Ucraina, în prag de alegeri parlamentare: divizată, dar unită în nesiguranţă

Mâine sunt alegeri parlamentare în Ucraina, iar cetăţenii ţării sunt şi plini de speranţă, dar şi sceptici cu privire la viitorul ţării. Însă cea mai mare grijă a lor nu este războiul din est sau amestecul Rusiei, ci nevoia de un stat funcţional, scrie „Der Spiegel“ într-o analiză a crizei ucrainene.

A trecut aproape un an de la protestele din Euromaidan. De atunci, un preşedinte şi un guvern au fost puşi pe fugă, Rusia a anexat Crimeea şi s-a declanşat războiul în estul ţării. Ucraina a alunecat spre faliment. Toate acestea au alimentat speculaţiile că ţara este pe punctul de a fi divizată.

Mâine, pe 26 octombrie, va fi ales un nou parlament. După ce a câştigat alegerile prezidenţiale din mai, Petro Poroşenko are acum şansa de a-şi cimenta puterea prin câştigarea unei majorităţi în Rada, Parlamentul ucrainean. Însă nu este foarte clar dacă îşi va folosi această putere pentru a pune capăt războiului, pentru a combate corupţia şi pentru a stopa declinul ţării. Poate Ucraina va continua să se dezintegreze, după cum consideră mulţi naţionalişti ruşi, dar şi politicieni europeni.

Jurnaliştii „Der Spiegel“ au călătorit în patru oraşe diferite, în Lviv, Odessa, Harkiv şi Zaporoje, întinse pe o distanţă de 3.500 de kilometri, pentru a afla ce cred ucrainenii despre starea actuală a ţării şi care sunt speranţele lor pentru viitor.

Lviv – „Slavă Domnului că nu sunt rus“

În Lviv, un oraş care a aparţinut Austriei, apoi Poloniei şi mai apoi Uniunii Sovietice, timpul pare că a stat în loc. Străzile sunt încă pavate cu piatra cubică de pe vremea Imperiului Austro-Ungar, iar piaţa centrală este flancată de multe clădiri renascentiste într-o stare încă bună.

Din punct de vedere politic, oamenii din Lviv se pot declara relativ mulţumiţi de ultimele evenimente, mai ales că protestele din Euromaidan au fost în special pentru a le servi interesele. În oraş, doar partidul Iuliei Timoşenko şi-a atârnat afişe electorale, având sloganul „Ucraina va învinge“. Lviv este cunoscut pentru naţionalismul său, însă acesta este reprezentant doar de câteva produse dintr-un târg: hârtie igienică imprimată cu poza lui Putin şi tricouri inscripţionate cu fraza: „Slavă Domnului că nu sunt rus“.

Hârtie igienică cu faţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, imprimată pe ea FOTO Der Spiegel

Pe Bulevardul Libertăţii se fac donaţii pentru armata ucraineană, un semn că războiul din partea estică a ţării continuă în ciuda armistiţiului. Un alt semn al conflictului este limba rusă care se aude acum în Lviv, deoarece mii de refugiaţi au căutat adăpost în oraşul vorbitor de ucraineană, scrie „Der Spiegel“.

În Rusia, Lviv este descris ca adăpost al extremiştilor de dreapta. Purtătorul de cuvânt al parlamentului regional aparţine de partidul ultra-naţionalist Svoboda, care a câştigat 38% din voturile de aici în alegerile parlamentare din 2012. Acest rezultat i-a propulsat şi în Rada pentru prima dată. Însă, sondajele arată că Svoboda a scăzut în popularitate destul de mult de atunci şi e posibil ca acesta să nu obţină nici cinci procente la alegerile de duminică. 

„Nu mai credem în retorica patriotică a partidului Svoboda“, spune un locuitor, care adaugă că acest partid a fost discreditat în zonă din cauza zvonurilor că membrii săi au făcut presiuni asupra presei şi au abuzat de funcţiile politice pentru a-şi umple buzunarele. S-a dovedit că unul dintre principalii donatori ai partidului era un milionar din Lviv cu legături strânse în crima organizată.

Odessa – Viitorul este deschis 

Spre deosebire de Lviv, Odessa este plin de postere electorale – viitorul este deschis aici. Oraşul majoritar rus de la malul Mării Negre, ce numără peste un milion de locuitori, pare mai sărac şi mai sovietic decât alte oraşe ucrainene, ca şi cum ultimii 20 de ani nu şi-au lăsat nicio amprentă aici. Aeroportul nu are nici măcar o bandă rulantă pentru bagaje, ele fiind lăsate pe o masă.

Odessa încă are o reputaţie de toleranţă, chiar şi după protestele Maidanului. Însă, dezastrul de pe 2 mai 2014 încă influenţează oraşul: după o bătaie în stradă cu suporteri de fotbal pro-ucraineni, un număr de activişti proruşi au intrat în clădirea sindicatului din oraş. Cineva a dat foc, iar 38 de oameni au murit arşi de vii, sufocaţi sau după ce s-au aruncat de la ferestre de disperare. Poliţia stătea şi se uita în timp ce se petreceau toate astea.

Acum, nu este clar cine controlează Odessa: nu există semne de vreo autoritate statală iar oameni par pur şi simplu că aşteaptă să vadă ce se întâmplă, asta în timp ce oraşul se degradează în jurul lor. Odessa este o zonă fără legi. De vreme ce poliţia nu ştie de care parte a gardului politic să se poziţioneze, au ajuns să se ascundă. Acum, bărbaţi din partidul naţionalist ucrainean Sectorul Dreptei menţin ordinea în oraş. Există poate 100 dintre aceşti ultranaţionalişti, dar faptul că nu i-a prins nimeni i-a încurajat să ia legea în propriile mâini.

La sfârşitul lunii septembrie, aceştia au bătut rău un membru al Radei după ce acesta ridicase în slăvi virtuţile Republicii Populare Doneţk. Ei au prins dealeri de droguri, i-au vopsit în roşu şi i-au legat de stâlpi ca pedeapsă pentru faptele lor.

În Odessa există o atmosferă de frică, spune Alexander Orlov, şef adjunct al personalului din Blocul Opoziţiei, partid care reuneşte politicieni ai fostului regim. „Oamenii ştiu că afacerea lor le poate fi luată imediat. Sau că vor fi pur şi simplu ucişi, la fel cum se întâmpla în anii '90. Noi vedem Odessa ca o parte permanentă a Ucrainei, dar dacă statul va continua să piardă controlul, cetăţenii ei vor susţine separarea“, adaugă Orlov.

Harkiv – Pregătiţi de agresiune

Viaceslav Ţeluyko conduce un grup numit „Ajutaţi Armata“. Există zeci de iniţiative ale cetăţenilor din Harkiv, grupuri formate spontan care ajută refugiaţii sau care aduc alimente cu maşinile personale pe front. Ţeluyko şi oamenii lui conduc spre Ztrilecea, un sat aflat la 35 de kilometri de Harkiv, unde acum este o graniţă închisă cu Rusia. Blocuri de beton şi obstacole antitanc blochează stradă, însă pietonilor încă li se dă voie să treacă.  

În fiecare duminică, voluntarii sapă tranşee la graniţa cu Rusia FOTO Der Spiegel

Ţeluyko şi prietenii lui sapă tranşee aici în fiecare duminică. Harkiv, cu cei 1,4 milioane de locuitori, este cel de-al doilea oraş ca mărime din ţară şi se întinde aproape de graniţa cu Rusia. „Dacă am învăţat ceva în primăvara asta este că Harkiv trebuie să fie pregătit de agresiune“, spune Ţeluyko.

Până de curând, graniţa dintre Rusia şi Ucraina era nemarcată. Punctele de trecere erau populate doar de funcţionari ai Ministerului de Interne şi nu existau fortificaţii. Pe partea ucraineană a graniţei există acum un post de apărare aeriană, în spatele unui câmp de floarea soarelui, iar tractoarele unei ferme din apropiere trasează liniile de apărare.

Nimeni din Harkiv nu a uitat că după ce a fost proclamată Republica Populară Doneţk, oraşul părea cel mai sensibil loc pentru Ucraina. Separatiştii îşi anunţaseră intenţiile să instaleze o republică populară şi în Harkiv. Asta le-ar fi dat control nu doar al centrului minier din est, dar şi asupra industriei de apărare din Harkiv.

Lupta dintre cele două tabere pare că a ajuns la un deznodământ în urmă cu câteva săptămâni când statuia înaltă de 20 de metri al lui Lenin a fost doborâtă din Piaţa Libertăţii. Acesta a fost un semn că noii conducători permiteau radicalilor să preia străzile. 

Statuia care îl reprezenta pe Lenin a fost dărâmată cu acordul autorităţilor

Niciun politician nu a participat la dărâmarea monumentului, dar guvernatorul numit de Kiev a semnat un decret cu doar câteva minute înainte ca statuia să fie dată jos. Actul specifica faptul că Lenin nu mai este pe lista monumentelor culturale, astfel eliminându-se orice motiv pentru ca poliţia să intervină. Oficialii au putut privi cum alţii fac ceea ce ei n-au vrut să facă: să dărâme statuia lui Lenin.

Zaporoje – Căutarea de noi pieţe de desfacere

Zaporoje, situat la 300 de kilometri vest de Harkiv, îl are încă pe Lenin. El stă în faţa a ceea ce a fost odată cea mai mare fabrică hidroelectrică de pe Râul Nipru. Însă cineva a îmbrăcat statuia într-o cămaşă tradiţională ucraineană.

Populaţia Zaporojei este de 765.000 şi este leagănul cazacilor ucraineni: doar unul din patru locuitori este rus. Aici industria a fost în mare parte dependentă de Rusia, însă această legătură a fost retezată.

Faptul că oraşe ca Zaporoje se confruntă cu şomajul a zeci de mii de lucrători face ca dezbaterea şi importanţa unei Ucraine independente să fie mai puţin importantă. Produsul Intern Brut al Ucrainei ar putea scădea cu 10 procente anul acesta. Ţara se poate confrunta cu o iarnă grea fără gaz rusesc. 

„Lucrurile aici ar fi putut fi un pic diferite. Am fost o putere nucleară, însă presiunile internaţionale ne-au făcut să predăm rachetele în urmă cu 20 de ani. SUA, Rusia şi Germania ne-au înşelat. Ne vrem armele înapoi“, spune Valeri Baranov, guvernatorul regiunii numit de Kiev. El este un oponent furios al viziunii lui Putin privind o nouă Rusie care să includă şi Zaporoje. Însă nu are nicio îndoială că Kievul trebuie să acorde un grad mai mare de independenţă regiunilor Ucrainei. „Până acum, doar 15% din banii pe care îi câştigăm rămân la noi“, spune Baranov.

„Un guvern numit pe Maidan nu are nicio legătură cu realitatea. Este timpul să avem nişte profesionişti la conducere“, adaugă guvernatorul.

Încredere şi scepticism

Mesajul este acelaşi peste tot în ţară, iar Zaporoje nu face excepţie: oamenii se simt părăsiţi după protestele Maidanului. Oamenilor le e frică de faptul că economia se poate prăbuşi în lunile următoare. Dacă acest lucru se va întâmpla, oamenii vor ieşi din nou în stradă.

Cea mai mare problemă a Ucrainei nu este pierderea Crimeei sau războiul din est, ci scepticismul oamenilor că o nouă conducere în Kiev poate răsturna situaţia pe plan domestic şi poate oferi cetăţenilor un stat funcţional, conchide „Der Spiegel“.