Noi taxe de drum în Bulgaria. Ce trebuie să ştie românii care pleacă în concedii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul de Externe le atrage atenţia românilor care intenţionează să-şi petreacă vacanţa în Bulgaria sau să o tranziteze că în ţara vecină au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum

În Bulgaria, începând cu luna iulie, au intrat în vigoare noi prevederi referitoare la taxele de drum (TOLL) pentru circulaţia autovehiculelor de transport marfă şi pasageri, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Astfel, începând cu data de 1 iulie, drumurile naţionale de categoria a II-a sunt incluse în sistemul de taxare tip TOLL pentru autovehiculele de marfă şi pasageri, iar cuantumul acestor taxe de drum pentru autostrăzi şi drumurile naţionale de categoria I va fi majorat în două etape. Concret, majorarea cuantumului taxelor pentru mijloacele de transport marfă şi pasageri cu greutate mai mare 3,5 tone s-a realizat începând cu data de 1 iulie 2022 şi se va mai rearanja la data de 1 ianuarie 2023, arată Agerpres. Mai trebuie spus că taxele pentru vinietele electronice, pentru mijloacele de transport cu greutate de până la 3,5 tone, vor fi reduse cu 10% începând cu data de 1 ianuarie 2023, până la data de 31 decembrie 2022 cuantumul acestora rămânând neschimbat.

Concret, pentru mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria acestora ecologică, se vor achita taxe de drum până la data de 31 decembrie 2022 între 6 şi 9 stotinci (100 stotinci = 1 leva) pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă, între 5 şi 8 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I şi între 2 şi 3 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Pe de altă parte, pentru aceleaşi mijloacele de transport cu greutate cuprinsă între 3,5 şi 12 tone, începând cu data de 1 ianuarie 2023, se vor achita taxe între 10 şi 13 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă, între 6 şi 9 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I şi între 4 şi 7 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

TIR-urile ajung şi la 30 de stotinci pe kilometru 

Apoi, pentru mijloacele de transport cu greutate mai mare de 12 tone, care prezintă 2 sau 3 osii, în funcţie de categoria acestora ecologică, până la data de 31 decembrie 2022, se vor achita taxe de drum între 16 şi 20 de stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă, între 13 şi 17 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I şi  între 9 şi 11 stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a. Pe de altă parte, pentru aceleaşi mijloace de transport, începând cu data de 1 ianuarie 2023, se vor achita între 26 şi 30 de stotinci pentru fiecare kilometru parcurs pe autostradă, între 22 şi 25 de stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria I şi între 19 şi 23 de stotinci pe kilometru parcurs pe drumurile naţionale de categoria a II-a.

Nici autocarele nu au fost uitate 

Totodată, pentru autocarele cu greutate între 3,5 şi 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita următoarele taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022 între 1 şi 5 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 2 şi 8 stotinci. Pentru autocarele mai mari cu greutate de peste 12 tone, în funcţie de categoria şi clasa acestora, se vor achita drept taxe de drum, până la data de 31 decembrie 2022, între 2 şi 6 stotinci pentru fiecare kilometru parcurs, iar de la data de 1 ianuarie 2023, între 3 şi 9 stotinci.

„În acest context, este subliniată importanţa informării corecte a şoferilor români, a achiziţionării din timp a vinietelor electronice şi achitării conforme a taxelor de drum tip TOLL pentru folosirea infrastructurii rutiere publice din Bulgaria, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, transmite MAE. Instituţia mai precizează că informaţii suplimentare privind vinieta electronică şi taxele de drum tip TOLL pot fi obţinute pe www.bgtoll.bg/ro/.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani