DESTIN/ A luptat pe două fronturi: intendent la români, marinar la ruşi

Igor Burcă (89 de ani), ca şi zeci de mii de basarabeni, a luptat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pe două fronturi: la început în Armata Română, apoi în cea sovietică, fiind decorat de ambele state. Ordinele româneşti le poartă la un sacou, pe celelate la un alt sacou. Le îmbracă pe rând, în funcţie de evenimentele la care participă.

Igor Burcă este unul dintre zecile de mii de basarabeni chemaţi la arme în cel de-al Doilea Război Mondial şi de România, şi de URSS. În 1941, avea doar 19 ani şi era student la Bucureşti. „Mi-a venit înştiinţare că trebuie să mă prezint la Unitate. Un an de zile am făcut Şcoala militară de administraţie", îşi începe povestea Igor Burcă. În Armata Română a activat în cadrul mai multor spitale militare, fiind responsabil de aprovizionarea acestora cu haine, mâncare, medicamente.

FOTO: Igor Burcă și-a pus haina cu medalii românești

„Mai întâi am activat la un spital militar din Oraviţa, din Banat. Apoi, a venit ordin de la Marele Stat Major să fiu trimis pe front. M-au dus la Sevastopol. Oraşul era numai ruine. Veneau mii de răniţi. În toamna anului 1943, când a început înaintarea frontului, ne-am retras în mare grabă la Odesa. Am lăsat acolo caii, tunurile, aproape totul", povesteşte cu lux de amănunte veteranul.

La Odesa, Igor Burcă s-a aflat timp de două luni. „La 6 iunie 1944, ne-am retras la Nistru. Ne aflam în satul Talmaz. Medicii lucrau în beciuri. Aveam lămpi nemţeşti cu pompă şi la lumina lor se făceau intervenţiile chirurgicale. Între timp, ruşii au ajuns la Nistru şi ne bombardau. La 22 august, Armata Sovietică a rupt frontul. Noi ne-am refugiat într-un sat din judeţul Buzău", spune bătrânul.

Armistiţiu dintre Stalin şi regele Mihai

„În august 1944 am aflat că regele Mihai a încheiat un armistiţiu cu Stalin şi s-a decis să întoarcem armele împotriva nemţilor şi a ungurilor. Noutatea ne-a şocat, dar eram militari şi ştiam că trebuie să ne apărăm ţara cu orice preţ. A fost mare nenorocire, dar eram bărbaţi", îşi aminteşte bărbatul despre emoţiile pe care le-a avut atunci când a aflat despre noua turnură a lucrurilor.

Igor Burcă povesteşte că spitalul militar a fost instalat în localitatea Haţeg, judeţul Hunedoara. „Acolo a venit Armata Sovietică cu două divizii de ofiţeri români. Erau vreo 30.000, toţi foşti prizonieri ai sovieticilor. A venit un ordin ca basarabenii să fie mobilizaţi. Ruşii invadaseră toată România. Deja eram ocupaţi. Ce puteam face?", întreabă retoric omul.

A fost nevoit să se întoarcă acasă, la Chişinău. Casa părinţilor de pe strada „Lumânărilor" din Capitală era ocupată de ruşi. Părinţii lui se refugiaseră în România pe 25 martie 1944, când Armata Sovietică a înaintat în Nordul Basarabiei.

„Fratele meu a rămas acasă pentru a păzi averea. Când ruşii ne-au ocupat casa din Chişinău, s-a dus să trăiască la bunelul din Cărpineni. În 1944, fratele a fost luat pe front. Nici eu nu am scăpat nemobilizat. Din intendent la români am devenit marinar sovietic. M-au trimis în flota de pe Dunăre şi eram pe un vapor care demagnetiza minele magnetice", îşi aminteşte Igor Burcă.

Bocancii l-au salvat de moarte

În una dintre operaţiunile militare, Igor Burcă a fost rănit. „Eram pe uscat. Plutonul nostru a fost bombardat de nemţi. Am fost acoperit cu pământ şi mi-am pierdut cunoştinţa. Norocul meu că mi se vedeau bocancii. Un marinar a vrut să mi-i fure şi a văzut că-s viu. Câteva săptămâni, la spital, nu ţineam minte nimic", povesteşte veteranul. Apoi adăugă: „În Armata Română, deşi aveam pistol, n-am împuşcat nici măcar o singură dată. În schimb, în cea sovietică a fost mult mai greu. Dar şi acolo erau oameni buni".

După război, fratele lui Igor Burcă a dezertat din Armata Sovietică şi a trecut la americani. „I-au dat haine civile şi s-a pornit în România să ne caute. A ajuns acolo trecând prin Austria, Polonia şi Ungaria. Noi însă eram deja în Basarabia. 12 ani n-am ştiut nimic de el", îşi aminteşte bătrânul. În România i-au rămas doar rudele care au reuşit să-şi facă acte false, restul au fost nevoiţi să se întoarcă în Basarabia, unde nu aveau nimic, locuinţele fiindu-le confiscate de sovietici.

Familia Burcă a avut mult timp probleme cu NKVD-ul rusesc. „Mai ales tatăl era persecutat, pentru că sovieticii au găsit la el medalia «Serviciul Credincios» pe care i-a dat-o Carol al II-lea. Tata avea poze cu mine din armată, dar i le-au luat ruşii. Ca să n-am probleme, m-a sfătuit să mă însor cu o rusoaică. Aşa am şi făcut. După asta m-au lăsat în pace şi am putut să-mi caut de viaţa mea", povesteşte bătrânul cu tristeţe. La despărţire, ne-a recitat o poezie: „Nu tot neamul românesc, ocupat de hoarde ruse, şi-a stricat cuvântul dulce, graiul nostru strămoşesc".