China a construit o sculptură cât un munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Înaltă de 103 metri, statuia se situează pe locul doi în lista celor mai înalte din lume O statuie gigantică ridicată în provincia Henan, din centrul ţării, simbolizează girul

Înaltă de 103 metri, statuia se situează pe locul doi în lista celor mai înalte din lume

O statuie gigantică ridicată în provincia Henan, din centrul ţării, simbolizează girul conducerii de la Beijing pentru întoarcerea la vechile tradiţii. Situat pe malurile fluviului Galben, ansamblul monumental a fost înălţat în onoarea împăraţilor Shi Huangdi şi Yandi, îndepărtându-se de simbologia comunistă.

China se poate mândri cu statuia de 103 metri înălţime, a doua ca înălţime în lume, care a fost inaugurată recent. Dublul bust care îi omagiază pe împăraţii Shi Huangdi şi Yandi a necesitat 20 de ani de muncă pentru a fi terminat. Îi lipsesc numai 17 metri pentru a depăşi cea mai înaltă statuie de pe planetă, Buddha Amida, din Ushiku, Japonia. Totuşi, ansamblul statuar situat pe malurile fluviului Galben, în provincia Henan din centrul ţării, este mai voluminos decât statuia niponă. În plus, dublul bust al celor mai importanţi împăraţi ai Chinei depăşeşte cu zeci de metri statui cunoscute de metal şi piatră, cum ar fi Statuia Libertăţii, de la New York, sau Hristos Mântuitorul, de la Rio de Janeiro.

Iubitoare de mari opere publice în scopuri propagandistice şi naţionaliste, China a inaugurat această statuie, care se îndepărtează de simbologia comunistă, ca simbol al întoarcerii Beijingului la vechile tradiţii.

Ambiţia recordurilor de mărime

Această ţară asiatică, care s-a remarcat din ce în ce mai mult în depăşirea recordurilor mondiale de mărime în tot felul de opere publice, nu a dat totuşi importanţă excesivă măsurilor colosale ale ansamblului statuar. Provincia Henan a fost cea care s-a îngrijit de opera monumentală, ale cărei costuri s-au ridicat la echivalentul sumei de 17 milioane de euro. Se speră ca statuia uriaşă să aducă mai mulţi turişti în regiune, unde se mai află grotele budiste de la Longmen sau templul Shaolin, leagăn al artelor marţiale Kung-Fu. Consideraţi părinţii civilizaţiei chineze, Yandi şi Shi Huangdi, ultimul cunoscut sub numele de Împăratul Galben, sunt personaje mai mult mitice decât istorice. Datorită lor, chinezii îşi spun uneori fiii lui Yan şi Huang.

Cele mai înalte statui din lume

- Buddha Amida din Ushiku, Japonia
- 120 m, 1995

- Naşterea Lumii Noi, de Zurab Tseretli, din Puerto Rico
- 100 m, 1994

- Petru cel Mare, de Zurab Tseretli, din centrul Moscovei
- 96 m, 1996

Mai multe pentru tine:
„Renunță la stilist!” Robbie Margot, atacată de fani după ce s-a prezentat pe covorul roșu aproape goală!
Cum reușește Republica Moldova să își țină IT-ştii acasă. "Salariul mediu în IT este de 2.500 de euro, de trei ori peste media pe economie”
Prințesa Kate i-a arătat Melaniei Trump cum te îmbraci informal, dar șic! Prințesa de Wales dă ora exactă în modă în Marea Britanie
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Pe ce sumă uriașă a apărut goală Andreea Antonescu în revista cu „iepurași”: „Puteai cumpăra cinci garsoniere”. De ce Andreea Bălan a refuzat cei 20.000 de dolari?
Filmul spectaculos care a cucerit topul Netflix la început de toamnă. Are o poveste diferită și te ține lipit de televizor
Insula din Grecia care ascunde un pericol uriaș. Mai mulți români trag un semnal de alarmă: „Nu știu prin ce minune am reușit să mă ridic”
Cum s-a instaurat prima dictatură a României moderne. Unul dintre cele mai controversate personaje din istorie și moștenirea sa de coșmar
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor
O dulce poveste lipovenească în episodul 2 al seriei „Portret gastronomic local”: „La Grisha” și Tortul Medovik
Cine este mama lui Toto Dumitrescu? Fosta soție a lui Ilie Dumitrescu a fost poreclită „Monica Bellucci de România”. FOTO