Puciul eşuat generează temeri cu privire la armele nucleare americane stocate în Turcia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baza aeriană Incirlik FOTO worldbulletin.net

Zeci de arme nucleare americane stocate în baza aeriană de la Incirlik, în Turcia, nu departe de frontiera cu Siria, riscă să cadă în mâna „teroriştilor sau altor forţe ostile“, avertizează un raport publicat luni.

Siguranţa acestui aresenal, situat la 110 kilometri de Siria, era deplânsă de mult timp, însă puciul eşuat de la 15 iulie, în Turcia, a relansat temeri cu privire la protecţia celor aproximativ 50 de arme nucleare, relatează AFP, potrivit news.ro.

„Este imposibil să ştim dacă Statele Unite ar fi putut să menţină controlul asupra armelor în cazul unui război civil prelungit în Turcia“, îşi exprimă îngrijorarea în acest raport grupul apolitic de reflecţie Stimson Center.

Baza aeriană de la Incirlik reprezintă o miză strategică pentru coaliţia împotriva Statului Islamic, condusă de Washington, deoarece ea oferă un acces rapid la ţintele vizate atât în Irak, cât şi în Siria.

Însă Pentagonul a ordonat în martie, din motive de securitate, evacuarea familiilor militarilor şi a personalului civil staţionat în sudul Turciei.

Comandantul turc al bazei a fost arestat, la fel ca sute de generali, judecători şi procurori, acuzaţi de Ankara că au susţinut tentativa de lovitură de stat.

„Din punctul de vedere al securităţii, stocarea a aproximativ 50 de arme nucleare americane în baza aeriană de la Incirlik înseamnă să joci ruleta rusă“, îşi exprimă revolta coautoarea raportului Laicie Heeley.

„Există garanţii importante, dar sunt doar dispozitive de protecţie, acest lucru nu elimină riscul. În cazul unei lovituri de stat, nu putem spune cu certitudine că am fi fost capabili să menţinem controlul“, a declarat ea pentru AFP.

O „catastrofă evitată“

Aceste arme nucleare sunt înainte de toate menţinute în conservare în baza turcă drept mijloc de disuasiune faţă de Rusia, dar şi pentru a demonstra angajamentul american în cadrul NATO, o alianţă militară în cadrul căreia Turcia este un membru istoric.

Dezbaterea cu privire la aceste arme face furori în Statele Unite de la puciul eşuat încoace.

„Deşi am evitat catastrofa până acum, avem numeroase probe care arată că securitatea armelor americane stocate în Turcia se poate schimba literalmente de pe o zi pe alta“, şi-a exprimat îngrijorarea Steve Andreasen, fostul director pentru Apărare şi Controlul Armelor din cadrul Consiliului Securităţii Naţionale de la Casa Albă, într-un material publicat în „The Los Angeles Times“.

Kori Schake, de la Hoover Institution, a subliniat în „The New York Times“ că aceste arme „nu pot să fie utilizate fără coduri, care fac imposibilă activarea lor fără autorizaţie“.

„Faptul că arme nucleare sunt staţionate în Turcia nu le face vulnerabile , chiar dacă ţara (Turcia) ar deveni ostilă faţă de Statele Unite“, a temperat ea.

Întrebat despre concluziile raportului Stimson Center, Pentagonul a evitat să răspundă.

„Noi nu vorbim despre localizarea unor bunuri strategice“, s-a limitat să răspundă Departamentul american al Apărării, precizând că a adoptat „măsurile adecvate“ în vederea asigurării securităţii personalului şi „instalaţiilor“ sale.

Îngrijorările cu privire la Incirlik fac parte dintr-un capitol mai larg al raportului cu privire la programul de modernizare nucleară a Pentagonului, pentru care Washingtonul va cheltui miliarde de dolari cu scopul de a-şi aduce la zi arsenalul.

Autorii raportului apreciază în acest document că bombele atomice de tip B61 trebuie retrase imediat din Europa.