Istoria ceaiului

Cu toate ca britanicii beau ceai de mai bine de 350 de ani, acestia nu sunt pionieri in consumul de ceai. Mitologia spune ca, in anul 2737 i.H., imparatul chinez Shen Nung statea la umbra unui tei

Cu toate ca britanicii beau ceai de mai bine de 350 de ani, acestia nu sunt pionieri in consumul de ceai. Mitologia spune ca, in anul 2737 i.H., imparatul chinez Shen Nung statea la umbra unui tei salbatic, in timp ce unul dintre servitorii sai fierbea apa pentru baut. Atunci, in apa respectiva a cazut o frunza din copac si Shen Nung a hotarat sa incerce sa bea din noua bautura care l-a incantat. Inca de pe atunci, ceaiul era renumit pentru proprietatile sale, fiind considerat o bautura sanatoasa si racoritoare. In secolul al III-lea AD circulau foarte multe povesti despre beneficiile consumului de ceai, dar de-abia in timpul dinastiei Tang (intre 618 AD si 906 ASD) ceaiul a devenit bautura nationala a Chinei si avea denumirea "ch'a". Termenul modern de ceai deriva din mai vechile denumiri chinezesti Tchai si Cha Tay. Odata cu peregrinarile preotilor budisti de-a lungul Chinei si Japoniei, au crescut culturile si bineinteles consumul de ceai. Prima mentiune in legatura cu ceaiul in afara Chinei se crede a fi fost facuta de catre popoarele arabe in anul 850 AD, acestea avand reputatia de a-l fi adus in Europa in jurul anului 1559. In aceasta privinta, arabii se "bat" cu portughezii si cu olandezii, care pretind ca ei au adus pentru prima data ceaiul pe meleaguri europene.