Peste 250.000 de apartamente ar putea fi reabilitate termic în 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reabilitările termice cu fonduri europene vor începe în primăvara anului viitor.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) intenţionează să reabiliteze termic, anul viitor, circa 250.000 de apartamente, după ce a primit avizul Comisiei Europene de a transfera pentru reabilitare sume de la alte programe, a declarat ministrul de resort, Elena Udrea, citată de Mediafax.

Ea a afirmat într-o conferinţă de presă că reabilitările termice cu fonduri europene vor începe în primăvara anului viitor. Tot în 2012 Ministerul Dezvoltării va începe construcţia prin parteneriat public-privat de locuinţe destinate închirierii pentru tineri.

"Am obţinut acordul Comisiei Europene de a construi locuinţe pentru tineri din bani privaţi. Sperăm ca astfel să putem răspunde solicitărilor de 100.000 de locuinţe la nivel naţional", a spus Udrea.

Ea a anunţat vineri că oficialii europeni au fost de acord cu realocarea a 360 milioane de euro de la alte programe operaţionale sectoriale pentru reabilitarea termică a clădirilor.