Copil ucis de asistentul maternal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un copil în vârstă de patru ani a fost ucis în chinuri chiar de către cea care trebuia să-i fie a doua mamă. Micuţul Lucian Rostaş se afla în grija asistentei maternale Marcela Lucreţia

Un copil în vârstă de patru ani a fost ucis în chinuri chiar de către cea care trebuia să-i fie a doua mamă. Micuţul Lucian Rostaş se afla în grija asistentei maternale Marcela Lucreţia Făgărăşan, de 39 de ani.

Femeia a chemat joi dimineaţă Salvarea, reclamând o insuficienţă respiratorie a copilului. Medicii au constatat surprinşi că băiatul era mort de ceva vreme şi avea urme de agresiune pe corp. Poliţiştii au început o anchetă, principalul suspect fiind chiar Marcela Făgărăşan.

Iniţial, ea a negat că ar avea o implicare, susţinând că băieţelul ar fi căzut de pe bicicletă. Ulterior a recunoscut în faţa anchetatorilor că ea l-a maltratat pe copil. Acesta avea numeroase leziuni pe corp, provocate de arsuri cu ţigara, dar şi o ureche crestată şi răni pe organele genitale.

Expertiza medico-legală a relevat că băiatul a murit asfixiat. Cu alte cuvinte, femeia l-a obligat pe micuţ să mănânce, iar acesta s-a înecat cu mâncarea. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud afirmă că femeia era beată când a murit copilul.

Marcela Făgărăşan a fost arestată ieri de judecătorii bistriţeni sub acuzaţia de omor deosebit de grav. Ea este divorţată şi avea în grijă patru copii, doi naturali şi doi în plasament.