Romania a invins campioana olimpica si mondiala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fetele antrenate de Otelea au trecut cu 25-24 de Danemarca la finele celui mai bun joc al nationalei noastre in ultimii ani

Duminica seara, nationala de handbal a Romaniei a reusit sa obtina o victorie istorica la Campionatul European, invingand cu 25-24 reprezentativa Danemarcei. Romancele au inceput foarte bine meciul, reusind sa marcheze cinci goluri fara sa primeasca vreunul. Surprinse parca de startul fulminant, elevele lui Otelea au inceput sa greseasca tot mai mult, astfel ca danezele au egalat la zece, cu doar trei minute inainte de pauza. In finalul reprizei, Amariei & Co. au mai marcat de doua ori, in timp ce adversarele doar o data, astfel ca la pauza Romania conducea Danemarca cu 12-11. Inceputul celei de-a doua reprize a fost benefic pentru tricolore, care s-au distantat iar: 18-14. Si, ca intr-un film pe care l-am mai vazut, Danemarca revine iarasi in meci si egaleaza la 19. Cu sase minute inainte de sfarsitul meciului, Romania conducea cu 24-21 si se vedea deja castigatoare, astfel ca a mai slabit ritmul. Rezultatul? Danemarca a marcat patru goluri, in timp ce Romania doar unul si, spre norocul nostru, portarul Mortensen rateaza contraatacul din ultimele secunde, astfel ca romancele au inceput sarbatoarea. "A castigat echipa care a gresit mai putin, dar si care a meritat, pentru ca a stiut sa traga de fiecare moment si de fiecare minge. Aceasta echipa este Romania", a spus Otelea. Jucatoarea Mihaela Senocico a afirmat ca, desi a fost un meci de infarct, Romania a meritat victoria. "Mi-a parut rau ca nu am reusit sa joc mai bine in primele doua meciuri, dar sper ca azi am reusit sa ajut echipa. Este cea mai mare victorie din cariera mea si sunt mandra ca am obtinut-o in calitate de capitan al echipei nationale. Dar fara sa ne fi adunat toate si sa ne dorim cu adevarat victoria nu am fi obtinut-o", a declarat Senocico. La finalul meciului, Carmen Amariei a tinut sa dedice victoria handbalului romanesc. "Este greu sa explic cat sunt de fericita. Dedic aceasta victorie echipei Romaniei si intreg handbalului romanesc. Am avut temeri, dar astazi am aratat ca putem fi unite. Asta ne-a adus victoria si faptul ca Danemarca este campioana olimpica en-titre face victoria si mai dulce", a afirmat Amariei. Presedintele FR de Handbal, Cristian Gatu, a spus ca s-a temut foarte mult de finalul de joc. "M-am temut cel mai tare de ultimele minute de joc pentru ca la fel am pierdut partida cu Germania. Acum, pot sa spun ca se naste o echipa mare si bucuria pe care au facut-o iubitorilor de handbal este unica", a precizat Gatu. Pentru victoria din meciul cu Danemarca, echipa nationala a Romaniei a fost recompensata cu 5.000 de dolari. "Am avut unele temeri, dar acum nu mai conteaza. Merita banii pe care i-am promis si, chiar daca pot oferi toata suma in aceasta seara (n.r.-duminica), pana la urmatoarea partida fetele isi vor primi prima promisa", a precizat Cristian Gatu. In alta ordine de idei, Cornel Otelea a convocat-o pentru meciurile din a doua faza a CE din Ungaria pe handbalista Steluta Luca, ramasa in tara deoarece nu era complet refacuta dupa o accidentare. "Luca este refacuta din punct de vedere fizic, iar prezenta ei in lot va reprezenta un suport moral pentru intreaga echipa", a declarat Otelea, care a convocat-o la lot si pe Ionela Gilca, dupa accidentarile Anisoarei Durac si Adinei Olariu. Ieri, Steluta Luca le-a comunicat oficialilor FR de Handbal ca nu poate onora convocarea din cauza ca este inca accidentata, Ionela Gilca, in schimb, a raspuns convocarii, iar ieri dupa-amiaza a facut jonctiunea cu lotul national la Debrecen. In cea de-a doua faza a CE, Romania va intalni in aceasta seara, de la ora 21, nationala Frantei, maine va juca cu Ungaria, iar joi cu Austria, aceste doua partide fiind programate la ora 18.45.