Cum să conduci ecologic o maşină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Felul în care şoferul se comportă pe traseu are efect asupra reducerii consumului de combustibil Şoferii au la îndemână modalităţi prin care pot reduce poluarea din atmosferă. Prin

Felul în care şoferul se comportă pe traseu are efect asupra reducerii consumului de combustibil

Şoferii au la îndemână modalităţi prin care pot reduce poluarea din atmosferă. Prin campania "Închide.Stinge.Reciclează", şoferii sunt iniţiaţi în şofatul eco.

"A conduce mai atent, cu implicaţii pozitive în protecţia mediului, înseamnă a-ţi schimba atitudinea şi comportamentul, gândind economic şi ecologic, demonstrând grija pentru viitorul omenirii", este de părere directorul general de Programe, din cadrul Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România (A.N.P.C.P.P.S.), Anca Nedelcu.

Reguli "verzi"

Orice şofer conştient de amploarea pe care a luat-o fenomenul de încălzire globală poate acţiona pentru a opri evoluţia acestui proces periculos pentru Pământ.

Una dintre reguli este aceea de a nu lua în maşină greutăţi care nu sunt necesare. Doar portbagajul montat pe plafon măreşte forţa de frecare, ce duce la un consum de combustibil mai mare cu cinci până la 40%. Prin eliminarea a zece kilograme de încărcătură, se economisesc 15 mililitri de combustibil la fiecare 50 kilometri.

Evitarea abaterilor de la traseu duce la o economie de carburant, menajând astfel mediul înconjurător. De asemenea, este necesară verificarea în mod regulat a presiunii în pneuri, care, la un nivel scăzut, duce la creşterea consumului de combustibil. Schimbând viteza mai devreme se poate reduce consumul de carburant cu 8%.

Accelerarea şi frânarea făcute fără brutalitate sunt acţiuni "ecologice", o singură demarare în forţă irosind 17 mililitri de benzină.

De asemenea, geamurile deschise la maşină cresc cu 5% consumul de combustibil. Este recomandat ca motorul maşinii să fie oprit dacă vehiculul staţionează într-un loc mai mult de un minut.

Eforturi la nivel european

"A conduce ecologic înseamnă a reduce consumul de combustibil. În UE se preconizează o posibilă reducere a acestor costuri cu 20 de miliarde de euro până în anul 2010. De asemenea, se preconizează o posibilă reducere cu 50 de milioane de tone a emisiilor de CO2", a spus Anca Nedelcu. Ea este de părere că schimbările în bine pot fi apreciate abia pe termen lung.

Autovehicul - minune

Comisia Europeană are în vedere un plan menit să decongestioneze traficul şi să evite accidentele rutiere. Este vorba despre "maşinile vorbitoare", care vor avea menirea de a facilita comunicarea de la distanţă, rapid, fără a mai irosi combustibil.

Sistemul va permite maşinilor să se atenţioneze între ele şi, totodată, va permite controlorilor de trafic să ofere soluţii şoferilor aflaţi în situaţii-problemă.

"Salvând timpul pierdut prin noile vehicule <> vom putea economisi bani", a declarat comisarul european pentru telecomunicaţii, Viviane Reding. Oficialul a precizat că 24% din timpul acordat condusului în UE este petrecut în blocaje rutiere şi poate costa economia europeană 80 de miliarde de euro până în anul 2010.

Sfaturi pentru ecoşoferi

Pentru a reduce poluarea şi a diminua cantitatea de combustibil, dar şi pentru a lungi viaţa motorului sunt necesare:

Testarea şi reglarea periodică a motorului;
Evitarea funcţionării îndelungate la ralanti şi la regim de putere maximă;
Evitarea accelerării inutile şi exagerate;
Respectarea vitezei economice.