SUA nu vor ca Bashar al-Assad să facă parte din viitorul Siriei VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson

Şeful diplomaţiei americane, Rex Tillerson, s-a deplasat, ieri, la Moscova, unde s-a întâlnit cu omologul său rus Sergehi Lavrov, după ce a participat la reuniunea G8 din Italia. Înainte de a pleca spre capitala rusă, Tillerson a declarat că Statele Unite speră că preşedintele sirian Bashar al-Assad nu va face parte din viitorul Siriei.

„Washingtonul va continua să evalueze opţiunile strategice şi oportunităţile de a reduce violenţa în Siria“, a mai transmis şeful secretarul de stat american colegilor săi din G7 şi omologului său rus. 

Înainte de sosirea lui Tillerson la Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că are informaţii, provenind din surse credibile, că alte provocări cu arme chimice vor avea loc în Siria, în special în suburbiile Damascului, ceea ce ar putea antrena noi acţiuni militare din partea SUA, după cum a promis Donald Trump. 

Pentru a face faţă unui atac cu rachete de croazieră, forţele anti-aeriene ale Districtului Militar rus Sud au participat la un exerciţiu simulând respingerea unui atac cu rachete Tomahawk – aşa cum a fost cel declanşat de Statele Unite pe 7 aprilie împotriva unei baze aeriene siriene a regimului al-Assad. 

Ruşii au folosit în acest scop, pe poligonul de la Telemba din Republica Buriata sistemele de aparare anti-aeriană S-300PS şi S-400 Triumf, încercând să demonstreze că un atac occidental cu rachete nu are nicio şansă în faţa noilor lor echipamente militare. Analiştii militari spun însă că „toată vorbăria rusească despre securizarea spaţiului aerian al Siriei e doar laudă”. 

Analistul militar Pavel Felgengauer a declarat pentru Europa Liberă că Moscova îşi laudă sistemele anti-aeriene ca să le vândă mai bine. „Nu pot intercepta rachetele de croazieră de la distanţe mari, pot doar apara baza unde sunt instalate”. Între Hmeimim, unde se află sistemele S-400, şi Shairat, ţinta atacului amerian, sunt circa 75 de kilometri. 

Generalul Aitek Bijev, fost comandant adjunct al Forţelor Aeriene Ruse, a declarat însă că americanii au calculat traiectoriile rachetelor Tomahawk astfel încât acestea să nu intre în raza de acţiune a bateriilor S-400. Bijev a precizat însă că rachetele de croazieră americane ar fi fost cu siguranţă doborâte dacă în zone erau şi siteme Pantir-S1.

Mai multe pentru tine:
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare