Ce-i al meu e pus departe

Simona Catrina scrie sub genericul „Doamnă serioasă nu ştiu să caut domn serios“. Pagini realizate de redacţia Tango.

În ultimii doi ani de facultate, am avut mai multe nunţi decât materii de studiu. Se toceau cursuri, se tăiau moţuri. Toate colegele se apretau şi se coafau, iar eu le priveam cu nervii cât cepele, nu ştiam ce le-a lovit. Se cununau pe capete. Promoţia mea se alcătuia din cinci categorii distincte: logodite, măritate, gravide, lehuze şi eu.

A doua iubire nu se uită niciodată

La 24 de ani, când am absolvit universitatea, l-am absolvit şi pe iubitul meu de grija relaţiei noastre. Ne-am despărţit după cinci ani de visuri superbe, îngemănate: eu visam să mă mărit cu el, iar el visa să se mute în Germania. Soarta nemiloasă a făcut ca niciunul dintre noi să nu-şi vadă visul cu ochii: nici eu nu m-am măritat cu el, nici el nu s-a mutat în Germania. S-a mutat în Spania - e drept, numai după ce s-a însurat.

L-am plâns doar din puterea obişnuinţei, de fapt mă edificasem cu mult înainte asupra lui, nu mai ştiu cu ce ocazie. A, ba da, mi-aduc aminte: când m-a înşelat a patra oară, am avut vaga presimţire că nu mi-e hărăzit. Aşa, deci la 25 de ani eram o partidă: una dintre puţinele filoloage libere, cu sufletul pofticios, cu inima dată de perete, cu braţele deschise. Ei, şi prin deschizătura asta a pătruns, într-o zi, un tip doar cu o adiere mai tânăr ca tata. Eu m-am îndrăgostit de el din admiraţie, el s-a îndrăgostit de mine din lăcomie, mă rog. Eram conştientă că, dacă‑i puneam o floare de ginerică-n piept, ar fi arătat ca un mort pe catafalc. Cu toate astea, tot m-aş fi pretat la o nuntă tradiţională, cu tămbălau. Singura care a stat în calea fericirii noastre a fost nevastă-sa. Avea drept de veto, se pare.

Iubire în leasing

La 27 de ani, aşadar, mă înţepenisem între două lumi masculine: cea a burlăceilor de vârsta mea - care încă dădeau din coadă pe lângă fecioare cu opt ani mai mici - şi cea a însuraţilor sătui de respectul reciproc de-acasă, dispuşi să mi se ofere cel mult în leasing, în niciun caz cu o iubire achitată integral.Băgând eu de seamă că se cam complică lucrurile, am decis să aplic un îndemn strămoşesc: să-ţi cauţi bărbatul acolo unde ai vrea să-l găseşti! Prin urmare, dacă vrei un poet, nu-l căuta în discotecă, iar dacă vrei un tip pragmatic, nu-l căuta la cenaclu.

Alţi actori, aceleaşi scene

Bun. Conform acestui principiu, mi-am căutat jumătatea, fericirea şi visul pereche în presă, într-o vastă şi boemă redacţie, acolo unde nimerisem cu cartea de muncă. Într-adevăr, m-am îndrăgostit nebuneşte de un tip foarte interesant, foarte deştept, cu care mă simţeam foarte bine şi care mă iubea foarte mult. Seria asta sublimă de superlative a fost retezată, nu-i aşa, de soţia şi copiii lui - fiindcă nimeni nu-i perfect. Farmecul său venea la pachet cu obligaţiile. Mi-au trebuit vreo patru ani jumate ca să realizez că statul ocroteşte căsătoria şi familia, ca atare nu se cuvenea să-l divorţez din culpă. După o lungă şi grea suferinţă, ne-am stins din relaţia asta, fie-ne decizia uşoară.

Abia pe la 32 de ani am început să mă întreb serios ce-i de făcut pentru ca relaţiile mele înfrunţite să alunece către un deznodământ nupţial. Pentru început, am decis ca, atunci când îmi iese în cale un bărbat însurat, să trec pe trotuarul celălalt. Zis şi făcut: următorul meu iubit era divorţat ca pasărea cerului. În afară de faptul că era cu 22 de ani mai mare ca mine şi că nu mă iubea nici pe departe aşa cum îl adoram eu, nimic nu ne stătea în cale. Până într-o zi, când totuşi calea a fost obturată de o tipă mai iute de argumente decât mine.

Din vorbă-n vorbă şi din adio în adio, am ajuns unde mă găsesc astăzi. O vreme, am plecat urechea la teoria că „după o anumită vârstă" (nu ştiu care vârstă, că nimeni nu-mi spune), e greu să mai întâlneşti bărbaţi liberi. Prostii. Doar în anturajul meu, există o frumoasă de 25 de ani, o deşteaptă de 58 şi-o bogată de 37 care nu-şi găsesc perechea cu niciun chip, deşi cred că au căutat-o şi cu mandat de percheziţie. Poftim, deci sunt trei anumite vârste, diferite. Pentru ele, am întotdeauna câte-o povaţă: ieşi în lume, ciuleşte inima, mijeşte ochii, trebuie să apară cineva! 

E uşor de zis, dar unde să mă duc? - mă întreabă mereu amica de 37 de ani, care e prea bătrână pentru cluburi (cred unii) şi prea tânără pentru loja de la operă (crede ea). Mi-a explicat ghinionul ei de‑a fir a păr: „Vreau un tip prezentabil, deştept, înalt, manierat, cu simţul umorului, care să mă iubească, să mă respecte, să fie bărbat, să facă bani, să fie amant bun, să fie curajos... unde să-l găsesc?!". În seria James Bond - i-am zis, cu toată sinceritatea.
   
Ginerică sună mereu de două ori

Extincţia peţitorilor a fost compensată de aranjamentele matrimoniale organizate: agenţii de împerecheri civile, speed-dating (întâlniri rapide), reţele sociale, cluburi, site-uri. Destinul de altădată a fost preluat de industria soartei ecologice, adică un surogat la modă. Operaţiile de implant de noroc au mare căutare, acum nicio femeie nu mai coase goblenuri, aşteptându-şi fericirea acasă. Dacă sună cineva la uşă, e vreun hamal cu facturi, nicidecum un Făt-Interesant.

Ştiu femei care spun că, dacă e să fie, atunci va fi, altfel nu. Singura lor grijă e să-şi bage busuioc sub pernă de Bobotează, în rest stau cu mâinile-n poală şi aşteaptă. Vina pentru aceste mioritice tergiversări aparţine filmelor inepte americane, unde sufletul pereche ţârâie la uşă până i se deschide. Iar dacă nu i se deschide, vine şi-a doua zi, şi-a treia zi, mai ceva ca şeful de scară după restanţierii la întreţinere. În mintea slobodă a celibatarei târzii, ce-i al ei e pus deoparte. Aşa e, doar că adverbul ăsta e foarte incert. Bărbatul vieţii tale poate fi pus deoparte rău, adică la capătul celălalt al planetei - de cele mai multe ori, în California, la Hollywood.

Cei mai buni sunt însuraţi

Oricât de rodnică ar fi multinaţionala unde lucrezi, întotdeauna colegii şi şefii cei mai buni sunt însuraţi potroacă. Celibatarii risipiţi prin trust au salarii mici, vicii mari sau inteligenţe medii. Cu alte cuvinte, tăind de pe listă toate fanteziile nerealiste, singurele surse de bărbaţi eligibili rămân bafta chioară şi Internetul. Pe prima nu te poţi baza, fiindcă rişti să-ţi cunoşti sortitul într-un azil de bătrâni, în cel mai bun caz. Doar munca de birou, la computer deci, îţi mai poate desface cununiile legate.

Bine, de fapt veţi vedea că nici Internetul nu mai e ce-a fost, nu umblă nici aici bărbaţii cu covrigi în coadă. Cele mai interesante pagini poartă pecetea unui status devastator pe Facebook: „married to" sau „in a relationship with". Iar nouă, celor mulţi şi oropsiţi, ne rămân doar firimiturile cu „it's
complicated".

"Tăind de pe listă toate fanteziile nerealiste, singurele surse de bărbaţi eligibili rămân bafta chioară şi Internetul.''

„Tango d'amour"

Selecţia „Tango d'amour" din numărul de octombrie al „revistei de citit şi iubit" le aduce în faţa cititoarelor pe Simona Catrina, cu textul pe care îl puteţi citi în această pagină, pe Mihaela Burda („Dragostea în vremea furtunii"), pe Aurora Liiceanu („Unde să-l găsesc?"), pe Raluca Kişescu („Goana după sex stabil şi un stabiliment") şi pe Alexandra Rotărescu („În căutarea ti(m)pului pierdut").