PROFESORII LA TABLA - "Parintii trebuie sa aiba un cuvant greu in angajarea cadrelor didactice"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Ce aduce nou strategia de descentralizare a invatamantului preuniversitar? Ma refer doar la problemele recrutarii, selectiei, angajarii, titularizarii si salarizarii despre care se spune ca se vor

"Ce aduce nou strategia de descentralizare a invatamantului preuniversitar? Ma refer doar la problemele recrutarii, selectiei, angajarii, titularizarii si salarizarii despre care se spune ca se vor rezolva conform unor metodologii nepublicate inca. Acestea pot aduce un real folos elevului daca parintii - ei sunt cei mai interesati - au un cuvant greu in angajarea cadrelor didactice atat in scolile traditionale, cat si in scoli semiparticulare care pot deveni un etalon-stimulent.
Ce inteleg printr-o scoala semiparticulara?
Acest tip de scoala sa fie dotata si intretinuta de Guvern conform celor anuntate deja, dar parintii sa poata contribui, oficial, la marirea salariului cadrelor didactice. Ei vor angaja profesori despre care se stie ca-si fac datoria la clasa (nu acasa) si vor negocia cu acestia sporul de salariu pe care il pot oferi. Un profesor bine cotat va pretinde mai mult decat cel mai putin cunoscut, dar, daca se lacomeste, ar putea sa nu fie angajat la acest tip de scoala. Aceasta negociere s-ar putea face la sfarsitul fiecarui an scolar pentru urmatorul an scolar. Aparent aici apare o discriminare de ordin financiar; adica parintii cu bani mai multi vor beneficia de cei mai buni profesori, iar ceilalti (in special cei din mediul rural) raman cu profesori mai putin buni. (Imi permit o digresiune in privinta calificativului "profesor bun". Avem multi profesori buni care sunt comozi la scoala si foarte activi acasa - la meditatii - sau care, si mai rau, predau in asa fel la clasa, incat elevul sa aiba nevoie de meditatie). Se mai pune problema incarcarii parintilor cu noi cheltuieli. Sa privim aceste probleme si din alt unghi. In starea actuala, acesti parinti cheltuiesc mult, chiar prea mult, cu meditatiile, iar elevii trebuie sa faca ore suplimentare si deplasari pe la diferiti meditatori. In actualul sistem, profesorii vor da meditatii (impozitate sau nu) in continuare, cautand sa-si arate maiestria pedagogica in orele de meditatie mai mult decat in cele de la clasa; caci altfel cum se explica faptul ca elevii inteleg la meditatii mai bine ca la orele de la clasa? Ca sa obtina un loc intr-o scoala semiparticulara, fiecare candidat trebuie sa-si dea interesul la clasa - nu acasa - in scoala unde este angajat in prezent. Fiind remarcat, va atrage atentia parintilor din scoala de elita si ar putea fi angajat aici (mai ales daca ar pretinde mai putin decat cel pe care-l poate inlocui). In felul acesta creste calitatea si in celelalte scoli, in care, de asemenea, parintii trebuie sa aiba un cuvant greu de spus. E vorba de copiii lor, nu de diploma cutarui profesor, care poate fi "toba de carte", dar nu stie sa se faca inteles de elevi ori nu vrea sa dea tot ce poate la clasa".
prof. Constantin Robu,
Savastreni, jud. Brasov