Predoiu: "În discuţiile cu preşedintele Traian Băsescu nu am menţionat nume"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu (foto) ne-a declarat ieri că dialogul avut cu preşedintele Traian Băsescu privind nominalizarea unei persoane la conducerea DNA a fost unul principial.

Ministrul justiţiei Cătălin Predoiu (foto) ne-a declarat ieri că dialogul avut cu preşedintele Traian Băsescu privind nominalizarea unei persoane la conducerea DNA a fost unul principial.

"Nu au fost menţionate nume de persoane, ci am subliniat importanţa stabilităţii funcţionale şi instituţionale a DNA. Am discutat despre necesitatea obţinerii unui raport favorabil al Comisiei Europene în decembrie 2008 şi a ridicării monitorizării în 2009", a explicat Predoiu.

Ministrul nu a dorit să comenteze situţia în care preşedintele ar respinge propunerea făcută publică luni. De asemenea, ne-a explicat că nu ştie dacă preşedintele Traian Băsescu a solicitat mapa profesională a Monicăi Şerbănescu, propusă la şefia DNA.

Monica Şerbănescu stă bine cu mapa

Procurorul Monica Şerbănescu are un traseu profesional de invidiat, potrivit datelor din mapa profesională, făcute publice de CSM la cererea ziarului "Adevărul". " În întreaga carieră, doamna procuror Monica Elena Şerbănescu a fost apreciată cu calificativul <> şi nu a fost sancţionată disciplinar", arată Consiliul.

Şebănescu şi-a început cariera de magistrat în septembrie 1990, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, iar în 2006 a ajuns consilieră a fostului procuror general Ilie Botoş.

Mai multe pentru tine:
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alexandre Grimaldi, fiul cel mare al Prințului Albert de Monaco, a impresionat la Monte Carlo alături de Eva Longoria
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Erdogan laudă rolul lui Donald Trump în obţinerea armistiţiului din Gaza. „A dat dovadă de voinţă politică”
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea