PSD, campionul propriului sondaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii se laudă cu procente record în sondajele comandate în toate filialele partidului. Judeţele “fruntaşe”, în care USL are între 60 şi 80 %,  sunt cele dominate de baronii PSD. Sondajele sunt menite să arate conducerii PSD şi PNL care este intenţia de vot în privinţa USL, dar şi ce şanse au candidaţii celor două partide la şefia consiliilor judeţene şi a primăriilor din municipiile reşedinţă de

Vezi şi:

Judeţele portocalii, cucerite de PSD în sondaje

În Vrancea, fieful lui Marian Oprişan şi judeţ „roşu” prin tradiţie, USL a obţinut peste 70 %, mai exact 74,8%. PDL are doar 13%, PRM se situează la 2%, iar UNPR sub 1%. Cu 6% este cotat însă Partidul Poporului, pe care patronul OTV Dan Diaconescu a încercat de două ori până acum să-l înscrie la tribunal şi n-a reuşit. Candidatul USL la şefia Consiliului Judeţean, actualul preşedinte al instituţiei, Marian Oprişan, este cotat cu 77% în municipiul Focşani şi cu 76% pe întreg judeţul. Pentru aceeaşi funcţie, au mai fost evaluaţi în sondaj, pe lângă Oprişan, senatorul Sorina Plăcintă de la PDL, deputatul Nini Săpunaru şi conservatorul Ionel Celmare. În privinţa opţiunilor electoratului pentru formaţiunile componente ale USL, PSD este creditat cu 65%, PNL cu 30%, iar PC cu 2%. 

Într-un alt judeţ „roşu”, Buzău, un alt scor record pentru USL: 72%. PDL se plasează la 17%, iar PSD (ca partid component al USL) la 52%. Constantin Boşcodeală, actualul primar, obţine 65 % din intenţiile de vot dacă va candida din partea PSD şi 70% dacă va intra în competiţia electorală din partea USL. Democratul Cezar Preda, „veşnicul candidat la Primăria din Buzău”, după cum îl numeşte Boşcodeală, ar lua, potrivit songajului, 20% din voturile alegătorilor.

Un alt judeţ dominat de social-democraţi la ultimele alegeri este Vasluiul, unde USL este la 65%, potrivit sondajului. „Avem peste 50% în toate cele patru oraşe, Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti. PDL n-a stat niciodată prea bine aici la noi, dar acum a ajuns pe la 6,6 %, e o scădere serioasă”, a declarat pentru „Adevărul” liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, vicepreşedinte al CJ. Acesta candidează pentru funcţia de şef al CJ, obţinând  între 4o şi 50%.

La Olt, unde Consiliul Judeţean este condus de Ion Stănescu, USL are, conform cercetării sociologice, o cotă de 60%. „PSD, separat, are pe judeţ 48%, iar PDL 19%. Ne trage puţin în jos Primăria din Slatina. Asta e. Dar am zis că obiectivul prioritar este să câştigăm primăria Slatinei”, a declarat liderul PSD Olt, Paul Stănescu. Funcţia de primar al Slatinei este deţinută de democrat-liberalul Darius Vâlcov.

La Bistriţa-Năsăud USL are o cotă de 63% la nivelul judeţului, potrivit sondajului, iar primarul în funcţie al Bistriţei, social-democratul Ovidiu Creţu, este creditat cu 67%. Purtătorul de cuvânt al PSD, deputatul Radu Moldovan, care candidează la şefia CJ, deţinută în prezent de democrat-liberali, se situează, conform aceleiaşi cercetări, la 57 % din preferinţele electoratului.
“În afara de Harghita şi Covasna, toate celelalte judeţe au obţinut peste 50%”, dădeau asigurări surse din rândul social-democraţilor.
Sociologul Marius Pieleanu, şeful Casei de sondare Avangarde, care a efectuat sondajele de opinie în circa jumătate din filialele PSD, a declarat că rezultatele arată că PSD se încadrează între 35 şi 55%, cu anumite fluctuaţii, iar PDL se plasează pe palierul 12-20%. “Primarii în funcţie, indiferent de partid, stau foarte bine, în sensul că 70-80 % din ei ar putea câştiga un nou mandat”, a mai spus Pieleanu. Consultantul politic Dan Sultănescu, şeful Centrului de Cercetări şi Studii InfoPolitic (CSCI), celălat institut la care a apelat PSD, spune că sondajele au avut scopul de a arăta scorul politic al USL şi al celor două formaţiuni componente şi de a evalua şansele candidaţilor la şefia CJ şi a primăriilor din municipiile reşedinţă de judeţ. “Sondajele vor fi prezentate mai întâi conducerii USL, aceasta a fost înţelegerea”, a precizat Sultănescu. Termenul până la care sondajele de opinie din filiale trebuie să ajungă pe masa lui Ponta şi Antonescu este 15 iulie.