Consultare privind viitorul Europei şi schimbarea tratatelor europene, organizată de PSD şi PES activists România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Partidul Social Democrat şi PES activists România au organizat, în acest final de săptămână, o consultare naţională prin intermediul căreia au preluat opiniile cetăţenilor privind viitorul Uniunii Europene şi schimbarea tratatelor europene. Cetăţenii au fost invitaţi să îşi exprime opţiunea pe sutele de panouri stradale amplasate în toată ţara, cu privire la schimbarea funcţionării UE.

„Consultarea naţională a evidenţiat faptul că cetăţenii români îşi doresc o schimbare a tratatelor europene în măsura în care aceasta permite un trai mai bun, aduce un plus României iar drepturile deja garantate nu vor fi afectate. Românii îşi doresc în bună măsură o Uniune Europeană mai echitabilă, cu instrumente prin care să poată ajuta la creşterea calităţii în sănătate şi educaţie sau chiar a veniturilor populaţiei”, a transmis, duminică, PSD, într-un comunicat de presă.  

Potrivit formaţiunii, acţiunea iniţiată de europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat şi coordonator naţional PES activists România, a demarat printr-o dezbatere privind “Viitorul Europei şi schimbarea tratatelor europene”, la sediul Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, în cadrul căruia decidenţi, experţi în politici europene, jurnalişti şi membri ai societăţii civile au dezbătut modificarea tratatelor europene, concluziile Conferinţei privind Viitorul Europei şi perspectivele schimbării modului în care funcţionează Uniunea Europeană. 

„Legislativul european a aprobat, chiar săptămâna aceasta, în data de 9 iunie, o rezoluţie care îndeamnă la convocarea unei Convenţii pentru revizuirea tratatelor şi invită Consiliul European să voteze şi să aprobe, cât mai rapid, acest format de dialog european pentru schimbarea tratatelor. Grupurile politice au formulat o listă limitată de schimbări, care privesc, de exemplu, modificarea modului de vot, de la unanimitate la majoritate pe anumite subiecte, competenţe suplimentare, dezvoltarea zonei sociale, dreptul de iniţiativă al Parlamentului European. În acelaşi timp, există unele voci care spun că ambiţiile sunt prea mici pentru crizele pe care le traversăm şi reclamă faptul că teme precum educaţia, sistemul de taxare, consultarea publică privind schimbarea tratatelor, problemele alimentare, inegalităţile sociale sau drepturile cetăţeneşti au fost ignorate”, a declarat Victor Negrescu.  

Potrivit acestuia, este nevoie de o dezbatere reală, amplă, pentru ca România şi reprezentanţii României la nivelul instituţiilor internaţionale şi europene să poată să exprime o poziţionare care este reprezentativă pentru ceea ce gândesc românii.  

„Suntem singurii actori politici care au iniţiat un astfel de demers, ceea ce arată încă o dată faptul că Partidul Social Democrat doreşte să reprezinte interesele cetăţenilor în plan european”, a explicat preşedintele-coordonator naţional PES activists România şi organizator al evenimentului, eurodeputatul Victor Negrescu.