EXCLUSIV Cum a vrut Ana Pauker să distrugă Arcul de Triumf

Vă prezentăm în exlusivitate mărturia academicianului Mircea Malita despre cum a vrut Ana Pauker să distrugă Arcul de Triumf şi cine şi cum a  împiedicat acest lucru.

În anii de după al Doilea Război Mondial, nelipsit de încordări, probleme şi tensiuni, s-au ivit momente dramatice şi neaşteptate. Astfel apare un moment neaşteptat în timpul domniei Anei Pauker ca Ministru al Afacerilor Străine din România, între anii 1947 şi 1952. Această persoană venită de la Moscova a avut iniţiativa nefericită să facă un gest ”patriotic” constând în dărâmarea Arcului de Triumf. Evident că, acest monument mărturiseşte pentru foarte multe momente mari din ţara noastră, în fond crearea României.

Acest lucru nu a fost cunoscut de nimeni, în afară de un mic grup din jurul Anei Pauker. Dar, Gheorghe Gheorghiu Dej a aflat de această iniţiativă, şi atunci a încercat să o împiedice. Cum s-au desfăşurat evenimentele, se poate observa din următoarea relatare, pe care i-o datorăm unui martor al evenimentelor. 

Felul în care s-au derulat ele a fost povestit de către Pavel Feodorovici Iudin, care conducea revista Pacea Trainică de la Bucureşti, şi care a fost sesizat de Gheorghe Gheorghiu Dej, cu rugămintea de a-l ajuta să o împiedice pe Ana Pauker de la un gest nesăbuit.

Personajul respectiv a ţinut în tăcere acest moment delicat şi complicat, până când într-un târziu, la o reuniune la Moscova, cu oameni importanţi din U.R.S.S., interesaţi de relaţiile cu România, a fost invitat şi el. 

Am fost primul care am aflat, fiind delegat al Romîniai la acea reuniune. În timpul recepţiei, domnul Pavel Feodorovici Iudin s-a apropiat de mine şi mi-a spus cu amănunte, că acum vrea să-mi dezvăluie o încercare prin care a trecut, şi anume momentul în care Dej l-a rugat să o convingă pe Ana Pauker să nu distrugă Arcul de Triumf. A spus că nu i-a fost uşor, dar va încerca.

Primul lucru pe care l-a făcut, a fost să se îmbete, pentru a se prezenta plin de sinceritate şi curaj la şedinţa prezidiului unui comitet pe care îl conducea Ana Pauker. A luat locul în sală şi a primit ordinea de zi. Pe primul loc figura distrugerea Arcului de Triumf. 

Atunci şi-a permis să scoată un hohot mare de râs, şi să afirme că iniţiativa este stupefiantă, şi că ce scrie acolo este absolut de necrezut. A continuat printr-un reproş susţinând că ”uite cu ce se ocupă românii într- un moment când e ploaie de necazuri pentru existenţa lor, cu asta găseşte soluţia să se mai 

afirme. Să se lege de un mare monument care este din istoria românilor, care este recunoscut şi de alte ţări, printre care şi de ruşi, monument care este şi acum pe strada care poartă un numele unui rus.”

Ana Pauker l-a oprit şi i-a mulţumit, precizând că ceea ce s-a văzut pe ordinea de zi nu a fost decât o propunere, asupra căreia trebuie să ia o decizie, care poate fi chiar una de a nu discuta această chestiune. Iar în acel moment totul s-a încheiat.

Dej i-a mulţumit cu căldură. A spus că pierduse orice speranţă, şi că l-a ajutat într-un moment de cumpănă. Chestiunea nu a fost cunoscută mai mult decât de oamenii care au asistat la discuţie, şi mulţi neîţelegând despre ce a fost vorba. De aceea în întâlnirea mea cu Iudin, acesta

mi-a spus că n-ar vrea să treacă neştiut un moment care a fost destul de încordat. I-am mulţumit că ne-a salvat ţara într-un astfel de moment sensibil. De câte ori văd Arcul de Triumf, îmi aduc aminte de mintea criminală a Anei Pauker şi de primejdia sinistră pe lângă care s-a trecut. De atunci Arcul de Triumf şi-a găsit mult întărită personalitatea, fiind forul de sărbatorire a evenimentelor politice din România.

Acum însă, pentru noi, evenimentul rămâne important pentru că vorbeşte despre câte dificultăţi şi despre câte primejdii au încercat ţara noastră, unele putând fi oprite, altele nu. De asemenea putem să apreciem corectitudinea acestui rus, care a reuşit să găsească o formulă de

stingere a iniţiativei.

La o nouă aniversare, nu este neoportun de a vedea că în istoria acestui monument s-a ascuns şi dezastrul oribil a dispariţiei sale, prin mâinile duşmanilor ţării.