Prodi a refuzat să urce în barca Gazprom
0Premierul italian, care negociază un joint-venture cu consorţiul rusesc, nu a vrut să urmeze exemplul lui Schroeder Premierul italian Romano Prodi s-a întâlnit ieri cu directorii
Premierul italian, care negociază un joint-venture cu consorţiul rusesc, nu a vrut să urmeze exemplul lui Schroeder
Premierul italian Romano Prodi s-a întâlnit ieri cu directorii consiliilor de administraţie al consorţiului rusesc Gazprom şi al grupului energetic italian Eni, pentru a negocia implicarea italienilor în proiectul South Stream. În aceeaşi zi, presa rusă a dezvăluit că Gazprom îi oferă lui Prodi preşedinţia South Stream.
Informaţia despre "cooptarea" lui Romano Prodi a fost cu atât mai şocantă cu cât oficialul italian s-a întâlnit ieri personal cu liderii consorţiului rusesc Gazprom şi cu cei ai companiei italiene Eni, pentru a negocia ultimele detalii în privinţa coridorului energetic South Stream. Propunerea ar fi venit chiar din partea preşedintelui Vladimir Putin şi i-ar fi fost transmisă lui Prodi prin intermediul directorului executiv al Gazprom, Aleksei Miller.
"Numirea unei persoane care a fost preşedinte al Comisiei Europene în fruntea infrastructurii care va asigura securitatea energetică a Europei ar fi o idee extraordinară", a comentat Paolo Scaroni, directorul companiei energetice italiene Eni, informează Reuters.
Tot ieri însă, Romano Prodi a pus capăt speculaţiilor, declarând oficial că a refuzat oferta transmisă de partea rusă, de a prelua conducerea South Stream, după retragerea sa din viaţa politică. South Stream este un proiect energetic comun între Gazprom şi Eni, la care mai participă Bulgaria, Serbia, Ungaria şi Austria.
Precedentul Schroeder
Romano Prodi nu ar fi fost primul politician european de top care primeşte o funcţie bănoasă la Gazprom, la sfârşitul carierei. Astfel, fostul cancelar german Gerhard Schroeder a primit în 2005 funcţia de preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor de la North Stream.
De altfel, în timpul mandatului său, Schroeder a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai proiectului energetic rusesc. În legătură cu poziţia acestuia, democratul Tom Lantos, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Senatul American, declara că "Schroeder este un prostituat politic".
Agent KGB?
Presa occidentală a făcut trimitere în ultimii ani, în mai multe rânduri, la o posibilă legătură între Romano Prodi şi fostul KGB. Astfel, cotidianul britanic "The Guardian" informa într-un material publicat în 1999 că Romano Prodi ar fi fost folosit de KGB în 1979, pentru a-l salva de la moarte pe fostul premier Aldo Moro, ucis de Brigăzile Roşii.
La rândul său, Alexander Litvinenko, fostul spion rus, ucis în condiţii suspecte la sfârşitul anului 2006, era convins că Prodi a fost colaborator al KGB. Aceste informaţii au fost făcute publice de cotidianul "Panorama", ce susţine că citează documente clasificate ale serviciilor secrete italiene.