Povestea marelui fotbalist român pe care Revoluţia l-a prins cu 10.000 de dolari îngropaţi în curtea casei. Mai avea încă 600.000 de lei puşi deoparte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova Maxima

A fost un fotbalist de geniu, care a pus spectacolul înainte de toate. „Am fost un caz rarisim de atacant. Eu preferam tot timpul o bară incredibilă în locul unui gol uşor!“, e declaraţia care i-a caracterizat cel mai bine evoluţiile, încununate mereu cu driblinguri halucinante.

Sorin Cîrţu, căci despre el este vorba, a povestit într-un interviu acordat "Weekend Adevărul" amănunte neştiute din viaţa sa. 

Cum era Sorin Cîrţu în teren?

Eu când intram pe teren nu mă temeam de nimeni. Dacă dădeam gol în minutul cinci se ştia că mai dau două sau trei până la final. Am avut două meciuri în cariera mea în care am dat câte patru. O dată împotriva Stelei!

Care este cea mai mare sumă de bani câştigată într-un meci, ca jucător?

Ca jucător?! Eu nu am fost jucător, eu am fost fotbalist. Chiar aşa să scrieţi! În 1983, am luat ca primă 45.000 de lei, după „dubla" cu Kaiserslautern din Cupa UEFA. Îmi amintesc că, dacă am fi trecut şi de Benfica, am fi câştigat câte 60.000 de lei de fiecare.

Câţi bani aveaţi la Revoluţie?

600.000 de lei şi 10.000 de dolari. Erau bani mulţi. Cu leii îţi puteai lua şase vile, iar cu cei 10.000 de dolari, zece apartamente de câte două camere. Am fost un tip deştept, am avut inspiraţia ca imediat după Revoluţie să schimb leii în valută. Şi, astfel, nu am pierdut la devalorizare. Din contră, am câştigat. Îmi amintesc că dolarii îi aveam îngropaţi la un metru adâncime în pământ...

Ca fotbalist, care a fost cel mai mare regret al dumneavoastră?

Am avut mai multe regrete. Am fost dezamăgit că nu am trecut de Benfica, în 1983. Dar nu pot uita nici faptul că am ratat de două ori la rând titlul de golgheter, în sezoanele 1981-1982 şi 1982-1983. De fiecare dată am pierdut la câte un gol. Odată a câştigat în locul meu Puiu Iordănescu.

Aţi fost un fotbalist de rasă. De ce nu aţi jucat totuşi pentru niciuna dintre marile echipe din Capitală?

Am fost dorit în Ghencea, însă deja jucasem zece ani la Craiova şi nu puteam să plec la Steaua.

Cine este Sorin Cîrţu

- Născut: 12.11.1955, la Cornu (Dolj)

Carieră de jucător:
- Debut în Liga I: 22.08.1976, Progresul - Univ. Craiova 1-5
- A jucat la: Univ. Craiova (1973-1974, 1976-1986, 1989-1990), Electroputere (1974-1976, 1987-1988)
- Meciuri / goluri în Liga I: 283 / 107
- Debut la echipa naţională: 14.10.1979, USSR - România 3-1

Palmares:
- Două titluri de campion al României cu Univ. Craiova (1979-1980, 1980-1981)
- 4 Cupe ale României cu Univ. Craiova (1976-1977, 1977-1978, 1980-1981, 1982-1983)

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!