Talibanii interzic șahul în Afganistan, considerându-l „un mijloc de a paria bani”

0
Publicat:

Guvernul taliban a interzis practicarea șahului în Afganistan, considerând că acest joc contravine legii islamice, deoarece ar implica activități de pariuri.

Talibanii interzic șahul în Afganistan, considerându-l un joc de noroc FOTO: X

Autoritățile talibane au inclus șahul pe lista activităților interzise, pe motiv că ar constitui o formă de joc de noroc, interzisă de legea privind moralitatea. Decizia a fost anunțată duminică de Atal Mashwani, purtător de cuvânt al Direcției pentru sport, potrivit News.ro.

Șahul este considerat un mijloc de a paria bani”, a declarat Mashwani pentru AFP, explicând că această practică încalcă legea pentru propagarea virtuții și prevenirea viciului (PVPV), adoptată anul trecut.

Purtătorul de cuvânt a adăugat că, având în vedere „problemele religioase”, „șahul va fi suspendat în Afganistan până când aceste probleme vor fi rezolvate”. El nu a oferit detalii despre eventualele sancțiuni pentru cei care nu respectă interdicția.

Reacțiile din societate

Decizia a fost întâmpinată cu dezamăgire de iubitorii jocului. Azizullah Gulzada, în vârstă de 46 de ani, proprietarul unei cafenele din Kabul, obișnuit loc de întâlnire al pasionaților de șah, spune că va respecta interdicția, dar nu este convins de justificarea religioasă.

Multe țări musulmane au jucători de talie mondială care participă la meciuri internaționale”, a declarat el pentru AFP. „Mulți tineri veneau aici în fiecare zi, fără să parieze niciun ban”, a mai spus Gulzada, regretând că tinerii au acum mai puține motive să se întâlnească. „Oamenii care sunt pasionați de șah sunt probabil triști”, a adăugat el.

Restricții tot mai dure în regimul taliban

De la revenirea la putere în 2021, talibanii au impus treptat o interpretare extrem de strictă a islamului, interzicând tot mai multe activități și sporturi.

În 2024, competițiile de arte marțiale mixte (MMA) au fost interzise, pe motiv că sunt „violente” și „problematice din punctul de vedere al legii Sharia”. În schimb, cricketul continuă să fie practicat, dar exclusiv de bărbați.

Pe lângă restricțiile culturale și sportive, femeile au fost tot mai izolate din viața publică. Le-a fost interzis accesul în parcuri, săli de sport, saloane de înfrumusețare și universități. În acest context, ONU a denunțat regimul drept un „apartheid de gen”.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea