Magistraţii, prezenţi la discuţiile pe legea salarizării unice
0Grupul de lucru care elaborează legea salarizării unice a stabilit ieri mediile coeficienţilor de ierarhizare a funcţiilor. Acestea sunt: 3,8 pentru treapta a treia, 6,5 pentru cea de-a doua şi 8,85 pentru prima treaptă, a declarat Valentin Mocanu, secretar general în cadrul Ministerului Muncii.
„Am primit toate propunerile privind grilele de salarizare ale ministerelor. Pornind de la aceste medii stabilite nu vor mai exista diferenţe în ceea ce priveşte grila de salarizare”, a explicat Mocanu.
El a adăugat că, s-a discutat şi despre bugetarii care sunt în situaţii de incompatibilitate, precizând că acesta este unul dintre cazurile pentru care ar putea fi acordate sporuri.
La negocierile de ieri de la Ministerul Muncii au participat pentru prima dată şi reprezentanţi ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Ei au susţinut că acceptă introducerea CSM în noua grilă de salarizare, dar au cerut ca puterea de cumpărare a magistraţilor să fie menţinută.
Dan Lupaşcu , reprezentantul CSM a declarat la finalul discuţiilor că legea salarizării este unitară doar prin titlu atâta vreme cât există şi categorii exceptate. El a dat exemplul Băncii Naţionale şi al societăţilor comerciale, ai căror angajaţi urmează să fie retribuiţi după alte principii. Lupaşcu a cerut în cadrul grupului de lucru ca magistraţii să fie poziţionaţi pe aceeaşi clasă de salarizare cu Executivul şi Legislativul. Astfel, un judecător de judecătorie ar trebui să aibă coeficientul de ierarhizare de 10,2.
„Magistraţii nu-şi doresc un şir de sporuri, ci o indemnizaţie adecvată şi să se ţină cont de interdicţii şi incompatibilităţi“, a spus Dan Lupaşcu. El a precizat că a cerut ca interdicţiile şi incompatibilităţile să fie extinse la toate categoriile bugetare. Următoarea întâlnire pe legea salarizării unice va avea loc marţi, 9 iunie.