Românii redescoperă second-handul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recesiunea economică îşi pune amprenta din ce în ce mai mult asupra obiceiurilor de consum ale spaniolilor.

Dacă până nu demult magazinele second-hand se bazau în special pe clientela provenită din rândul imigranţilor săraci, acum şi clasa medie din Spania a început să se aprovizioneze de la „mâna a doua”.

La rândul lor, românii din Spania redescoperă magazinele de tip second-hand, cu care se obişnuiseră şi în România.

În astfel de magazine un aspirator costă 20 de euro, un fier de călcat – 15 euro, iar un laptop – 300 de euro. Secretul este să urmăreşti produsele care intră zilnic la vânzare, sunt de părere clienţii.

„Revindem tot ce putem“

“Acum reparăm sau revindem tot ce putem, mai ales noi, românii, care nu ştim dacă ne vom stabili aici” , spune Maria Roventa, din Timişoara.

Românca afirmă că în oraşul ei natal era normal să viziteze la sfârşit de săptămână pieţele cu haine second-hand şi cumpăra haine de firmă, dar puţin uzate.

Aceeaşi părere o are şi Marian Sudariu, un alt client fidel al unui astfel de magazin. “Mi-am cumpărat un televizor şi un telefon. Nu merită să le iau noi’’. 

Calculatoare, instrumente muzicale, electronice sau diamante, inele din aur sau din argint cu pietre preţioase, cu preţuri de până la 3.000 de euro pot fi găsite în acelaşi magazin din Tarragona.

 “Zilnic, ne trec pragul cel puţin 1.000 de potenţiali cumpărători“, explică David Valiente, administratorul magazinului Cash Converters.

“Atunci când noi cumpărăm de la clienţi, în primul rând ne asigurăm că nu ne vând produse furate. Trebuie să prezinte acte care să demonstreze provenienţa acestora”, explică Valiente.

Obiectele verificate riguros sunt scoase la vânzare cu un certificat de garanţie.

Foarte mulţi clienţi români investesc în bijuterii şi tehnologie. 40% din clienţi, atât cumpărători, cât şi vânzători, sunt imigranţi.

David Valiente, Administrator magazin