Moscova va avea cel mai inalt zgarie-nori din Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In mijlocul centrului de afaceri de pe splaiul Krasnopresnenskaia al raului Moscova va fi construit cel mai inalt turn din Europa -"Federatia", care va avea 440 de metri. Nivelul cel mai inalt al

In mijlocul centrului de afaceri de pe splaiul Krasnopresnenskaia al raului Moscova va fi construit cel mai inalt turn din Europa -"Federatia", care va avea 440 de metri. Nivelul cel mai inalt al acestuia care va putea fi locuit se va afla la 340 de metri. Structura pilonilor de sustinere a constructiei din sticla si beton va fi monolit cu o rezistenta la incendiu de zece ore, fata de 30 de minute cate aveau turnurile gemene din New-York, distruse in timpul atacului terorist din 11 septembrie 2001. Pe un podium cu mai multe niveluri al noii constructii, avand forma unei panze de corabie, vor fi ridicate doua turnuri de 85 si, respectiv, 57 etaje. "Federatia" va fi, practic, un mini oras care va adaposti sedii bancare, zeci de magazine, restaurante, un hotel de lux care va ocupa 44 de etaje, reprezentante ale unor companii aeriene, studiouri de televiziune, sali de conferinte, garaje etc. La ultimul etaj va functiona un restaurant rotativ, oferind clientilor si vizitatorilor o panorama a orasului. Constructia turnului va fi asigurata de compania ruseasca Mirax Group, care recent a semnat in acest scop un contract cu o corporatie de profil din China. Proiectul este realizat de doi arhitecti germani - Peter Schweger si Serghei Cioban. De ridicarea fundatiei se va ocupa firma turceasca Ant Yapi. Constructia turnului de 85 de etaje va incepe in luna noiembrie 2005 si se va incheia in octombrie 2007. Noul edificiu face parte dintr-un proiect amplu al Guvernului Moscovei, care are in vedere construirea, pana in anul 2015, a 200 de zgarie-nori.