Ciocolata îndulceşte iernile româneşti
0Ciocolata adevărată este cea care conţine cel puţin 70% cacao, spun specialiştii. Sortimentele cu lapte şi cremă pot fi adevărate delicii pentru adulţi şi pentru copii, dar nu sunt foarte sănătoase. Ciocolata se consumă cel mai bine iarna. De la tabletele cu lapte sau cu măr şi scorţişoară la bomboanele de pom şi ciocolata caldă, produsele cu cacao sunt vedetele sezonului.
Dulciurile cele mai apreciate sunt cele care conţin ciocolată sau cremă de cacao, recunosc până şi cofetarii.
Ciocolata adevărată este însă cea neagră, care conţine peste 70% cacao şi zahăr cât se poate de puţin. Acest sortiment de ciocolată este şi cel care are efectele cele mai benefice pentru organism.
Creştere de sezon: 30%
Vânzările de ciocolată sunt în continuă creştere, iar producătorii aşteaptă cu sufletul la gură, în fiecare an, Sărbătorile de iarnă pentru a lansa pe piaţă noi sortimente şi figurine speciale pentru Crăciun. În lunile de iarnă, vânzările de ciocolată cresc cu peste 30%, spun reprezentanţii industriei.
Potrivit datelor companiei de cercetare Nielsen, în prima jumătate a acestui an, cele mai importante branduri pe piaţa tabletelor erau Milka, Poiana, Primola şi Africana.
Aproape 70% din români preferă ciocolata simplă, fără cremă sau alte ingrediente, în timp ce sortimentele cu alune sunt preferate de 9% din aceştia. În comparaţie cu anul trecut, ciocolata cu alune sau cu stafide a câştigat câteva procente la cota de piaţă.
La praline, lucrurile stau cu totul altfel. Bomboanele cu alune, cu cremă, cu vişine sau cu lichior se află în topul preferinţelor noastre.
Consumăm din ce în ce mai multe praline cu alcool şi cireşe şi preferăm cutiile care conţin bomboane asortate. Şi vânzările de cremă de ciocolată au crescut anul acesta cu aproximativ 20% faţă de anul trecut.
În prima jumătate a acestui an, românii au consumat peste 138.000 de kilograme de cremă de ciocolată, cea mai mare cantitate ambalată la borcane mici, de 350-400 de grame. Producătorii preferaţi de cremă de ciocolată sunt Finetti şi Nutella.
Pe gustul cofetarilor
Prăjiturile cu fructe, frumos colorate, sau cele cu vanilie şi frişcă sunt de departe surclasate de cele cu cacao. Ajunşi în faţa vitrinelor cu prăjituri, românii comandă de cele mai multe ori clasicele amandine, mascote cu ciocolată sau eclere glazurate cu cacao. „Peste 70% din prăjiturile pe care le preparăm conţin cuvertură de ciocolată, adică un amestec rezultat după topirea unui tip de ciocolată de bună calitate”, ne-a spus Angela Grigore, director de vânzări la cofetăriile Agapitos.
Specialităţile cu cacao sunt bine vândute şi când vine vorba despre produse de patiserie, fursecuri şi napolitane. La băuturi, ciocolata caldă este din ce în ce mai savurată de români, mai ales după-amiaza.
Potrivit datelor statistice, în prima jumătate a acestui an am consumat ciocolată caldă în valoare de 19 milioane de lei, cu 5% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Efect relaxant
Medicii recomandă un consum moderat de ciocolată. „Pentru ca ciocolata să aibă un efect benefic pentru organism trebuie să consumăm maximum 50 de grame (echivalentul a unei jumătăţi de tabletă - n.r.) pe zi”, spune doctorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
Dar nu avem voie orice fel de ciocolată - trebuie să avem grijă să o cumpărăm doar pe cea de calitate, cu cel puţin 70% cacao şi cu zahăr cât mai puţin. „Ciocolata adevărată este cea neagră, cu unt de cacao şi cu masă de cacao.
Înlocuitorii untului de cacao, precum margarina, sunt foarte periculoşi pentru că au foarte multe grăsimi”, mai spune Mencinicopschi.
Ciocolata este un bun remediu pentru stările depresive, pentru că are efect relaxant, însă în combinaţie cu zaharuri multe şi cu aditivi alimentari poate afecta organismul. Ciocolata neagră aromată cu coajă de portocală sau mentă nu este dăunătoare.
Clienţii preferă în general prăjituri care conţin cuvertură de ciocolată - peste 70% din prăjiturile preparate de noi sunt glazurate cu cacao
Angela Grigore,
director cofetăriile Agapitos
70% din români preferă ciocolata simplă, fără cremă sau alte ingrediente. Pe locul doi în preferinţe se află cea cu alune.
20% din români cumpără praline asortate. Cele cu cappuccino şi cu alcool sunt printre cele mai consumate.
50% din tablete, cutii de bomboane şi borcane cu cremă de ciocolată se cumpără de la hipermarket sau supermarket. Magazinele specializate sunt foarte puţine.
Ameninţările dulciurilor: diabetul şi obezitatea
Consumată cu precauţie, ciocolata poate avea efecte benefice. „Substanţele conţinute de ciocolată, similare cu cofeina, creează o stare de bine în organism şi pot fi o sursă de energie”, spun medicii. În plus, ciocolata neagră conţine şi o serie de antioxidanţi care ajută organismul.
Totuşi, în cazul unui consum care depăşeşte limitele şi în cazul în care preferaţi ciocolata cu lapte şi cu zahăr, efectele adverse sunt multiple.
Ciocolata are o densitate calorică foarte mare şi de aceea copiii care mânâncă foarte multă ciocolată sunt predispuşi la supraponderalitate şi obezitate. „100 de grame de ciocolată au un aport caloric de 500 de Kcal, ceea ce înseamnă o densitate energetică foarte mare”, a explicat medicul Gheorghe Mencinicopschi.
Diabeticii nu au voie să consume ciocolată, iar cei care au afecţiuni ale sistemului nervos trebuie să aibă grijă la cantitatea consumată.
Ciocolata poate provoca insomnii şi le poate dăuna şi celor care au probleme cu rinichii, celor predispuşi la apariţia calculilor renali, mai avertizează medicii.
Ciocolata cu cremă este şi mai dăunătoare, pentru că are coloranţi şi alte substanţe toxice care afectează sistemul digestiv.
Gospodinelele care fac ciocolată în casă trebuie să fie foarte atente când cumpără cacao. Doar cea de calitate superioară este sănătoasă, chiar dacă este mai scumpă. De evitat este pudra de cacao vrac, care poate fi contaminată cu anumite toxine.
Pro
Ciocolata neagră are efect revigorat şi relaxant. Conţinutul mare de antioxidanţi reglează organismul
Contra
Cei care consumă multă ciocolată sunt mai predispuşi la apriţia unor boli precum obezitatea şi diabetul
Figurinele de sezon au intrat în magazine
Sezonul rece aduce pe rafturile hipermarketurilor şi mai multe specialităţi din ciocolată. Bomboanele de pom învelite în ciocolată se vând acum cel mai bine.
La fel şi globuleţele din ciocolată, figurinele Moş Crăciun şi globurile glazurate.
Unele mărci precum Milka lansează iarna sortimente speciale: tablete cu măr copt şi scorţişoară sau cu portocale şi migdale.
Cadouri dulci
Corina S. cumpără în fiecare an dulcuri de Moş Nicolae şi de Moş Crăciun, pentru cei doi băieţi ai săi de 4 şi 7 ani. „Copiii aşteaptă, pe lângă jucării, foarte multe dulciuri.
Figurinele din ciocolată sunt preferatele lor”, spune aceasta. Pentru cadourile de Moş Nicolae, Corina a cheltuit aproximativ 50 de lei numai pe dulciuri: tablete de ciocolată, bomboane de pom şi figurine Moş Crăciun şi om de zăpadă. Şi cofetăriile se pregătesc de Sărbători.
Cofetarii povestesc că de Crăciun sunt la mare căutare torturile de ciocolată în formă de om de zăpadă, dar şi cele clasice. Pentru Anul Nou, în topul preferinţelor clienţilor se află cele ornate cu frişcă şi umplute cu fructe sau cu ciocolată şi vişine.
Ciocolata de calitate îşi face loc pe raft
Specialiştii în industrie cred că în anii următori consumul de ciocolată va creşte. „Din ce în ce mai mulţi producători de ciocolată de renume îşi vor aduce produsele şi la noi”, spun aceştia. În prezent, în România sunt foarte puţini cei care cumpără şi recunosc o ciocolată mai scumpă, de calitate.
Numărul acestora va creşte în doi-trei ani, odată cu invazia sortimentelor de ciocolată neagră de pe piaţă. Preţul tabletelor de calitate este cu aproximativ 50% mai mare decât preţul mediu al unor tablete obişnuite.