Droguri descoperite la reşedinţa ministrului britanic al apărării
0La reşedinţa ministrului britanic al apărării, John Reid, a fost descoperită o cantitate mică de marijuana. Drogul, de categorie C, a fost descoperit în aripa pentru oaspeţi a casei lui Reid
La reşedinţa ministrului britanic al apărării, John Reid, a fost descoperită o cantitate mică de marijuana. Drogul, de categorie C, a fost descoperit în aripa pentru oaspeţi a casei lui Reid din Scoţia, în timpul unei verificări de rutină efectuate de poliţie, informează BBC.
Ministerul Apărării din Marea Britanie a confirmat descoperirea a mai puţin de un gram de marijuana, în valoare de 1,22 de euro, într-o cameră de oaspeţi. Ministrul John Reid a declarat că nu ştie cum ar fi putut să ajungă marijuana la el în casă. "Nici eu, nici un alt membru al familiei mele nu este implicat", a subliniat Reid. Reprezentanţii poliţiei au declarat că nu vor fi luate niciun fel de măsuri împotriva ministrului, "incidentul" putând fi considerat încheiat. Un apropiat al oficialului britanic a precizat că este posibil ca marijuana să fi fost lăsată acolo de cineva înainte de instalarea lui John Reid în casa sa din Scoţia, acum circa 20 de ani. Acest incident, chiar dacă minor, ar putea deveni încă o verigă slabă în seria de scandaluri cu care se confruntă în ultimul timp cabinetul laburist de la Londra. Ministrul de interne al Regatului Unit, Charles Clarke, este ţinta unor critici dure după ce s-a aflat că, în ultimii şase ani, din închisorile britanice au fost eliberaţi peste o mie de deţinuţi străini care nu au fost expulzaţi spre ţările lor de origine. Vicepremierul John Prescott a ţinut şi el prima pagină a ziarelor din Marea Britanie după ce a recunoscut că şi-a înşelat soţia cu o blondă secretară, mai tânără decât el cu 25 de ani. Deţinătorul portofoliului de la Sănătate, Patricia Hewitt, a părăsit tribuna unui congres al infirmierelor înainte de a-şi încheia discursul şi în huiduielile asistenţei, nemulţumite de reforma sistemului de sănătate promovată de Guvernul Blair. Ministrul britanic al culturii, Tessa Jowell, a fost nevoită să divorţeze de soţul său, cercetat pentru luare de mită de la Silvio Berlusconi, pentru a-şi salva cariera politică. Soţul său, David Mills, avocat internaţional şi fost consilier al lui Silvio Berlusconi, a recunoscut că a primit suma de 344.000 de lire sterline, "de la un om de afaceri" pentru a depune mărturie mincinoasă în favoarea premierului Berlusconi într-un proces de corupţie, in 1997, în urma căruia acesta a fost achitat. Ministrul Jowell, care a omis să declare această sumă, a susţinut că nu a ştiut că soţul ei primise aceşti bani. Laburiştii au avut de înfruntat şi atacurile opoziţiei, referitoare la faptul că partidul a acceptat împrumuturi mari din partea