Experimentul profesorului Zaica la şcoală. Ce este dansul? „Dansul este ticul oamenilor la bucurie“ Dar partidul? „Este casa lui Nicolae Ceauşescu“
0Ce este familia? Dar respectul? De ce visăm? Dacă ştim că murim şi încă pentru totdeauna, de ce nu suntem trişti toată viaţa? Chiar nu se poate învăţa fără note la şcoală? Sunt câteva întrebări pe care profesorul de pictură Dorel Zaica le-a adresat mai bine de 30 de ani elevilor săi de la şcoală, folosind câteva exerciţii de creativitate. Rezultatele sale au scos la iveală răspunsuri ingenioase care au apărut şi în cartea „Experimentul Zaica“.
Încă din perioada comunismului, pictorul Dorel Zaica (n. 1939), când era profesor de desen la Liceul „Nicolae Tonitza“, a gândit mai multe exerciţii ca să stimuleze creativitatea copiilor, încercând sa-i scape de formalismele tipice gândirii adultilor. El punea întrebările, fără să caute acel unic răspuns corect, iar copiii răspundeau în fel şi chip. Cu timpul, profesorul a observat că dintr-un banal „Nu ştiu“, o ridicare de umeri sau din răspunsurile-clişeu împrumutate de la părinţii lor, copiii învăţau să-şi exprime propriile gânduri pline de nuanţe, câteodată absurde, alteori pline de candoare, înduioşătoare ori dramatice.
Andrei Pleşu: „Totul e de un umor patetic“
În cartea „Experimentul Zaica“, apărută în 2000, au fost adunate o parte dintre aceste dialoguri de tipul întrebare-răspuns între profesor şi elevii săi, formulate în perioada comunism dar şi după ’89, precum şi cum au fost acestea gândite de profesor. Filosoful Andrei Pleşu, care prefaţează cartea, crede că „Ideea profesorului Zaica de a dezlânţui o abundentă, multicoloră, provocatoare campanie de întrebări asupra câtorva generaţii de copii din anii comunismului - a fost o idee direct subversivă. Copiii, la rândul lor, au intrat în joc cu toată strălucirea inocenţei lor. Când întrebările sunt bine puse, răspunsurile sunt pe măsură, libere de ştaif ideologic, platitudine confortabilă, conformism previzibil. Totul e de un umor patetic, fiecare pagină se mişcă între haz ultim şi candoare sfâşietoare“.
Dorel Zaica (foto) explică, în cartea sa, cum i-a venit ideea de a sta de vorbă cu copiii într-o manieră diferită de cea cu care erau obişnuiţi. Totul a pornit de la o întrebare simplă adresată unei fetiţe: „Unde locuieşti?“.
„Îmi răspunde că ea stă în Balta Albă, lângă lift“
„M-au rugat într-un an prietenii să fiu Moş Crăciun, pentru că, fiind profesor, mă pricep mai bine să stau de vorbă cu copiii. Trecuseră şapte ani de când activam în învăţământ. M-au îmbrăcat în nişte haine aduse din recuzita unui teatru şi am sosit la domiciliul cu pricina. Din clipa aceea, părinţii nu au mai existat pentru ei. Toţi s-au strâns în jurul meu şi i-am rugat să ia loc. Încercam să stau de vorbă cu fiecare în parte, cu intenţia de a scoate măcar două-trei vorbuliţe de la ei şi dorind să mă simtă cât mai apropiat de sufletul lor. Dar s-a întâmplat următorul lucru. La tirul de întrebări banale, o fetiţă îmi răspunde, printre altele, că ea stă în Balta Albă, lângă lift. Şi am realizat că acest răspuns aproape caricatural avea, de fapt, o logică a lui, deoarece blocurile din acel cartier erau îngrozitor de asemănătoare, întinzându-se pe o suprafaţă foarte mare, lipsită de parcuri, biserici, săli de sport sau terenuri de joacă. Ele aveau aspectul unor ghetouri şi, de aceea, pentru copil punctele de reper nu mai puteau fi cele din vechiul oraş.
Acest răspuns caricatural l-am asociat imediat cu desenul copilului care e fermecător în sinceritatea lui, care e la fel de laconic exprimat. De atunci, întrebarea care m-a frământat era: dacă copilul care desenează şi pictează este acelaşi care rosteşte sau scrie un gând, nu ar trebuie oare să-l «căutăm» pe copil de gânduri, să-l punem în situaţii favorabile de a scrie şi a rosti cel puţin tot atât de multe câte găsim prilejul de a-l determina să deseneze. Şi am pus ani de zile întrebări copiilor, la început cât mai variate, apoi clasificate pe domenii care cuprind şcoala, familia, timpul liber, jocul, deci tot ceea ce e legat de universul lor imediat“, scrie pictorul care, de asemenea mărturiseşte că a fost dificil ca elevii să răspundă la întrebări cu care nu sunt de regulă obişnuiţi.
Când am început să le pun întrebări, sigur c-au început să-mi răspundă, dar să nu credeţi că de fapt curg aceste răspnsuri minunate ca la robinet. Exact ca la desene. Desenele cu totul extraordinare sunt rare. Aici trebuie să-i migăleşti mult, să stai mult pe capul lor ca să obţii ceva, mai ales că primele cunoştinţe legate de aceste dialoguri au fost absolut negative: nu ştiu, nu ştiu. Îl luau pe acest nu ştiu în braţe sau îmi dădeau nişte răspunsuri, aşa, în clişee. Câteodată, însă, scapă câte-o minune… Dorel Zaica
„De ce crezi tu că-şi pune marea fular de nisip la ţărm?“
Aşadar, pentru copiii cu imaginaţie, o întrebare banală precum „Ce e şcoala?“ înseamnă „O amestecătură de profesori care ne predau o amestecătură de lecţii şi la sfârşit ieşim o amestecătură de oameni. Dar toţi cu şcoală!“ Altele i-au incurcat poate, dar cei mici tot au reuşit să le găsească un sens ascuns „De ce crezi tu că-şi pune marea fular de nisip la ţărm?“ „Pentru ca să ne aşezăm şi să o admirăm“. Copiii n-au spus doar lucruri trăsnite, ci au învăţat să gândească liber, fără prejudecăţi şi sabloane.
Câteva exemple din cartea „Experimentul Zaica“ (a cărei copertă este realizată de Irina Andreea Gâtlan, elevă, atunci, în clasa a VII-a) de Daniela Alexandrescu, Irina Nicolau şi Ciprian Voicila:
De ce visăm noi?
Visele sunt ca, atunci când îţi moare tataia, să îl mai vezi. (7 ani)
Ce este sufletul?
Sufletul este când pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi prăjituri şi lu’ ăla mic (Jeanina Baraitaru, 8 ani)
Ce este tristeţea?
Tristeţe înseamna când un om vine la altul şi bea mult. (7 ani)
De ce au cruce pe spate unii păianjeni?
Unii păianjeni au cruce că ei sunt popa la păianjeni. (7 ani)
Ce este respectul?
Respect înseamna sa te scoli şi să stea babele pe scaun. (9 ani)
Ce sunt buruienile?
Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor. (12 ani)
Ce este sifonul?
Sifonul este o apă cu picăţele. (7 ani)
Dacă ştim că murim şi încă pentru totdeauna, de ce nu suntem trişti toată viaţa?
Dacă noi am fi trişti toată viaţa, cu gândul că vom muri, atunci ar fi tot o moarte şi viaţa (Anna Andreea Ioan, 12 ani)
Noi nu suntem trişti toată viaţa, chiar dacă ştim că murim, pentru că ne luăm cu viaţa, toată ziua şi uităm de moarte. (Matei Niculescu, 10 ani)
De ce pun oamenii usturime de ochi în săpun?
Oamenii pun special usturime de ochi în săpun, pentru că, de obicei, ne spălăm pe ochi dimineaţa şi usturimea ne trezeşte rapid din moţăială. (Paula Bud, 14 ani)
Oamenii pun usturime de ochi în săpun, că aia e un fel de usturoi, care se pune să omoare microbii. (Alexandru Ghica 8 ani)
De ce se cheamă părul din capul nostru păr, dacă nu face pere?
Părul din capul nostru nu face pere, pentru că nu face flori. (George Huszar, 12 ani)
Dacă tot se mânâncă amândouă, de ce nu servim mărar cu mere?
Mărarul şi mărul nu se mânâncă împreună că din ele iese un conflict de gust. (Andreea Bâdală, 14 ani)
Noi nu servim mărar cu mere pentru că nu ne putem bate joc de foame (Alexandru Anghel, 14 ani)
Chiar nu se poate învăţa fără note la şcoală?
Profesorii nu renunţă la note în şcoală, pentru că s-ar lipsi plăcerea pe care o au când unii elevi îi imploră să nu-i lase corigenţi. (Natalia Ardeleanu, 12 ani)
Nu se poate învăţa fără note la şcoală, cum nu se poate munci fără salariu. (Andreea Bâdală, 15 ani)
(desen din cartea „Experimentul Zaica“ realizat de Elena Ilie, elevă în clasa a VI-a)
Ce este războiul? Cum se face el?
Pe câmpul de luptă, când nu prea se mai aud tunurile, de la una din ţări, soldaţii anunţă la radio că războiul s-a terminat. (10 ani)
Unchiul meu a fost la război şi când a plecat şi-a luat bomboane şi cozonac. (5 ani)
Războiul e când Mihai Viteazul nu poate să-i sufere pe turci. (Victor Goanţă, 6 ani)
Războiul este când se bat oamenii ca să nu mai vină alţi oameni în libertatea noastră? (Valentin Preda 7 ani)
Ce fac soldaţii care au pierdut războiul?
Soldaţii care au pierdut războiul încep şi îl caută (5 ani)
Soldaţii care au pierdut războiul vin acasă ca să dea vina pe ăia care nu au fost şi ei la război. (10 ani)
Ce este zâmbetul?
A zâmbi înseamnă a râde pe furiş. (Dana Ştefan, 8 ani)
A zâmbi înseamnă să râzi parcă în gândul tău (Simona Ionescu, 8 ani)
A zâmbi este când nişte oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc. (Magdalena Ilie, 7 ani)
Ce este acela un testament?
Testament este când la capitalişti moare unul şi lasă averea la copii. La noi nu este testament pentru că nu are ce să lase omul. (11 ani)
Ce este ambiţia?
Ambiţia în viaţa înseamnă să fii egoist. (Dan Zaica,10 ani)
Ce este acela un secret?
Secretul este atunci când nu trebuie să ştie miliţia. (6 ani)
Ce este comunismul ? Dar capitalismul?
A construi comunismul înseamnă să construim o societate civilizată. A construi capitalismul înseamnă să te porţi ca un vagabond. (13 ani)
În capitalism preţurile la alimente şi la alte obiecte sunt mult mai scumpe decât la noi în ţară. Salariile în capitalism sunt mizerabile şi oamenii trăiesc de azi pe mâine. Muncitorii din Occident cer mereu să li se mărească salariul cât îl au muncitorii de la noi din ţară. Muncitorii stau în nişte cocioabe, cu o fereastră, sau poate două, dar ar vrea să stea la bloc, cum stau muncitorii noştri. În capitalism oamenii strâng bani şi la salariu întâi ia unui copil pantaloni, apoi la un alt salariu ia celuilalt copil. Ei se împrumută de bani, pentru mâncare, cu câteva zile înainte de salariu, de la capitalişti. (13 ani)
Ce este partidul?
Partidul este casa lui Nicolae Ceauşescu. (Petrisor Ceauşescu, 7 ani)
(desen din cartea „Experimentul Zaica“ realizat de Adrian Preda, elev în clasa a VI-a)
Ce este bucuria?
Bucurie e când un om şade la coadă şi îi spune un om că nu e nimic şi el vede că este ceva înăuntru (Niculina Sorica, 7 ani)
Ce este răbdarea?
Răbdarea este când un om se duce la măcelărie şi trebuie să mai stea. (Victoriţa Lambrinidis)
Dacă Pămâtul se învarteşte, cum de nu cădem de pe el?
Nu se învârteşte decât pamântul, asfaltul nu se învârteşte. (6 ani)
Cum se înţeleg păsările sau animalele între ele, dacă noi, oamenii, vorbim şi de multe ori nu ne înţelegem?
Păsările sau animalele vin unele lângă altele şi vorbesc în şoaptă şi nouă ne spun numai „miau“. (10 ani)
Dacă bretelele ţin pantalonii, ce ţine cravata?
Cravata e facută să se spânzure unii bărbaţi şi să le ia alţii gagicile lor. (9 ani)
De unde vine obiceiul să spunem că trebuie udată încălţămintea sau haina nouă?
Obiceiul că trebuie udată haina sau încălţămintea nouă vine de la prietenia omului cu băutura. (14 ani)
Texte din experimentul „Muzica“
Dirijorul dă mâna cu violonistul principal dupa terminarea concertului, pentru public, dar îl îmbrăţişează pe trombonist când pleaca acasă, în spatele scenei. (12 ani)
Oamenii care nu simt mult muzica zic că cel mai bun prieten al omului este câinele. (12 ani)
Muzica ne păcăleşte mereu pentru că ne face tot timpul să credem că o înţelegem. (14 ani)
Cântăreţii de operă sunt voluminoşi pentru că ei cântă de pe loc, nu ca ăia de la muzica rock. (12 ani)
Texte din experimentul „Dansul“
Oamenii care se uită chiorâş la bărbaţii mai în vârstă dansând cu nişte puştoaice spun în mintea lor ca bătrânii trebuie să-şi vadă de bătrâneţe, dar nu ştiu că batrânul şi puştoaica pot avea dansul de-o seama. (14 ani)
Dansul este ticul oamenilor la bucurie. (14 ani)
Oamenilor le-a venit ideea să danseze când unul dintre oameni a vazut prima oară în viaţa lui jarul. El s-a dus şi a calcat pe el şi de durere omul a început sa danseze dansuri populare. (12 ani)
Texte din experimentul „Joaca, jucărie, joc“
Copiii preferă să se joace afară decât în casă pentru că în casă poţi să ţipi doar în linişte. (13 ani)
Copiii, când se văd prima oară cu alţii, se înţeleg repede din priviri şi încep imediat să se joace, dar maturii nu pot face asta şi de-aia ei au facut cafenelele ca să stea întâi acolo să se înţeleagă. (13 ani)
Cel mai bine este sa te joci în gând pentru că atunci tu eşti mereu şeful. (13 ani)