VIDEO AFP: Ceauşescu se întoarce din mormânt în documentarul Kapitalism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La 20 de ani după execuţia sa, şi mulţumită magiei cinematografiei, Nicolae Ceauşescu s-a întors să descopere cum România a îmbrăţişat capitalismul cu pasiune. Şi îi place ceea ce vede, scrie AFP despre documentarul "Kapitalismul - reţeta noastră secretă", al lui Alexandru Solomon.

"Kapitalismul - reţeta noastră secretă" care a fost lansat în cinematografele din România, vineri, este documentarul lui Solomon privind schimbările radicale care au cuprins toată ţara de la prăbuşirea comunismului în Europa, notează AFP.

Pentru a duce firul narativ, regizorul l-a resuscitat pe Ceauşescu - executat împreună cu soţia sa în ziua de Crăciun, în 1989 - pentru a vedea schimbările pe care timpul le-a lucrat.

Iniţial el este şocat să descopere capitala Bucureşti împodobită cu panouri gigant de Coca-Cola si alte mărci din Vest, străzile pline de cazinouri şi maşini de lux. Dar este încântat să-i vadă pe cei care erau odată membrii ai Securităţii reinvestindu-se ca magnaţi multi-milionari, mai puternici ca niciodată, trăind fără ruşine o viaţă bună.

Într-una dintre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, comuniştii de odinioară conduc imperii media, cluburi de fotbal, rafinării de petrol şi grupuri de construcţie - bunuri pe care au reuşit să le câştige pe neaşteptate. Unii dintre ei se află acum sub investigaţie pentru corupţie , dar în general. ei sunt fericiţi să fie portretizaţi în vilele lor de lux, în iahturi şi avioane private.

În film, aceştia vorbesc deschis despre cât de repede şi uşor au făcut "primul milion" şi cum şi-au negociat afaceri profitabile într-un stat slab.

"Nu am făcut acest film pentru a critica liberalismul economic", a susţinut Solomon, care a filmat subiecte precum Radio Europa Liberă "Cold Waves/ Război pe calea undelor" şi haosul de pe străzile din Bucureşti "Apocalipsa după şoferi".

"Nu am vrut decât să arăt forma ciudată a societăţii noastre post-comuniste, unde nu avem nici un mod clasic, occidental de capitalism şi nici o democraţie reală", a spus el.

Ceea ce avem este "un cocteil clasic de putere şi bani în Europa de Est", cu o societate capitalistă "cu rădăcini adânci în trecutul său comunist".

Mai mulţi spectatori din România care au participat la premierea filmului Kapitalism au spus că pelicula este "adevărată, dar foarte deprimantă". Unul dintre ei a declarat: "Îţi dă o dorinţă de emigrare", încheie AFP.

Produs cu finanţare din Belgia, Franţa şi România, filmul documentar "Kapitalism" va fi distribuit în străinătate după lansarea sa de acasă.