Instituţie specializată pentru clienţii nemulţumiţi de bănci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clienţii nemulţumiţi de serviciile băncilor s-ar putea adresa, într-un an, unei instituţii care va avea ca principal scop soluţionarea conflictelor, înainte ca acestea să ajungă în

Clienţii nemulţumiţi de serviciile băncilor s-ar putea adresa, într-un an, unei instituţii care va avea ca principal scop soluţionarea conflictelor, înainte ca acestea să ajungă în instanţă. Practic, acest nou organism va putea media divergenţele cu privire la serviciile şi ofertele financiare oferite de instituţiile de credit.
În acest moment, clienţii, persoane fizice, care au anumite probleme în relaţia cu băncile, se pot adresa Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).
Crearea acestei instituţii, independente, care va funcţiona într-un mod similar Avocatului Poporului, este în faza de proiect la Asociaţia Română a Băncilor (ARB). Aceasta şi-a propus să definitiveze iniţiativa până în iunie 2007. "Este o instituţie care a dat rezultate foarte bune în mai multe ţări europene. În Grecia, de exemplu, acest organism, care funcţionează pe lângă Asociaţia Băncilor, soluţionează circa 7.000-8.000 de conflicte pe an", a declarat, pentru Adevărul, Radu Gheţea, preşedintele ARB. El spune că prin crearea acestei instituţii specializate doar pe emiterea de soluţii în cazul unor neînţelegeri între clienţii băncilor, persoane fizice sau juridice, şi prestatorul de servicii financiare creează premisele emiterii unor variante "pe măsura pregătirii" specializate a acesteia.
Lehamitea de instanţă
"Clienţii băncilor vor avea o uşă la care să bată pentru a solicita să li se facă dreptate într-un anumit conflict. Aceştia se vor putea adresa noii instituţii fără să stea la coadă prin tribunale", a mai spus Gheţea. Instituţia nu va da sentinţe, ci va propune soluţii, care pot sau nu să fie aplicate de reclamant. Urmează ca cei nemulţumiţi de rezolvarea propusă să se adreseze instanţei. Gheţea estimează că numărul unor astfel de conflicte existente pe plan intern sunt mult mai multe decât cele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. "Asta pentru că oamenilor le este lehamite să se târască prin tribunale şi renunţă", precizează Gheţea.
Astfel de instituţii independente care mediază conflictele între clienţi şi bănci există în ţări din Uniunea Europeană precum Grecia, Marea Britanie, Franţa, Germania, Belgia, Norvegia şi Irlanda. Potrivit oficialului ARB, în conducerea instituţiei nu se vor regăsi reprezentanţi ai băncilor comerciale.