Regiunea transnitreană: Codul galben de alertă teroristă a fost prelungit

0
Publicat:

Codul galben de alertă teroristă a fost prelungit cu 15 zile, adică este valabil până în data de 5 noiembrie, inclusiv. Decretul în acest sens a fost semnat de către așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Stema Transnistriei, regiune autonomă de pe teritoriul Republicii Moldova FOTO Arhivă

Stânga Nistrului se află sub cod galben de alertă teroristă din luna mai, care l-a substituit pe codul roșu, instituit cu o lună mai devreme, în urma mai multor atacuri asupra sediului Serviciului de Securitate de la Tiraspol, unităţii militare din satul Parcani şi celor două turnuri de comunicare din localitatea Maiak, raionul Grigoriopol. 

Prin urmare, Vadim Krasnoselski a semnat un decret privind sporirea măsurile de securitate în stânga Nistrului. Printre acestea au figurat instalarea unor puncte de control la intrarea în localități. La fel, şcolile şi universităţile au terminat anul de studii în regim online. Pe lângă asta, pretinsele autorităţi au anulat parada planificată la Tiraspol, cu ocazia zilei de 9 mai. 

Jurnaliștii Reuters au scris anterior că, autorităţile de la Kiev se tem că această regiune separatistă ar putea fi folosită ca rampă de lansare pentru noi atacuri asupra Ucrainei.

Date privind regiunea transnistreană

Potrivit datelor oficiale, în regiunea transnistreană se află între 1500 – 2000 de soldaţi. Militarii ruşi din zonă sunt împărţiţi în pacificatori, care au mandat de prezenţă acolo încă din 1992, imediat după războiul de pe Nistru, şi Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR) care staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Tot în stânga Nistrului se află unul dintre cele mai mari depozite militare din Europa de Est. Iar recent, vicepremierul pentru reintegrare, Oleg  Serebrian, a admis că obiectele militare păstrate în satul Cobasna ar putea folosite clandestin pe câmpul de luptă.

,,Utilizarea neautorizată a acestor muniții și armamente pentru teatrul de război, mai ales în condițiile în care linia frontului s-ar fi putut apropia de regiunea transnistreană sau regiunea respectivă ar fi intrat în aria operațiunilor militare. Deocamdată, acest pericol este mai departe, în legătură cu evoluția de pe frontul ucrainean. Contraofensiva trupelor ucrainene în regiunea Herson, iar frontul este la mai mult de 300 de km”, a notat acesta.

Totodată, potrivit lui Serebrian, există pericol de explozie. ,,Acesta este cel mai mare risc. Un incident, o catastrofă, o deflagrație, care s-ar putea produce din neatenție și vedem că se produc astfel de lucruri, în contextul războiului din Ucraina. Care ar fi forța acestei deflagrații nu vreau să intru în detalii pentru că unii spun că nu ar fi atât de mare, pentru că o parte din aceste muniții este stocată, iar alții spun că nu. Totuși, ar fi o deflagrație cu o forță foarte mare. Iar localitățile vecine ar resimți această undă de șoc”.  

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima