S-a sinucis după ce a rămas şomer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
S-a sinucis după ce a rămas şomer

La câteva zile după ce a aflat că va îngroşa rândul şomerilor din Iaşi, un bărbat de 54 de ani s-a aşezat pe calea ferată şi a aşteptat să treacă trenul.

Asupra lui Dumitru Panaitescu, poliţiştii nu au găsit decât o fişă de lichidare în care se specifica că nu va mai lucra la SC ASAM SA începând cu luna noiembrie. Bărbatul era angajat al firmei de piese auto de peste 30 de ani.

Fără loc de muncă din noiembrie

În ultimele zile în care a lucrat la SC ASAM SA, firma lui Ioan Prisecaru, colegii bărbatului spun că era tot mai abătut. Marţi dimineaţă, el a venit la serviciu ca de obicei, la ora 6.00, dar era tulburat. „Nu l-am mai văzut după o oră de lucru. Am trimis colegii să-l caute, dar nu l-au găsit“, a spus Vasile Apetrei, unul dintre colegii lui Dumitru Panaitescu. 

Bărbatul i-a spus agentului de pază că îl doare o măsea şi trebuie să plece. „A fost întocmit un raport în care au specificat că a plecat fără bilet de voie“, a spus Bogdan Macovei, directorul de fabricaţie al SC ASAM SA.

În jurul orei 7.25 s-a dus la calea ferată din apropierea locuinţei sale, la peste 10 kilometri de locul de muncă, şi s-a aşezat pe linie în aşteptarea trenului.

Mecanicul de locomotivă de pe trenul accelerat Bacău-Iaşi l-a văzut şi a tras alarma de mai multe ori. Trenul l-a lovit însă în plin pe bărbat, care a fost târât mai bine de 200 de metri. „Din câte au afirmat martorii şi mecanicul de locomotivă, victima s-a întins pe calea ferată. Luăm în calcul însă şi posibilitatea ca el să fi alunecat pe calea ferată“, a declarat subinspectorul  Iulian Antohi, din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi.

Asupra bărbatului s-a găsit o fişă de lichidare în care se preciza că nu va mai lucra la firmă începând cu luna noiembrie. „I s-a propus trecerea la o altă firmă din trust, însă nu a fost de acord, ci a preferat să intre în şomaj“, a spus Bogdan Macovei, directorul de fabricaţie al ASAM.

Dumitru Panaitescu locuia de zeci de ani împreună cu soţia sa, Valentina, într-un bloc sărăcios din cartierul ieşean Dacia. Avea o singură fată, căsătorită, despre care vecinii spun că locuieşte cu părinţii săi de mai bine de un an.