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice, în primele zile ale intervalului, apoi probabilitatea de ploi de scurtă durată va fi din nou mai ridicată în intervalul 29 iunie- 2 iulie. În rest, doar trecător şi izolat va ploua slab.

CRIŞANA

În primele zile ale intervalului se va produce o răcorire ce va aduce mediile temperaturilor maxime de la 28 de grade în prima zi şi ajungând la 20 de grade pe 26 iunie. 

Ulterior vor fi variaţii termice de trei-patru grade la intervale de 2-3 zile, pentru ca după data de 2 iulie şi până pe 7 iulie să se remarce o tendinţă de creştere uşoară şi treptată a  temperaturilor diurne, spre valori normale de 25-26 de grade Celsius. 

Minimele nocturne vor  scădea, în medie, cu şase grade în primele cinci zile ale intervalului, apoi, începând cu 28 iunie, vor creşte de la 12 la 14 grade, cu uşoare fluctuaţii pe parcursul celei de-a doua săptămâni a perioadei de prognoză. 

Ploi pe arii mai extinse, îndeosebi averse însoţite de descărcări electrice, se vor semnala în primele două zile şi, din nou, în intervalul 29 iunie – 2 iulie. Apoi ploile, de scurtă durată şi slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse. 

TRANSILVANIA

În intervalul 24-27 iunie, mediile termice vor scădea treptat, de la 29 de grade ziua şi 17 grade noaptea, spre 22 şi, respectiv, 11 grade. O uşoară creştere a temperaturii aerului va determina în următoarele două zile maxime diurne de aproximativ 26 de grade, pentru ca în primele zile din iulie acestea să scadă din nou, spre medii de 21 de grade ziua şi 14 grade noaptea. 

În intervalul 3-7 iulie regimul termic va creşte uşor şi treptat, la sfârşitul intervalului fiind prognozate valori apropiate de normele climatologice ale primei decade din luna iulie, de aproximativ 24 de grade ziua şi 12 grade noaptea.

Ploi de scurtă durată se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar probabilitatea pentru averse pe arii extinse şi mai însemnate cantitativ va fi semnificativă în zilele de 25 şi 26 iunie şi, din nou, în intervalul 29 iunie – 2 iulie.

MARAMUREŞ

Până la jumătatea primei săptămâni a intervalului de prognoză, valorile termine vor marca o scădere de aproximativ cinci-şase, spre valori medii diurne de 22 de grade pe 27 iunie, când temperaturile nocturne vor fi de aproximativ 12 grade. 

Vor urma scurte intervale de timp, de două-trei zile, cu o uşoară scădere a temperaturilor şi, respectiv, creştere a temperaturii aerului, pentru ca după 2 iulie să se remarce o tendinţă uşoară, dar constantă, de încălzire, care va determina la sfârşitul intervalului de prognoză medii ale temperaturilor maxime de 24-25 de grade şi ale minimelor de aproximativ 13 grade, apropiate de normele climatologice ale perioadei.

Ploile vor fi prezente aproape zilnic, dar probabilitatea pentru averse mai importante cantitativ şi pe arii mai extinse va creşte pe 25 şi 26 iunie şi, din nou, între 29 iunie şi 2 iulie.

MOLDOVA

Temperaturile medii din timpul zilei vor avea uşoare variaţii, de 1-2 grade în intervalul 24-29 iunie, pentru ca apoi să scadă spre valori medii normale, de 24-25 de grade pe 2 iulie. Ulterior, se remarca o uşoară tendinţă de creştere, spre 26 de grade la sfârşitul intervalului de prognoză. 

Mediile temperaturilor minime vor avea o tendinţă generală de scădere în ultima săptămână din iunie, de la 19 grade pe 24 iunie, spre 14-15 grade în jurul datei de 2 iulie. Apoi regimul termic se va menţine relativ constant la aceste valori până la sfârşitul perioadei de prognoză.

Vor fi averse, izolat mai importante cantitativ şi însoţite de descărcări electrice, în intervalul 24-27 iunie şi 30 iunie-2 iulie. În restul intervalului de prognoză, izolat şi trecător va ploua slab.

DOBROGEA

În intervalul 24-29 iunie regimul termic diurn se va mentine relativ constant în jurul valorii medii de 29 de grade. Apoi temperaturile diurne vor scadea pâna la medii de 26 de grade între 1 si 3 iulie si abia spre sfârsitul intervalului se vor apropia din nou de 28 de grade. Mediile temperaturilor minime vor scadea, relativ constant, de la 21 de grade în prima dimineata, spre 17...18 grade catre sfârsitul perioadei de prognoza.

În perioada de prognoza probabilitatea pentru ploi de scurta durata va fi mai mare în prima zi si, din nou, în intervalul 30 iunie – 2 iulie.

MUNTENIA

În primele zile ale intervalului de prognoză se va menţine vremea călduroasă, cu medii ale maximelor de 30-31 de grade, apoi o uşoară răcorire va determina scăderea regimului termic spre 27 de grade pe 26 şi 27 iunie, iar pe 29 iunie temperatura va creşte din nou spre 30 de grade. 

Intervalul 30 iunie-3 iulie va fi caracterizat din nou de temperaturi medii în timpul zilei de 26-27 grade Celsius, pentru ca între 3 şi 7 iulie temperaturile diurne să urce din nou spre 28-29 de grade, valori apropiate de normele climatologice ale acestei perioade din an. 

Minimele nocturne, ridicate în primele zile când valorile medii vor fi de 18-19 grade, vor avea ulterior o evoluţie oscilantă în jurul mediilor multianuale, spre aproximativ 16 grade la sfârşitul perioadei de prognoză.

Va ploua local între 24 şi 26 iunie şi, din nou, între 29 iunie şi 2 iulie, iar probabilitatea pentru cantităţi de apă mai importante va fi semnificativă pe 25, 29 şi 30 iunie şi, posibil, pe 2 iulie.

OLTENIA

Între 24 şi 27 iunie, maximele diurne vor scădea, în medie, cu patru grade, de la 29 până la 25 de grade. După acest interval, temperaturile vor creşte din nou spre 27-28 de grade pe 28-29 iunie. Pe 30 iunie va avea loc o nouă răcire, spre medii termice de aproximativ 25 de grade, pentru ca apoi valorile termice să crească uşor şi treptat, spre valori normale la sfârşitul intervalului de prognoză, de aproximativ 28 de grade. 

Minimele nocturne vor scădea constant, de la valori medii de 19 grade în prima zi, până la 13 grade pe 28 iunie. Ulterior vor fi uşoare variaţii, cu tendinţa de creştere spre 16 grade în ultima zi a intervalului de prognoză.

Ploile vor fi puţine, slabe cantitativ, exceptând intervalele 24-26 iunie, 29-30 iunie şi, posibil, data de 2 iulie, când se vor semnala pe arii mai extinse.

LA MUNTE

După valori relativ ridicate în primele zile, temperaturile vor scădea în perioada 26-27 iunie, spre 14-15 grade ziua şi 7-8 grade noaptea. Ulterior regimul termic va avea uşoare variaţii în jurul mediilor normale climatologic, cu o tendinţă de creştere spre 18 grade ziua şi 10 grade noaptea.

Aversele, însoţite de descărcări electrice se vor semnala în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar mai însemnate cantitativ vor fi pe 25 şi 26 iunie şi, din nou, în intervalul 29 iunie – 1 iulie.