Energia eoliană, la răscruce de vânturi

Pentru că nu mai sunt terenuri pentru "fermele de vânt", marii jucători din industria eoliană se extind pe mare. Aglomeraţia umană de pe bătrânul continent şi dificultatea tot mai mare de

Pentru că nu mai sunt terenuri pentru "fermele de vânt", marii jucători din industria eoliană se extind pe mare.

Aglomeraţia umană de pe bătrânul continent şi dificultatea tot mai mare de a găsi terenuri pentru turbinele eoliene determină guvernele europene să lanseze planuri care mizează pe forţa vântului maritim.

Mai bine de 19.000 de turbine de vânt îmbogăţesc peisajul rural al Germaniei, învârtindu-şi paletele cu graţie tăcută de-a lungul autostrăzilor şi la periferiile oraşelor. "Morile de vânt" generează 5% din necesarul de energie al Germaniei, cifră neegalată de vreo altă ţară din lume.

Planul ambiţios al germanilor de a atinge o cotă de 30% din energie din surse regenerabile până în anul 2020 a atras până acum investiţii masive în sistemul turbinelor de vânt. Bunăoară, cancelarul german Angela Merkel a aprobat săptămâna trecută un nou pachet de investiţii în energiile regenerabile în valoare de 3,3 miliarde de euro.

Avântul investitorilor întâmpină în ultima vreme un obstacol serios - lipsa spaţiului de extindere a turbinelor. Germania nu e singura ţară cu această problemă. "Nu a mai rămas prea mult loc liber. Nordul Europei este o peninsulă mică şi aglomerată", explică Steve Sawyer, secretar general al Consiliului Global de Energie Eoliană, care reprezintă industria turbinelor de vânt.

Pentru a-şi putea dezvolta industria eoliană, Germania lucrează în prezent la dezvoltarea unor situri de exploatare eoliană maritimă de mari proporţii la Marea Baltică şi în apele din nord. Dacă planul va avea succes, Germania anului 2030 va avea capacitatea de a-şi asigura o treime din energie din exploatările eoliene, adică mai mult decât cea obţinută din exploatarea gazelor naturale.

Potenţial mare, riscuri pe măsură

Estimările actuale arată că investiţiile germane în siturile maritime au un potenţial uriaş, de peste 50 miliarde de euro. Şi nu este numai o chestiune de spaţiu. Turbinele maritime lucrează mult mai eficient, generând energie la capacitate maximă în 50% din timpul de lucru. Turbinele convenţionale de uscat lucrează din plin doar 20% din timp.

Pe de altă parte, proiectul nu este unul uşor. Turbinele maritime costă mai mult şi sunt mai greu de instalat şi întreţinut în condiţiile vitrege de pe mare. "Tehnologia maritimă se află abia la nivelul la care tehnologia turbinelor de uscat era în urmă cu 10 ani", arată Sawyer. "E ca şi când ai concepe o navă.

Nu-ţi poţi permite să investeşti cinci milioane de euro într-o turbină maritimă şi să o ţii nefuncţională o lună pentru că s-a stricat o piesă de 25 de cenţi", mai spune el. Germania încearcă să dezvolte turbine maritime cu capacitate extinsă de generare de energie şi cu risc redus de defecţiune.

Britanicii îşi fac "flotă" de turbine maritime

Şi în Marea Britanie, refuzul oamenilor de a accepta instalaţiile eoliene aproape de casă i-a determinat pe investitori să scruteze marea.

"În locuri precum Marea Britanie nu a existat niciodată prea mult teren liber, iar guvernul şi-a imaginat complet eronat că oamenii vor accepta ca turbinele să le intre în casă", spune John-Marc Bunce, analist britanic în domeniul energiilor regenerabile. În urmă cu trei zile, ministrul britanic al energiei, John Hutton, a anunţat un plan de "extindere masivă" a industriei eoliene prin instalarea a mii de turbine în Marea Nordului, Marea Irlandei şi de-a lungul coastelor Scoţiei.

Nu întâmplător, Hutton şi-a făcut anunţul în timpul discursului susţinut în Germania, la Berlin, în faţa unui grup de lideri din industria energetică europeană.

Hutton a explicat că este vorba de nu mai puţin de 7.000 de turbine care vor împânzi apele din jurul Marii Britanii. Ele vor genera, până în 2020, peste 30 de megawaţi de energie verde anual, suficient pentru a lumina toate căminele din Marea Britanie.

Noile turbine vor fi construite în aşa-numitele "ferme de vânt" din largul coastelor Angliei şi Ţării Galilor. London Array, unul dintre cele mai mari proiecte, prevede construcţia a 271 de turbine la gurile Tamisei. Prima astfel de fermă eoliană maritimă din Marea Britanie a fost inaugurată în luna octombrie a acestui an, la gurile râului Mersey, în Liverpool.

Petrolul britanic, în declin

Planul va ajuta Londra să-şi îndeplinească angajamentul luat în octombrie, anul trecut, în cadrul UE, de a asigura 20% din energie din surse regenerabile în următorii 12 ani. În prezent, Marea Britanie obţine 1,5% din energie din sistemele de turbine eoliene.

"Sursele noastre tradiţionale de energie din Marea Nordului, chiar dacă sunt în continuare extrem de importante, au intrat pe panta declinului", a subliniat Hutton. Marea Britanie producea 1,87 milioane de barili de petrol pe zi în 2005, însă, în 2009, producţia urmează să scadă până la 1,38 milioane de barili. Londra a încredinţat Germaniei rolul de lider în dezvoltarea surselor de energie regenerabilă, iar, în semn de cooperare, Hutton a anunţat că filiala britanică a companiei germane E.on dezvoltă în prezent o baterie uriaşă care va stoca electricitatea produsă de turbinele eoliene maritime britanice.

Turbinele maritime, singure în calea furtunilor

Turbinele de vânt maritime sunt instalate în general la o distanţă de patru până la opt kilometri de ţărm. Datorită suprafeţei apei, vânturile la nivelul mării suflă cu mai mare putere, iar turbinele pot fi concepute la o înălţime mai mică decât cele de uscat. Pe de altă parte, fundaţia de oţel a turbinei trebuie să fie suficient de înaltă pentru a atinge fundul mării, lucru care măreşte costurile instalaţiei.

Transmisia energiei se face în general prin cabluri subacvatice, iar în cazul unor distanţe mai mari se folosesc echipamente suplimentare. Apa sărată a mării este abrazivă şi corozivă, motiv pentru care turbinele au suprafeţe tratate special cu substanţe de protecţie. Totodată, reparaţiile şi mentenanţa sunt operaţiuni mai scumpe decât în cazul turbinelor de uscat.