Parlamentul olandez a dezbătut şapte ore aderarea României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul olandez a dezbătut, ieri, Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la UE. Discuţiile au fost deosebit de aprinse şi s-au încheiat la 12 noaptea, ora României, după o

Parlamentul olandez a dezbătut, ieri, Tratatul de aderare a României şi a Bulgariei la UE. Discuţiile au fost deosebit de aprinse şi s-au încheiat la 12 noaptea, ora României, după o şedinţă-maraton care a durat aproximativ şapte ore.
Discuţiile s-au focalizat în special asupra României, din când în când făcându-se şi câte o referire la Bulgaria. Iniţiativa anunţată a creştin-democraţilor de a amâna ratificarea Tratatului până în vară nu a avut succes. Aceştia anunţaseră că vor respinge tratatul pe motiv că în România corupţia este încă în floare, iar reforma justiţiei este lentă. Marţea viitoare, parlamentarii vor vota Tratatul de aderare a Românei şi Bulgariei la UE. Se aşteaptă ca parlamentul olandez să ratifice documentul, în ciuda presiunilor făcute de creştin-democraţi, majoritari la guvernare.
Ministrul de externe Ben Bot: "Să fim critici, dar cinstiţi"
Ceea ce a schimbat cursul dezbaterilor a fost intervenţia ministrului de externe Ben Bot, şi el creştin-democrat. şeful diplomaţiei olandeze nu a împărtăşit părerile colegilor săi de partid. Argumentul ministrului de externe a fost: să fim critici, dar cinstiţi. El a subliniat că Executivul susţine aderarea celor două state şi că acum e momentul ca acestea să primească încurajări, nu critici. Răspunzând diverselor interpelări ale parlamentarilor, ministrul a precizat că Olanda nu are decât de câştigat din aderarea României şi Bulgariei la Uniune. Cele două ţări vor deveni noi pieţe de desfacere, iar stabilitatea în zonă va creşte. Unul dintre cele mai dezbătute subiecte a fost migrarea forţei de muncă ieftine din România şi Bulgaria către Olanda, fenomen de care se tem majoritatea partidelor. Bernard Bot le-a spus că economia olandeză nu va avea de suferit în vreun fel în urma integrării celor două state, la fel cum nu a suferit nici după aderarea Spaniei sau a Portugaliei. "Trebuie să dăm un semnal pozitiv. Guvernul e încrezător că ambele ţări fac tot ce le stă în putinţă pentru a implementa reformele şi cred că acestea au îndeplinit deja criteriile de aderare în proporţie de 80 până la 90%", a spus Bot, care a acecentuat că aceasta nu este doar părerea guvernului său, ci şi a altor 24 de executive europene. Presa europeană comentează că Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la UE are mari şanse să fie adoptat săptămâna viitoare în parlamentul olandez, după ce două dintre partidele coaliţiei de guvernământ au anunţat că vor aproba documentul.

MAE, optimist în privinţa ratificării Tratatului
Maria Ligar, director al Direcţiei UE din MAE, a declarat pentru Adevărul că dezbaterile din Parlamentul Olandei cu privire la Tratatul de aderare la UE a României şi Bulgariei fac parte din etapele procedurale curente ale procesului de ratificare, dezbaterea de fond şi votarea propriu-zisă a Tratatului neavând loc în aceeaşi zi. În consecinţă, potrivit oficialului român, nu se poate vorbi despre o amânare. "Noi suntem optimişti în ceea ce priveşte rezultatele votului de săptămâna viitoare, a continuat Maria Ligar. "Din totalul celor nouă fracţiuni din parlamentul olandez, şapte s-au pronunţat în favoarea ratificării. Calculele matematice arată că avem o majoritate în acest moment." Directorul Direcţiei UE a mai declarat că eventuala ratificare a Tratatului de către Parlamentul de la Haga ar avea o mare importanţă pentru România, dat fiind faptul că Olanda este un stat fondator al UE şi ţara unde Tratatul constituţional a fost respins, ca urmare a instalării unei atmosfere sceptice faţă de extinderea UE şi continuarea construcţiei europene. "Pentru Tratatul de aderare a României şi Bulgariei la UE, a conchis Maria Ligar, ratificarea de către Olanda ar însemna un mare pas înainte."

11 state au ratificat deja Tratatul
Până în prezent, 11 state au aprobat aderarea României şi Bulgariei la UE: Slovacia, Ungaria, Slovenia, Cipru, Grecia, Estonia, Cehia, Spania, Italia, Malta şi Letonia. În prima jumătate a acestui an s-ar putea pronunţa Danemarca, Marea Britanie, care a aprobat deja textul în Camera Comunelor, Franţa, Germania şi Belgia. Urmează Finlanda, în aprilie, şi Suedia, în iunie. Berlinul şi Viena au anunţat însă că aşteaptă raportul de monitorizare din primăvară.

Europarlamentarul olandez Jan Marinus Wiersma, convins că Tratatul va trece
Referindu-se la dezbaterile din parlamentul olandez pe tema Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la UE, vicepreşedintele grupului socialist din PE, olandezul Jan Marinus Wiersma, a declarat, în exclusivitate pentru Adevărul, că "săptămâna viitoare, majoritatea parlamentară va vota pentru ratificarea Tratatului deoarece creştin-democraţii nu pot influenţa nici măcar toată aripa dreaptă din spectrul politic olandez. Întrebat ce s-ar întâmpla din punct de vedere procedural dacă săptămâna viitoare va fi un vot negativ, Wiersma a spus că "atunci Tratatul nu este ratificat şi tot procesul de aderare este blocat, dar în opinia sa acesta nu este un scenariu demn de luat în seamă". "Parlamentul olandez nu va vota împotriva ratificării Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la UE", este convins vicepreşedintele eurodeputaţilor socialişti.