Elena Năstase descrie "puternica legătură afectivă" cu mătuşa Ciolan

După ce Aurel Marinescu, unchiul din America al lui Adrian Năstase, a dezvăluit modul în care Dana Barb a moştenit o casă în cartierul Domenii, am primit câteva precizări de familie de la

După ce Aurel Marinescu, unchiul din America al lui Adrian Năstase, a dezvăluit modul în care Dana Barb a moştenit o casă în cartierul Domenii, am primit câteva precizări de familie de la Elena Năstase, mama liderului PSD. Redăm pasaje din această scrisoare.
Procesul de retrocedare a imobilului situat în Bucureşti, str. Aviator Petre Creţu nr. 60, sector 1 a durat peste 4 ani, din 1994 până în 1998 şi nu a avut un tratament preferenţial faţă de alte dosare având drept obiect revendicări de imobile. Astfel, inclusiv împotriva sentinţei judecătoreşti rămasă definitivă, prin care mi s-a restituit imobilul, Procurorul General a declarat recurs în anulare, care a fost retras în anul 1998, conform Deciziei civile nr. 1476/1998 a Curţii Supreme de Justiţie.
Elena Ciolan, despre care se face vorbire în menţionatul articol, şi soţul acesteia au fost naşii mei de botez. În timp, între mine şi Elena Ciolan s-a creat o puternică legătură afectivă. După decesul soţului său, respectiv din anul 1963, şi până la decesul său, în 1990, subsemnata am fost singura rudă care a avut grijă de ea. În toată această perioadă nu s-a interesat nici o rudă, nici din România şi nici din America despre această femeie. Toate acestea sunt de notorietate şi pot fi atestate de vecinii şi foştii chiriaşi de la adresa din str. Av. Petre Creţu.
Având în vedere aceste fapte, mă uimeşte faptul că articolul dvs. îl citează pe Aurel Marinescu, soţul surorii mele, care afirmă că în anul 1984 Elena Ciolan s-a îmbolnăvit destul de grav, "spun rudele din America". Ori, doresc să subliniez faptul că, la acea dată, Aurel Marinescu (împreună cu soţia sa, sora mea, Eugenia Manon, şi fiul lor, Sorin), cealaltă soră a mea, Antoaneta Mihai (împreună cu soţul şi fiica), precum şi fratele meu, Gheorghe Dragomirescu (împreuna cu soţia şi fiica), se aflau de mult timp în Statele Unite ale Americii. Din câte cunosc, până în anul 1989, Aurel Marinescu nu a venit în România, deci nu a avut posibilitatea să constate că Elena Ciolan "a fost izolată complet de familie şi de prietenii apropiaţi", astfel cum se relatează în articol. Având în vedere faptul că Elena Ciolan a decedat în locuinţa din str. Av. Petre Creţu, oricine ar fi avut posibilitatea să o viziteze şi să o îngrijească, poarta fiind deschisă. Evident, celelalte rude nu au avut acest interes, nedorind să se încarce cu o povară în plus. Prin urmare, considerându-mă toată viaţa copilul său şi al soţului său, Elena Ciolan a înţeles să mă numească moştenitorul său testamentar, ultima sa voinţă fiind inclusă în testamentul autentificat sub nr. 12008/12.10.1989 de Notariatul de stat sector 1 Bucureşti, care se referea la toate bunurile mobile şi imobile ale Elenei Ciolan. Imobilul din str. Av. Petre Creţu a fost naţionalizat de guvernul comunist prin Decretul nr. 92/1950. Astfel fiind, la data autentificării testamentului (12.10.1989) nu ştia nimeni că printre bunurile imobile lăsate moştenire va figura şi acest imobil. Mă uimeşte faptul că autorul articolului consemnează, avându-l ca unică sursă pe Aurel Marinescu, care a plecat cu familia din ţară în anii '70, că am obţinut moştenirea la care se face referire în condiţii ilegale şi chiar de fals. Menţionez faptul că acest Aurel Marinescu nu cunoaşte nici măcar date minime legate de familia noastră, respectiv că fiica mea a fost botezată Marina şi nu Maria, aşa cum crede acesta. De altfel, dacă tot cităm articolele publicate de acesta în presa americană, în prezent fiica mea este "divorţată şi îşi caută un milionar". Dacă este atât de mult interesat de familia Ciolan, ţin să-l informez că fratele lui Mihai Ciolan se numea Antonin Ciolan şi nu Antoniu, nefiind un "muzician din Cluj", ci unul dintre marii dirijori ai filarmonicilor din Bucureşti şi Cluj, existând chiar o statuie a acestuia în parcul central din Cluj.
În privinţa afirmaţiilor din articol conform cărora testamentul în favoarea subsemnatei şi dosarul privind retrocedarea către mine a imobilului din str. A. Petre Creţu nr. 60 "au dispărut în mod surprinzător", iar semnătura din testament ar fi fost un fals, consider cel puţin surprinzător faptul că Aurel Marinescu a putut constata toate acestea din îndepărtata Americă. Dacă aceste documente au fost sustrase, de unde cunoaşte Aurel Marinescu, cu exactitate, numărul certificatului de moştenitor, numărul dosarului de restituire, numărul actului de proprietate din 1930 al Elenei Ciolan, având în vedere că originalele acestor acte se află numai în posesia mea, iar copii de pe ele au fost depuse numai în dosarul "sustras". Singura explicaţie logică este că toate aceste afirmaţii au fost născocite de Aurel Marinescu.
Elena Năstase
P.S. Pentru a înţelege legătura afectivă care a existat între mine şi Tanti Lela (Elena Ciolan), vă anexez o copie a unui înscris al acesteia către mine.