Joe Biden are dificultăţi în a dezamorsa „bombele“ lăsate de Donald Trump
0Criza din Afganistan arată cel mai bine dificultăţile pe care le întâlneşte noua administraţie americană în încercarea de a-şi revizui politica externă.
Dosarul nuclear iranian şi rivalitatea cu Beijingul îl presează pe liderul de la Casa Albă la alegeri care sunt resimţite de europeni. Bilanţul este slab iar aliaţii europeni se văd puşi în faţa unor alegeri care nu sunt tocmai pe placul lor, scrie corespondentul „Le Monde“ la Washington. Multe state se aşteptau ca schimbarea administraţiei americane să însemne o întoarcere a adevăraţilor profesionişti la Casa Albă. Toată lumea îşi punea speranţele în noul preşedinte, democrat, care, înconjurat de o echipă sigură pe ea, nu avea altceva de făcut decât să taie crengile uscate pentru a se concentra mai bine pe mizele actuale. Dar aceşti veterani ai erei Obama au început prin a arăta o umilinţă neobişnuită, motivată în special de asaltul asupra Congresului din 6 ianuarie.
Gafa retragerii haotice din Afganistan
Aliaţii SUA au crezut că s-a terminat cu egoismul impus de Donald Trump, dar la 7 luni de la preluarea puterii, debandada din Afganistan a obligat Casa Albă să trimită 6.000 de oameni pentru a evacua conaţionalii, diplomaţii şi afganii ce au colaborat cu Statele Unite în ultimii ani. Iar criza este de abia la început. Analiştii consideră că ar fi fost mai logic să fi fost evacuaţi cu prioritate civilii şi familiile lor, apoi angajaţii guvernamentali iar la urmă să fi rămas militarii. Washingtonul a făcut exact contrariul, prea dornic să închidă aceast capitol, iar atenatul de joi, soldat cu aproape 180 de morţi, între care 13 soldaţi americani şi trei civili britanici, a transformat totul într-un dezastru.
Consilierii lui Joe Biden vor să creadă că acest episod negru care încheie misiunea SUA în Afganistan va fi dat uitării repede, dar nu va fi chiar aşa, scrie corespondentul „Le Monde“ la Washington. Pe 20 august, preşedintele Joe Biden îşi apăra alegerea de a continua retragerea în ciuda a ceea ce se întâmplă în teren.„Am intrat împreună în Afganistan şi plecăm împreună“, spunea el. Dar, realitatea este că traumatismul acestui abandon al afganistanilor în mâinile talibanilor, fără nicio înţelegere prealabilă cu europenii implicaţi direct în teren, riscă să marcheze mandatul Biden. Analistul Benjamin Haddad, directorul pe Europa al Centrului Atlantic Council din Washgton, se gândeşte la imaginile frumoase cu primele întâlniri transatlantice după ce Joe Biden a preluat mandatul de preşedinte dar, spune el, după toate aceste luni, nu exită niciun progres în aceste relaţii.
Ignorarea aliaţilor
Joe Biden nu a găsit nicio soluţie la subiectele iritante din epoca Donald Trump – cum ar fi tarifele la oţel şi aluminiu ori contenciosul Boeing-Airbus. Franţa a rămas traumatizată de ziua de 30 august 2013, când preşedintele Barack Obama a ales să nu pună în aplicare atacul pregătit împotriva regimului sirian, ca urmare a ofensivei cu armă chimică în Damasc. Acum, cu aceast episod afgan, Germania şi Marea Britanie se alătură traumatismului francez. Pe 24 august, în G7, europenii au încercat în van să convingă preşedintele american să amâne data retragerii totale din Afganistan. Un summit al democraţiilor, dorit de Casa Albă, va avea loc în format video pe 9 şi 10 decembrie cu reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţilor civile. Acest eveniment riscă să se limiteze la enumerarea punctelor slabe respective şi la enunţarea dorinţelor consensuale, deoarece acestea sunt vagi.
America înainte de toate: ieri, azi şi mâine
La Washington, „libertatea” nu mai este sloganul preţuit, declinat pe tot parcursul discursului, ca o ofrandă făcută planetei. Aspirăm la un alt concept vag, „ordinea bazată pe reguli”, „ordinea internaţională bazată pe reguli”. Dar care? „America is back“ ( America s-a întors), spunea preşedintele Joe Biden şi este posibil să fie aşa dar nu mai exercită nicio activitate constructivă. Brutalitatea trumpiană a dispărut cu siguranţă, dar o oarecare continuitate există în alte aspecte cum ar fi „America first“ (America înainte de toate): ieri, azi şi mâine, notează „Le Monde“.
Atunci când a venit la Casa Albă, Joe Biden avea multe de făcut: să diminueze fractura americană, să consolideze competitivitatea ţării, să salveze acordul nuclear iranian, să ia în serios situaţia din Irak şi Afganistan, să redefinească liniile roşii cu Rusia. Sapte luni mai târziu, bilanţul este slab şi sare în ochi dezinteresul Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu ori pentru Europa şi marginile ei orientale. Nu mai este vorba, aşadar, de a transforma ci de a administra. De a limita pagubele în timp ce planeta arde, concluzionează „Le Monde“.
SUA, conduse de interesele sale, fără romantism
În felul lor, Israel şi Ucraina sunt ilustraţii excelente ale politicii externe a lui Joe Biden. La şapte ani după anexarea Crimeii de către Rusia şi aproape 13.000 de morţi în conflictul de la Donbass, Kievul poate simţi că sprijinul american se evaporă. Ucraina a sărbătorit 30 de ani de la declararea independenţei, marcând ieşirea din Uniunea Sovietică, dar pe un fond de amărăciune. Controversatul gazoduc rusesc Nord Stream 2 creşte îngrijorările Kievului privind pierderea veniturilor din tranzitul gazelor ruseşti către Europa (2 miliarde de dolari sau 1,7 miliarde de euro pe an) şi o abandonare a cauzei naţionale ucrainene de către Washington.
America este condusă de interesele sale, fără romantism. Cu toate acestea, o formă de naivitate încă domină în Ucraina pe această temă. Apelul de trezire a fost brutal, în luna mai, când administraţia Biden a renunţat la sancţionarea companiei responsabile de conducte pentru a legă Rusia de Germania. Prin acest gest, Washingtonul a dorit să satisfacă Berlinul, maltratat de Donald Trump timp de patru ani, şi să-şi arate pragmatismul Rusiei, înainte de summitul cu Putin de la Geneva, pe 16 iunie.
De la schimbare, la gestionare
Cu toate acestea, salvarea JCPoA este o încercare limitată în timp, deoarece clauzele sale par deja depăşite parţial de progresele ştiinţifice iraniene în îmbogăţirea uraniului. Acesta este argumentul repetat de Israel. "Suntem într-un moment critic în ceea ce priveşte Iranul", a declarat premierul Naftali Bennett la deschiderea şedinţei de cabinet din 22 august. Iranul face progrese rapide cu îmbogăţirea uraniului şi a redus deja semnificativ timpul necesar acumulării materialelor necesare fabricării unei bombe nucleare. (...) Îi voi spune preşedintelui Biden că este timpul să îi oprim pe iranieni, să nu le oferim o cale de salvare a restabilirii unui acord nuclear învechit. "
Dacă certificatul de deces al JCPoA ar fi semnat, Washingtonul s-ar confrunta cu o alegere catastrofală: să accepte accesul la bomba nucleară Iranli; să ofere sprijin sau să participe la operaţiuni militare împotriva siturilor iraniene, deschizând calea unui conflict major; sau în cele din urmă, pentru a reveni la o politică ineficientă de presiune maximă. La întoarcerea în Israel, Naftali Bennett va vizita Egiptul la invitaţia preşedintelui Sisi. Această întâlnire politică arată disponibilitatea Egiptului de a îmbrăţişa dinamica Acordurilor Abraham, lansată de administraţia Trump, care a permis normalizarea relaţiilor dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite, Maroc şi Bahrain. Pe de altă parte, în privinţa Iranului şi a programului său nuclear, preşedintele american a dorit să reconstruiască ceea ce predecesorul său stricase prin retragerea Statelor Unite din JCPoA în 2018. Politica de presiune maximă asupra Republicii Islamice nu a produs efecte, ca urmare, Joe Biden a propus Teheranului să revină la acord. La rândul său, Washingtonul va ridica treptat sancţiunile împotriva Iranului şi va reveni în JCPoA.
Dar optimismul prudent din mai a dispărut. La 18 iunie, alegerile prezidenţiale iraniene, marcate de victoria ultraconservatorului Ebrahim Raïssi, au îngheţat negocierile de la Viena. Nu apare un calendar pentru recuperare, iar pesimismul se extinde la Washington. Iranul nu mai crede în angajamentele de pe hârtie şi a dezvoltat o formă de fatalism asupra sancţiunilor SUA. „Nu mai au acelaşi impact ca între 2010 şi 2013, când au influenţat atât economia, cât şi procesul decizional”, spune Kenneth Katzman, specialist în Orientul Mijlociu în cadrul Departamentului de cercetare al Congresului. Astăzi, Raisi pare să se teamă mai puţin de sancţiuni, Iranul a găsit o modalitate de a le ocoli, de a-şi continua programul nuclear şi de a-şi sprijini subcontractanţii din regiune. "
La sosirea la Casa Albă, Joe Biden a preluat un limbaj clasic şi devitalizat despre necesitatea unui stat palestinian. El a făcut, de asemenea, unele promisiuni financiare palestinienilor, dispreţuiţi de predecesorul său. Dar, în rest, nimic nu se mişcă. Preşedintele democratic a continuat cu acordurile Abraham şi nu a luat în considerare niciodată inversarea anunţurilor unilaterale ale lui Donald Trump, precum recunoaşterea Ierusalimului drept capitală a Israelului. Mai presus de toate, în numele intereselor imediate ale ţării sale, Joe Biden nu vrea să aloce capital politic unui conflict netratabil. Aşadar, Casa Albă a fost complet surprinsă de noul conflict din Fâşia Gaza din luna mai. De atunci în zonă s-a revenit un calm foarte precar, dar nimic nu s-a schimbat în parametrii dezastrului. Acesta este cazul acum în politica externă americană: nu mai este vorba de transformare, ci de gestionare. Să limitezi daunele provocate de focurile lumii, fără să visezi le stingi.