Medvedev amenință că zona de securitate a Rusiei ar putea cuprinde aproape toată Ucraina

0
Publicat:

Rusia ar putea extinde așa-numita „zonă-tampon de securitate” până aproape de granițele vestice ale Ucrainei, dacă sprijinul militar oferit Kievului va continua, a avertizat duminică, 25 mai, Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei.

FOTO: Profimedia

„Dacă ajutorul militar acordat «regimului banderit» continuă, zona tampon ar putea arăta așa”, a scris Medvedev pe canalul său de Telegram, citat de agenția TASS. Mesajul a fost însoțit de un videoclip în care aproape întreg teritoriul Ucrainei apare ca fiind inclus în această zonă de securitate, cu excepția unei fâșii restrânse din vestul țării.

Zona de securitate. FOTO: Antena 3 CNN

Expresia „regim banderit” folosită de oficialul rus face referire la Stepan Bandera, lider naționalist ucrainean din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, asociat de propaganda rusă cu colaborarea cu Germania nazistă. De altfel, pretextul „denazificării” Ucrainei a fost invocat frecvent de Moscova încă de la declanșarea invaziei în 2022.

Declarația lui Medvedev vine la doar câteva zile după ce președintele rus Vladimir Putin a anunțat decizia de a institui o zonă-tampon de-a lungul frontierei ruso-ucrainene, pentru a proteja regiunile Belgorod, Kursk și Briansk de atacuri ale armatei ucrainene. Potrivit Kremlinului, Ucraina ar fi lansat o contraofensivă surpriză în zona Kursk în luna august.

În aprilie, autoritățile ruse au susținut că au respins trupele ucrainene din regiunile de graniță cu ajutorul soldaților nord-coreeni, fără a oferi însă dovezi concrete.

BILD: Rusia pregătește o ofensivă majoră în luna iunie

În paralel cu aceste declarații amenințătoare, publicația germană BILD scrie că Rusia se pregătește să lanseze o nouă ofensivă majoră în Ucraina, la începutul lunii iunie. Potrivit surselor citate, mii de soldați ruși au fost deja transferați pe front, iar președintele Vladimir Putin intenționează să anexeze încă trei regiuni ucrainene: Dnipro, Harkov și Sumî.

Amintim că în toamna anului 2022, Moscova a declarat anexarea ilegală a patru regiuni ucrainene – Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie – fără a le controla în întregime.

Experții citați de BILD afirmă că Putin nu a avut niciodată intenția de a accepta un armistițiu, ci doar de a-și extinde teritoriile ocupate, în ciuda pierderilor suferite pe front.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima